Houston we have a problem. A major one!

alecu chirita
Distribuie:

 

Spun, nu urlu, deşi starea interioară e una de revoltă… poate împotriva vremurilor pe care le trăim, în care baza, fundamentul culturii generale a „maselor” ar trebui (poate) să fie cimentată de elementul educaţional venit de SUS. Că media e varză nu e o surpriză, nici că acei care remarcă şi conştientizează fenomenul, bombăne de ceva vreme pe această temă. Întrebarea este ce înseamnă acel SUS la care făceam referire mai înainte. Proiect naţional? Unul real şi realizabil! „Ţara nu te mai vrea imbecil?” în opoziţie cu „Suntem la fel de cretini ca şi media din Vest”. Aici nu este vorba despre elite, care fără îndoială îşi parcurg zilnic lecturile, nici despre vreun intelectualism desuet ci despre cum torni cu polonicul în capul unor copii într-un mod neaiuristic şi neapărat util, nişte noţiuni elementare de istorie, literatură, filosofie, muzică sau film. Cum le trezeşti gustul pentru colectarea informaţiei utile din media, în afara ariei „apa-papa-pişu-kaka” pe care oricum le înghit zilnic din deprindere şi automatism?

Cu joarda nu merge, capete nu se pot deşuruba şi însuruba la loc, şcoala dă rateuri constante şi produce anual semianalfabeţi, despre fabricile de diplome nu mai vorbesc….
Şi atunci cum îl înveţi pe „prostan” să ortografieze corect chiar şi cele mai elementare forme de exprimare diurne?
Mi-ar plăcea să pot da soluţii, oohhhh cât de mult aş vrea!
Mecanismul degradării intelectuale, al imbecilizării de masă e mult prea complex şi tricky, a fost susţinut, încurajat şi perpetuat de câteva decenii bune cu rezultatele pe care le percepem zilnic.
Şi totuşi le iau apărarea, pentru că asta fac, sufletelor inocente, minţilor roz odihnite, celor la adăpost de biblioteca pentru toţi, antologia filmului pentru copii şi tineret, a concertelor simfonice, rock sau jazz, a spectacolelor de teatru sau a studiului individual. Normal că schimbarea trebuie să vină din interior, în primul rând, din şi prin conştientizarea lacunelor, dar cred, dragii mei că şi atitudinea celor care văd fenomenul cu ochii limpezi, joacă un rol fundamental în cruciada pentru atingerea unui grad tolerabil de normalitate intelectuală în societate. Houston we have a problem, a major one !

Categorie: Opinii
Etichete: Alecu Chirita, huston we have a problem, pledoarii
Distribuie:
Articolul anterior
Parlamentarii PSD îi cer lui Falcă să respecte legislația și să aloce din EXCEDENTUL BUGETAR suma necesară pentru plata gazului la CET [ACTE]
Articolul următor
Serialul pentru proști intitulat „SE TAIE CĂLDURA” s-a încheiat la fel de previzibil cum a început: NU SE TAIE CĂLDURA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…