Glasspandoor și Cetatea Voluntarilor: „Împreună oferim o șansă, oferim speranță”

radiologie_copii_arad
Distribuie:
Compartimentul de Radiologie pentru copii din cadrul Spitalului Județean Arad este un etalon pentru toate spitalele din România
Începând din 1 Iulie, compartimentul de Radiologie pentru copii din cadrul Spitalului Județean Arad este un trendsetter, un etalon pentru toate spitalele din România, inclusiv pentru spitalele private cu fonduri de investiții străine în spate.
Împreună oferim o șansă, oferim speranță, bunăstare și un grad ridicat de confort copiilor.
Este cert că teama micuților și nesiguranța părinților dispar când sunt primiți într-un astfel de eco-sistem, iar când teama și nesiguranța dispar, apar visele, iar visele împlinite ale copiilor noștri ne garantează un viitor mai bun, sigur și sustenabil.
Pentru „Cetatea Voluntarilor Arad” am doar cuvinte de laudă, și când spun că reabilitarea secției nu s-ar fi realizat fără Ana și Anca, nu greșesc!
Cât despre colaborarea noastră, implicarea noastră, noi, cei de la „Glasspandoor – totul pentru casa ta” suntem recunoscători că putem face parte din astfel de proiecte de succes, unice în România. Dar aici nu este vorba despre noi, în rolurile principale sunt copiii, părinții acestora și „Cetatea Voluntarilor”.
Categorie: Advertorial
Etichete: Cetatea Voluntarilor Arad, compartimentul de Radiologie pentru copii, Glasspandoor - totul pentru casa ta, ucu dima
Distribuie:
Articolul anterior
Beat, fără permis și circulând cu un motociclu neînmatriculat, un bărbat de 37 de ani a fost accidentat de o femeie din Felnac… până acum, fără probleme
Articolul următor
Amintiri dintr-o țară bananieră (5)      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

campanii-glasspandoor

Glasspandoor: De Crăciun suntem mai buni…

Anul 2022 a fost și este un an în care Glasspandoor s-a implicat activ în foarte multe proiecte, majoritatea alături de minunatul ONG „Cetatea Voluntarilor Arad”, care ne-a oferit oportunitatea…