FRÜHLINGSFEST – ediția a X-a – la Liceul Teoretic ADAM MULLER GUTTENBRUNN    

liceul teoretic adam muller guttenbrunn    
Distribuie:

Promovarea școlii constituie un demers important al oricărei instituții de învățământ, deoarece are în atenție o strategie de viitor, privind înscrierea în clasa pregătitoare, precum și în casele a V-a și a IX-a. Desigur, depinde de conducerea scolii și de profesorii ei, modalitatea de a materializa această admirabilă idee și, mai ales, implicarea elevilor, cu mai mult sau mai puțin entuziasm, în această activitate, cu profunde implicații educative și manageriale.

În urmă cu 10 ani, Liceul teoretic ADAM MULLER GUTTENBRUNN a inițiat, având ca model german, așa numitul FRÜHLINGSFEST,

de fapt, Festivalul primăverii, de sorginte asiatică, un Festival al elevilor pentru elevi, desfășurat la venirea anotimpului, aflat chiar în genericul acestuia. Subliniez dintru început nu doar participarea tuturor, deopotrivă elevi și cadre didactice, la acest eveniment al școlii, ci modul original, în care a fost gândit, ca posibilă CĂLĂTORIE prin 11 țări (Germania, China, SUA, Franța, Italia, Anglia, Japonia, Brazilia, Mexic, Norvegia, Ghana) „marcate” prin ateliere tematice, ce probează calități antreprenoriale ale elevilor, precum preciza Diana Tânjală (profesor de educație antreprenorială), dar și creativitate, spirit competitiv, dăruire.

Apreciez, în mod deosebit, strădania elevilor și a diriginților / a profesorilor acestora

de a identifica particularități ale țărilor deja menționate, intenția fiind nu de a le promova, ci de a stârni interesul celor mici din Grădinițele invitate, pentru clasele pregătitoare, ce vor începe în toamna acestui an, precum și a elevilor din ciclul primar pentru clasele a V-a, urmând ca în 21 mai să fie invitați absolvenți ai casei a VIII-a pentru a promova, în acest fel, clasele a IX-a ale școlii.

Admirabil a fost genericul evenimentului – „Călător prin Liceul ADAM MULLER GUTTENBRUNN “– tocmai spre a sublima, intenția programatică de a promova școala în sine, prin modalități atractive, ce vor rămâne, multă vreme, în memoria afectivă a micilor și marilor invitați, dar și a organizatorilor.

Am vizitat împreună cu directorul Liceului, prof. Adrian Apătean și cu dr. Corina Crișan, membru în Consiliul de Administrație, toate cele 11 clase, devenite țări ale lumii

și am aplaudat entuziasmul și bucuria elevilor, de a-și promova Liceul, din convingere și cu generozitate, urmând ca în final, cei mai buni să fie premiați pentru originalitate, organizare și, nu în ultimul rând, pentru fonduri realizate, cu acest prilej.

Ceea ce m-a impresionat însă, în mod deosebit, a fost grija directorului de a proteja,  continuu, prin atenționare, gardul viu, sădit în urmă cu câteva zile, spre a nu risca o posibilă și nedorită distrugere a acestuia prin numeroasa prezență a participanților. De fapt, grija nu doar pentru gardul viu, atât de necesar, în curtea școlii, ci grija / implicarea evidentă pentru prezentul și viitorul LICEULUI TEORETIC ADAM MULLER GUTTENBRUNN.

Binemeritate felicitări tuturor!

Categorie: Știri
Etichete: Diana Tânjală, dr. Corina Crişan, Festivalul primăverii, FRUHLINGSFEST, Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”, Lizica Mihuț, prof. Adrian Apătean
Distribuie:
Articolul anterior
Îngrijorările unui antreprenor: „Suntem doar la începutul crizei și ea se va agrava”
Articolul următor
Pompierii arădeni au desfășurat 1123 misiuni în luna Martie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie