GRUPUL APREUPESE – replică elegantă la comunicatul abject al lui Meszar: „Suntem aici pentru negocieri!”

simion apreutese
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Suntem aici pentru negocieri!

Am luat act de revenirea domnului Alexandru Meszar la negocieri și, de această dată, sperăm să  le finalizăm cu succes.

Ne bucurăm că domnul Meszar a decis să apeleze la asistență juridică,  așa cum noi am făcut-o încă de la început și cum de altfel este firesc într-o astfel de tranzacție. În acest context, suntem gata să transmitem o „scrisoare de intenție” casei de avocatură când aceasta va fi mandatată să poarte negocierile, răspunzând astfel dorinței d-lui Meszar, exprimată în ultimul comunicat.

Referitor la afirmațiile prin care suntem acuzați că nu am fi prezentat proiectul nostru UTA – NextGen,  îi reamintim domnului Meszar că l-am discutat cu suficiente detalii la fiecare întâlnire, însă din comunicatul emis ieri rezultă că doar chestiunile financiare care implicau persoana dumnealui și Clubul Atletico au fost de real interes pentru dânsul.

În ceea ce privește presiunile invocate,

la care se pretinde că ar fi fost supuși dl. Meszar și angajații Clubului, arătăm că noi am primit, la rândul nostru, amenințări  în spatiul public și privat. Sunt lucruri cu care nu suntem obișnuiți în mediul de business, dar care nu ne impresionează și le tratăm ca pe niște încercari inutile de intimidare. Este greu de înțeles cum solicitările noastre de a primi răspunsuri concrete la aspect discutate de câteva luni și care priveau tocmai implementarea proiectului nostrum în care îl doream implicat pe dl Meszar, pot fi considerate ca presiuni.

Nu putem fi de acord cu acuzele aduse suporterilor,

în condițiileîn care fără implicarea în primul rând a lor Clubul nu era aici cu toate eforturile incontestabile ale actualei conduceri și a autorităților. Suporterii au fost, sunt și vor fi, prin pasiunea și devotamentul lor, pilonul de bază al acestui Club.

În final, dorim să vă asigurăm pe toți că suntem încă aici, cu aceeași dorință și disponibilitatea de a ne implica financiar și administrative în Clubul pe care-l iubim.

Pentru noi doar UTA contează!

Simion Apreutese

Catalin Juncan

Rudi  Vizental

Marius  Grada

Categorie: Sport
Etichete: CATALIN JUNCAN, Marius Grada, pentru noi doar uta contează, Rudi Vizental, Simion Apreutese
Distribuie:
Articolul anterior
Biroul (abandonat de ani de zile) al inspectorului-șef adjunct al IPJ Arad se renovează… pentru Grui. Tamaș (cică) pleacă de la 1 iulie
Articolul următor
Un om de 78 de ani din Olari a murit pe loc după ce a fost lovit de tren la „Crucea Sfântului Andrei” de la Sântana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie