Urmărire penală extinsă în Dosarul Revoluției: „Conducerea politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane”

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, în cauza cunoscută generic sub denumirea „ Dosarul Revoluției”, extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul infracţiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Codul penal cu aplic. art. 5 Cod penal.

Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare,  vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal.

Situaţia premisă a infracţiunii contra umanităţii referitoare la existenţa unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate cu consecinţele menţionate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil” în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime.

Cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la faptele comise după data de 22.12.1989 pe întreg teritoriul ţării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.

………………………………………………………………………………………………………..

Revoluția la Arad ( Filmul Revoluției la Arad- Vestic.ro)

Extras din Raportul Comisiei Senatoriale  privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusă în prima fază de Sergiu Nicolaescu şi apoi de Valentin Gabrielescu. Raportul se referă la evenimentele din Arad, din timpul revoluţiei din decembrie 1989, şi a fost integrat în cartea prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, oferită spre publicare portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrări intitulată „ Schimbarea”. În raport se exprimă explicit faptul că „municipiul Arad a fost cel de-al doilea mare oraş din România care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste în decembrie 1989”.

În cazul judeţului Arad, şi în special al municipiului, evenimentele pot fi grupate în două perioade distincte: ziua de 21 decembrie până în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989 – o perioadă nonviolentă – şi din seara zilei de 22 până în 25 decembrie 1989 – o perioadă violentă.

Sub imboldul exemplului dat de timişoreni, încă din după-amiaza zilei de 20 decembrie 1989, populaţia oraşului s-a adunat în grupuri în pieţe şi pe străzi şi a manifestat tăcut. În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, în loc să participe la adunările de condamnare şi înfierare a Timişoarei ce erau programate în toată ţara la ordinul lui Ceauşescu) salariaţii din marile întreprinderi au ieşit în stradă să manifeste împotriva dictaturii.

Acţiunea a început la întreprinderea de Orologerie Industrială, unde dimineaţa la orele 07.00 o parte din tinerii muncitori au refuzat începerea lucrului. În frunte cu muncitorul Onofrei Dănilă grupul de manifestanţi a părăsit fabrica cântând „Deşteapta-te române!”, cu  intenţia de a se deplasa la Comitetul Judeţean de Partid. Pe traseu au intrat în întreprinderile aflate în drum chemând salariaţii să li se alăture. Uzinele de strunguri, U.T.A., Uzinele de vagoane, Combinatul de prelucrare a lemnului, Gara CFR, Tricoul Roşu. Lucrătorii au ieşit încolonaţi din întreprinderi şi s-au îndreptat spre centrul oraşului.

În dreptul poştei centrale, dispozitivul de militari, format în grabă, a încercat printr-o rafală de foc de avertisment să-i oprească pe manifestanţi, dar fără succes. La sosirea în piaţa din faţa Comitetului Judeţean de Partid numărul manifestanţilor se ridicau la câteva mii.

În jurul clădirii era deja instalat un cordon de apărare format din militari în faţă, cu arme şi baionete în poziţie de luptă, iar în spatele lor erau luptătorii din G.P. miliţieni şi trupele de securitate, pompieri şi 28 de blindate (TAB-uri).

Manifestanţii s-au oprit la mijlocul pieţei pe aliniamentul liniei de tramvai, strigau lozinci anticeauşiste. Liderii manifestanţilor, printre care Onofrei Dănilă, Crişan Mircea, Dima Traian, Jiva Măria, Timar Traian şi alţii cu banderole la braţ au reuşit să menţină ordinea, să evite orice acţiune violentă. De fapt se striga tot timpul „Fără violenţă!”. S-a adus o masă şi o scară de zugravi pe care, rând pe rând s-au urcat liderii celor din piaţă şi au ţinut scurte cuvântări. A apărut şi actorul Valentin Voicilă care a devenit apoi conducătorul revoluţionarilor. S-au făcut dese apeluri militarilor să nu tragă, s-au spus rugăciuni, s-a cântat, „Deşteaptă-te române!”, se scandau lozinci anticeauşiste. Au sosit din Timişoara câţiva tineri revoluţionari care au citit declaraţia lor din 20 decembrie 1989. S-au adus cearceafuri de la spitalul de maternitate pe care s-au scris lozinci şi s-au prins pe pereţii clădirilor din piaţă: „Ceauşescu cine eşti – un escroc din Scorniceşti”, „Jos cizmarul!”, „Timişoara – Timişoara!” etc. Din drapelele tricolore s-a decupat stema RSR. Locuitorii din zonă au adus pâine şi apă militarilor, se striga: !Armata e cu noi!”, „Ceauşescu judecat, pentru sângele vărsat!”, „Jos dictatura!”, „Jos comunismul!”, „Noi suntem poporul!” etc.

Secretarii comitetului judeţean de partid au coborât în piaţă pentru a încerca închegarea unui dialog cu manifestanţii. Dar lumea cerea prezenţa primului secretar, Elena Pugna. Aceasta a coborât şi ea, a anunţat majorarea salariilor şi alocaţiei pentru copii, adică măsurile promise de Ceauşescu la mitingul de la Bucureşti. Huiduită şi fluierată, Elena Pugna s-a retras rapid în clădire.

Luând exemplul Timişoarei s-a întocmit o listă cu membrii „Comitetului Frontului Democratic Român” constituit la Arad la 21 decembrie 1989 şi s-a întocmit şi citit o Chemare către Armata Ţării, cu următorul conţinut: „Sunteţi  fraţii, taţii, copiii şi iubiţii noştri!!!

Sunteţi din sângele nostru şi din carnea noastră! Sunteţi cu noi! Sunteţi singurii în stare să opriţi vărsarea de sânge frăţesc! Odiosul dictator vă foloseşte ca scut, ca pe o simplă unealtă  NU are încredere în voi, de aceea în timpul Congresului majoritatea ofiţerilor superiori Marelui Stat Major nu au avut voie să părăsească domiciliul! Din acest motiv trupele de grăniceri au fost trecute sub comanda M.I.. Întoarceţi armele, sub ameninţarea lor va pălii şi va cădea laşul criminal, care vrea să vă murdărească mâinile cu sângele poporului cu propriul vostru sânge!”

În acest răstimp, în sediul Comitetului Judeţean de Partid era o activitate febrilă.

Încă din 16 decembrie 1989, seara cadrele militare au fost alertate şi chemate în cazărmi. În dimineaţa zilei de 17 decembrie 1989 s-a primit indicativul „Radu cel Frumos”, adică alarmă de luptă parţială. Acest semnal se ordonă când există pericolul iminent al unei agresiuni din exterior. Conform instrucţiunilor, după câteva ore de la darea alarmei, unităţile trebuiau să fie gata de luptă. În garnizoana Arad, în informarea ce s-a prezentat, s-a justificat alarma de luptă prin faptul că există pericolul unui atac din exterior şi că la Timişoara acţionează grupuri de diversiune şi terorism în scopul destabilizării ţării.

La ordinul primit direct de la Ministerul Apărării Naţionale, o parte din efectivele U.M. 01380 din Cetate, cu transportoare blindate, s-au deplasat în ziua de 17 decembrie 1989 la Timişoara, în frunte cu comandantul garnizoanei mr. Marcu Dumitru şi s-a pus la dispoziţia  Diviziei 18 Timişoara. În Arad, au fost lăsate unele efective, în special pentru a apăra la nevoie, aeroportul. Din judeţul Arad au mai plecat la Timişoara pompieri militari, efective de miliţie trimise pentru asigurarea ordinii în unităţi agricole din judeţul Timiş şi unul din cele două plutoane ale trupelor de securitate-miliţie aflate în Arad.

La Inspectoratul Judeţean ai M.I. s-a primit „Situaţia nr.2” încă din 16 decembrie 1989, orele 23.00 (aplicarea Ordinului 2300/1973) adică intrarea efectivelor în stare de alertă, iar în 17 decembrie 1989, orele 20.00 s-a ordonat „Alarmă de luptă”. Au fost alertate şi Gărzile Patriotice.

După şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie, la ordinul lui N. Ceauşcscu au fost închise graniţele, majoritatea turiştilor au fost returnaţi la graniţă.

Încă în dată de 19 decembrie 1989 a sosit la Arad secretarul C.C. al P.C.R. Ilie Matei, de la Timişoara, iar la data de 21 decembrie 1989 a sosit şi un alt secretar al C.C. al P.C.R. Radu  Constantin. Aceştia au intrat în Comandamentul Judeţean de Coordonare ce s-a constituit în dimineaţa zilei de 20 decembrie 1989 din care mai făceau parte: primul secretar şi secretarul adjunct al Comitetului Judeţean (Pugna Elena şi Angheloiu), comandantul garnizoanei militare (mr. Marcu), şeful Inspectoratului Judeţean M.I. (col. Sălceanu), şeful Miliţiei Judeţene (col. Cioflica) şi şeful de Stat Major al G.P. din judeţ (lt.col. Stranschi). S-au nominalizat obiectivele economice, sociale şi culturale care impuneau măsuri de protejare în caz de nevoie, s-a stabilit planul de apărare cu efective înarmate.

În ziua de 20 decembrie 1989 soseşte la Arad venind de la Timişoara pe la orele 11.00 gl.lt. Ilie Ceauşescu, adjunct al ministrului apărării naţionale şi şeful Consiliului Politic Superior al Armatei. La aeroport este întâmpinat de Elena Pugna şi comandanţii unităţilor militare din judeţ. La U.M. 01380 din cetate gl. Ilie Ceauşescu susţine o expunere în care afirmă poziţia oficiala privind acţiunile de ta Timişoara. Pe la orele 13.00 Ilie Ceauşescu părăseşte Aradul îndreptându-se spre Oradea.

Directorii de întreprinderi au fost instruiţi „să organizeze adunări de condamnare a huliganilor, iredentiştilor şi fasciştilor din Timişoara, că trebuie sporită vigilenţa pentru că, probabil  şi la Arad se pregăteşte ceva asemănător”.

În  aceeaşi zi soseşte la Vinga în gară un tren cu luptători din G.P. din jud. Vâlcea, înarmaţi cu bastoane din lemn, trimişi la Timişoara pentru a acţiona împotriva „bandelor de  huligani şi de mercenari străini”. Trenul a staţionat în gară cca. 2 ore, apoi a plecat la orele 14.00 spre Timişoara.

În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, conform planului de cooperare întocmit în ziua de 20 decembrie 1989, parte din forţele aparţinând M.Ap.N. s-au deplasat la obiectivele stabilite. În acest scop au fost trimişi din U.M. 01330 Arad 400 militari şi 21 T.AB.-uri şi un detaşament format din 106 militare din U.M. 01296 Arad.

Cu aprobarea Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor, pentru apărarea unor obiective au fost chemate 850 militari şi 7 T.A.B.-uri din U.M. 01191 Lipova, iar cu  aprobarea marii unităţi din Oradea, un detaşament, format din 196 militari, aparţinând unităţii din Ineu.

În aceeaşi dimineaţă, auzind vestea că muncitorii de la Orologerie şi alte întreprinderi au ieşit în stradă şi se îndreaptă spre centru, la cererea Elenei Pugna se constituie dispozitivul de apărare în jurul sediului judeţenei de partid. Din sediu cât şi din alte instituţii funcţionarii au fost trimişi acasă.

La formarea dispozitivului participă iniţial 99 militari de la U.M. din Cetate şi 151 de militari de la U.M. din Gai. Solicitându-se întăriri sosesc în Arad, pe la orele 13.00 şi 850 de militari şi 7 TAB-uri din U.M. 01191 Lipova, iar pe la orele 14.00 soseşte de la U.M. din Ineu un detaşament de 107 militari. În dispozitiv se mai află subunităţi ale miliţiei, plutonul de securitate – miliţie, luptători din brigada antiteroristă, pompieri.

A sosit din Oradea un grup de ofiţeri de la stalul major al diviziei, condus de mr. Bădălan (în prezent general), care a preluat comanda întregului dispozitiv de apărare.

La Lipova, muncitorii de la „Strunguri”, în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, au refuzat să înceapă lucrul, au solicitat să li se asigure mijloace de transport pentru a se deplasa şi ei la Arad.

În ziua de 21 decembrie 1989 dimineaţa, la orele 04.00 au sosit din Timişoara subunităţile dislocate ale U.M. 01380 şi au fost şi ele introduse în dispozitivul de apărare (cca. 300 militari şi 21 TAB-uri).

În aceeaşi zi s-a desfăşurat manifestarea organizată şi paşnică a arădenilor. Aceştia scandau permanent „armata e cu noi” şi prezentau chemarea către armată. Este de remarcat disciplina şi nonviolenţa de care au dat dovadă, pe de o parte manifestanţii, dar şi înţelegerea, calmul şi clarviziunea unor comandanţi şi ofiţeri care au intrat în dialog cu manifestanţii şi care au făcut ca evenimentele să se deruleze fără nici un incident. Militarii au promis că nu vor trage în demonstranţi dacă manifestă paşnic şi nu pun în pericol viaţa sau integritatea fizică a militarilor, iar liderii revoluţionarilor au promis că manifestanţii nu vor comite acte de violenţă. Ca urmare, soldaţii au scos încărcătoarele şi baionetele de la arme şi au trecut pistoalele mitraliera în poziţia „la piept”.

Încet şi treptat manifestanţii au avansat până la marginea trotuarului, iar tinerii cu steaguri tricolore şi albe s-au urcat pe TAB-uri aclamând (21.12.1989 dimineaţa.).

Ilie Matei, văzând pasivitatea militarilor, a raportat situaţia creată generalului Vasile – şeful Direcţiei de Contrainformaţii a Securităţii.

Demonstraţia paşnică a arădenilor a continuat toată ziua. Spre seară, când rândurile lor s-au rărit, soldaţii, treptat, au reuşit să împingă demonstranţii până după linia de tramvai eliberând o parte din piaţă. Comandamentul operativ din sediu a discutat diferite modalităţi de împrăştiere a manifestanţilor. Radu Constantin se interesa dacă sunt pregătite „listele A şi B” şi cerea  punerea lor în aplicare. Era un ordin mai vechi al securităţii ca, în caz de necesitate, suspecţii trecuţi pe listele „A” trebuiau ridicaţi şi duşi într-o zonă necunoscută, iar cei trecuţi pe listele, „B”, mai puţin periculoşi, trebuiau doar izolaţi în apropierea domiciliului.

La Arad nu erau organizate aceste liste şi nici nu au fost puse în aplicare.

Col. Răşină Dumitru – şeful Securităţii judeţene a venit cu ideea de a împărţi manifestanţilor răcoritoare sau alte băuturi (ceai, bere. cafea) în care să se pună substanţe care să provoace  diaree. A cerut subalternilor să procure fenolftaleina – un diuretic foarte puternic, a eşuat pentru ca nu s-au găsit cantităţi suficiente de substanţe (Dr. Crîsnic Ioan – şeful laboratorului de la spital a ascuns fenolftaleina acolo).

Ilie  Matei, văzând că militarii se justifică cu prevederi regulamentare, care interzic îndreptarea focului împotriva civililor paşnici şi neînarmaţi, a cerut comandanţilor să împrăştie manifestanţii cu patul armelor şi cu baioneta: „Să loviţi în ei ca soldaţii lui Ştefan  Cel Mare”. Maiorul Diaconescu de la Lipova a refuzat executarea acestui ordin şi mr. Popescu comandantul U.M. din Gai s-a solidarizat cu el. Atunci mr. Bădălan, enervându-se, a spus că mr. Popescu este destituit pe loc din funcţie (mr. Diaconescu din Lipova nu se subordona Diviziei 18 Oradea, fiind Şcoală Militară era în subordinca Comandamentului Artileriei şi Tancurilor de la Bucureşti, gl Hortopan şi gl. Călinoiu).

Elena Pugna şi Angheloiu s-au gândit să înarmeze G.P. cu bâte şi cu ele să-i împrăştie pe manifestanţi. Au şi ordonat confecţionarea lor.

În seara zilei de 21 decembrie 1989 au fost convocaţi directorii din principalele întreprinderi arădene – erau deja 5-6.000 bâte pregătite – şi cu această ocazie s-a dispus să nu se mai permită ieşirea salariaţilor din întreprinderi, iar gărzile să fie dotate cu bâte.

De asemenea, s-a propus arestarea şi imobilizarea liderilor manifestanţilor, motiv cu care au fost aduse în sediu şi nişte lanţuri.

În timpul nopţii, numărul manifestanţilor a scăzut simţitor, (au rămas în piaţă cca. 100 de persoane). Ilie  Matei, col. Săleanu şi mr. Badălan au insistat-din nou, dar şi de această dată fără succes, ca armata să-i împrăştie pe manifestanţi.

Ilie Matei, în curtea interioara a sediului instruia efectivele M.I.. le arăta cum să procedeze dacă cei de la armată ar permite demonstranţilor să pătrundă în clădire.

Spre dimineaţă s-a umplut din nou piaţa. Navetiştii de la gară au venit direct în faţa sediului, la fel şi cei care au ieşit din tura de noapte. S-au adunat cca. 20.000 oameni, ce purtau pancarde cu lozinci anticeauşiste şi anticomuniste. Au fost aduse şi două sicrie pe care erau scrise numele dictatorilor.

Ilie Matei a dat ordin să se folosească gaze lacrimogene pentru împrăştierea mulţimii.

Au sosit în piaţă preoţi care au început să ceremonieze o slujbă religioasă, manifestanţii au îngenunchiat şi s-au rugat. Col. Răşină afirmă că el ar fi sugerat episcopului Timotei Seviciu să trimită preoţi în piaţă. De asemenea, col. Răşina afirmă că l-a trimis pe  Valentin Voicilă, pe Ungar Carol (om de afaceri cu dublă cetăţenie, dar care lucra la informaţiile externe ale securităţii) să-i spună că manifestanţii pot să rămână în piaţa dar să nu consume băuturi alcoolice pentru a nu da ocazie la provocări.

Încet, piaţa a devenit neîncăpătoare s-au umplut cu oameni şi străzile adiacente. Tinerii s-au urcat pe TAB-uri. S-a instalat o staţie de amplificare pentru liderii manifestanţilor. Aceştia rând pe rând se adresau mulţimii, se aclamau lozinci. La un televizor instalat într-un geam şi prin aparatele de radio portabile s-au urmărit şi evenimentele de la Bucureşti. La vestea sinuciderii gl. Milea, simpatia militarilor pentru manifestanţi a devenit vizibilă. Soldaţilor li s-au adus sandviciuri şi cafea.

Văzând cum evoluează „ostilităţile”, la orele amiezii, col. (M.I) Cioflică a ordonat forţelor de intervenţie ale miliţiei, pompierilor şi trupelor USLA să se retragă în sedii.

După ce la televiziune s-a anunţat fuga cuplului prezidenţial armata a primit ordine contradictorii. La orele 12.40 s-a transmis nota telefonica nr. 37 semnată de gl. Ilie Ceauşescu privind aplicarea măsurilor ce decurg din starea de necesitate instituite pe întreg teritoriul ţării şi să se execute doar ordinele comandantului suprem. Imediat au urmat notele telefonice nr.38 şi 39 privind retragerea efectivelor în cazărmi semnate de gl. Stănculescu care anula prevederile notei telefonice anterioare. La orele 14.00 a început retragerea TAB-urilor si a soldaţilor din piaţă şi împrejurimile sediului consiliului judeţean.

La acea oră, practic toată populaţia oraşului era pe străzi se fluturau steaguri, se cânta era o euforie generală.

După retragerea armatei şi a Gărzilor Patriotice din sediul administrativ al judeţului, liderii manifestanţilor şi foarte mulţi alţi demonstranţi au pătruns în clădire. Aici au găsit pe mulţi dintre secretarii judeţeni şi municipali de partid. Doar Elena Pugna şi cei doi secretari ai C.C. al P.C.R. au plecat cu armata, cerând protecţie.

La balconul clădirii s-a instalat o staţie de amplificare, de unde Valentin Voicilă a  declarat Aradul oraş liber, a făcut apel din nou la calm şi ordine, a apelat la sportivi (luptători, boxeri) să vină în clădire pentru a organiza paza şi protecţia noilor conducători. Au vorbit apoi, pe rând, alţi participanţi la evenimente. S-a anunţat schimbarea denumiri celor două cotidiene de presă din Arad: „Flacăra Roşie” a devenit „Adevărul”, iar „Voros Lobogo” a devenit „Jelen”.

Între timp, la sediul inspectoratului M.I. s-a organizat apărarea aşteptându-se la un atac din partea revoluţionarilor. Dar cum manifestanţii nu au apărut acolo, spiritele s-au mai calmat. Încă din noaptea de 21 decembrie 1989 cpt. Sîrbuţ a primit ordin de la gl. Tecla şeful Serviciului „T” din securitate să dezafecteze sistemul de ascultare a telefoanelor şi să ardă benzile auditive cu înregistrările făcute, ceea ce s-a executat întocmai. Apoi, imediat după fuga dictatorului, col. Răşină (M.I.) a ordonat adunarea tuturor documentelor securităţii, încărcarea lor în două camioane, transportarea şi arderea lor în pădurea Ceala. Ulterior, o parte din aceste materiale au fost recuperate de către armată (cele care nu au ars complet) au fost depozitate în Cetate, dar după câteva luni au fost distruse prin ardere de către mr. Urzică, noul şef al SRI instalat la Arad în aprilie 1990. Col. Răşină afirmă că cele mai importante documente, printre care dosarele informative, s-au păstrat. Ordinul de întrerupere a ascultărilor – Serviciul „T” al DSS – şi arderea documentelor este dat pentru toată ţara încă din noaptea de 21 decembrie, probabil de către gl. Iulian Vlad.

Liderii revoluţionarilor, odată pătrunşi în clădire, au încercat sa formeze un nou organism care să preia conducerea administrativă a oraşului şi judeţului. Pe lângă cei 15 de pe lista primului Comitet al Frontului Democratic Român format în 21 decembrie 1989, au fost cooptaţi în noul organ reprezentanţi din întreprinderi şi instituţii, inclusiv militari. Valentin Voicilă a fost ales preşedinte. Onofrei Dănilă şi Crişan Mircea vicepreşedinţi. S-a format un nou organ executiv şi comitete pe domenii de activitate.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. liderul revoluţionarilor Valentin Voicilă  a ţinut să menţioneze: „Mulţumim armatei că a asigurat desfăşurarea în ordine a demonstraţiei şi să ne rugăm pentru ea”.

Problema cea mai arzătoare a fost aprovizionarea populaţiei cu alimente, apă, energie şi menţinerea ordinii. O parte din activiştii rămaşi în clădire şi-au oferit serviciile spunând că se alătura revoluţiei. Unii au fost acceptaţi de revoluţionari, ca de exemplu Constantin Leonard, fostul vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean care a fost desemnat în fruntea comisiei economice. Au fost chemaţi la sediu şi cooptaţi în conducere şi comandantul garnizoanei mr. Marcu şi al miliţiei col. (M.I.) Cioflică după ce au fost puşi să jure ataşament faţa de revoluţie.

La scurt timp, cca. 1,5-2 ore de la preluarea puterii de către revoluţionari au început să apară zvonuri alarmante că există forţe care îl apără pe Ceauşescu şi că aceştia vor ataca noile organe ale puterii. Poate şi sub influenţa televiziunii, lumea începea să vorbească despre trupe de comando speciale, despre terorişti. Apoi, la orele 15.20 a apărut ştirea că apa oraşului este otrăvită, s-a şi avertizat de la balconul clădirii să nu se consume apă de la robinet şi s-a anunţat că în laborator se verifică puritatea apei şi că la uzina de apă se trimite pază armată.

Încă în după-amiaza zilei unitatea militară din Gai a fost avertizată de către gl. Şchiopu – comandantul diviziei de la Oradea – că vor fi atacaţi şi să se pregătească pentru respingerea atacului.

Noul comitet al puterii locale a solicitat sprijinul militarilor să asigure paza clădirii consiliului şi principalelor obiective din oraş – aeroport, spital, uzina electrică, PTTR, podurile, tipografia, combinatul chimic, etc. Datorită posturilor de radio şi TV s-a răspândit şi în Arad sintagma: terorişti – securişti. Mr. Marcu, pe la orele 17.30, la insistenţele revoluţionarilor şi cu aprobarea marii unităţi a trimis un detaşament în frunte cu mr. Micu Ioan – locţiitorul şefului de stat major – la sediul Inspectoratului M.I. să ia în primire tot ce este în clădire şi să adune armamentul personalului găsit acolo. Acţiunea s-a desfăşurat fără împotrivire. Au fost inventariate şi sigilate birourile, depozitele de armament şi muniţie, parcul auto.

Revoluţionarii s-au gândit s-o aducă pe Elena Pugna din Cetate la sediu pentru a fi interogată, dacă are cunoştinţă despre vreun plan ce se aplică pentru salvarea lui Ceauşescu. Ea a început să plângă, spunea că nu ştie nimic. S-a încercat aducerea comandanţilor securităţii, col. Răşină (M.I.) şi Sălceanu (M.I.) la sediu, pentru acelaşi lucru, dac ei nu au mai fost găsiţi. A fost chemat şi găsit col. Cioflică M.I. care a promis că va colabora cu noua putere.

Amplificându-se zvonurile potrivit cărora sediul urma să fie atacat, iar efectivul de militari pus la dispoziţie era insuficient pentru apărarea clădirii (doar 14 militari), col. Stranski Liviu de la gărzi a dispus distribuirea de armament şi muniţie, din depozitul G.P. civililor aflaţi în sediu. Distribuţia s-a făcut pe baza de tabel nominal.

În seara şi noaptea zilei de 22 decembrie 1989 Aradul a fost teatrul de desfăşurare a unei ample acţiuni de diversiune psihologică, care a născut şi întreţinut o psihoză teroristă în rândul populaţiei şi a creat suspiciune şi confuzie între forţele care trebuiau să menţină stabilitatea. Psihoza a fost amplificată odată cu sosirea la Arad a doi generali M.I. Nuţa Constantin şi Mihalea Velicu cu mai mulţi „colaboratori”.

În ziua de 17 decembrie 1989 cei doi generali au fost trimişi la Timişoara din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Ei au făcut parte din grupa operativă, alături de alţi generali din armată şi ofiţeri superiori trimişi de Ceauşeşti pentru organizarea lichidării „tulburărilor”. Activitatea acestora, reţinerea lor şi intenţia de a fi transportaţi la Bucureşti finalizată prin accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa echipajul elicopterului şi cei doi generalii, au fost tratate detaliat într-un subcapitol separat.

În continuare vom reda doar unele episoade legate direct de acest oraş.

După fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali, intenţionând să revină în Bucureşti, s-au urcat în avionul care făcea cursa regulată Timişoara – Bucureşti, dar care în 22 decembrie 1989 din lipsă de pasageri suficienţi, a suplinit şi cursa Arad-Bucureşti, astfel că avionul a făcut o escală la Arad. Cursa a avut o mare întârziere, trebuia să plece din Arad la orele 17.50 dar a aterizat de abia după orele 21.00. Era un BAC-111 din care au coborât iniţial pasagerii pentru Arad. După ce de la Bucureşti gl Zărnescu – comandantul Aviaţiei Civile – a interzis continuarea zborului, pasagerilor rămaşi în avion li s-a comunicat că datorită condiţiilor meteorologice avionul nu mai poate pleca la Bucureşti, că vor continua zborul a doua zi şi se va asigura transportul acestora la gară sau la hotel. Cei doi generali au plecat de la aeroport spre hotel cu autoturismul şefului compartimentului antiterorist, mr.(M.I.) Bochiş Alexandru.

De menţionat că în acelaşi avion era şi un grup de 5 revoluţionari din Timişoara, în frunte cu Lorin Fortună, care doreau să ajungă la Bucureşti la Televiziune şi la FSN. Acest grup s-a întors la Timişoara încă din seara respectivă.

Pasagerii pentru Bucureşti, în număr de 29, au fost cazaţi la hotelul Parc, iar echipajul avionului la hotelul Astoria. Printre pasageri era şi o echipa de 5 oameni de la redacţia de televiziune a armatei (emisiunea „Pentru Patrie”) şi se afla şi şeful Procuraturii Militare adjunctul procurorului general, gl. Diaconescu însoţit de doi arabi: un doctorand si un student. Gl. Nuţă a prezentat la recepţie un bilet de avion pe numele Negrilă, iar gl. Mihalea nu a lăsat la recepţie nici un document, el fiind cunoscut de recepţioneră.

În cursul serii, de la Bucureşti, în numele gl. Guşă s-a transmis armatei, din nou, alarma de luptă generala. Gl.lt. Călinoiu a ordonat din nou deplasarea la Arad a efectivelor de Ia Lipova. Mr. Diaconescu a şi pornit spre municipiu cu 300 militari, 20 TAB-tiri şi 10 tancuri. La U.M. 01380 din Cetate s-a primit indicativul „Fanfara” ceea ce însemna luarea măsurilor necesare împotriva unui atac iminent asupra aeroportului. La aeroport a fost trimis cpt. Herdea Vasile cu un batalion de tancuri (24 tancuri şi 20 de blindate) pentru a întări dispozitivul de apărare. Blindatele au fost dispuse circular în jurul pistei de aterizare. Au fost trimise subunităţi pentru pază şi în alte puncte strategice din oraş. În acest timp în faţa consiliului, în piaţă, au continuat să rămână mii de oameni.

La sediul consiliului, pe la orele 20.00 a sunat pe telefonul operativ Ion Iliescu interesat de situaţia existentă la Arad. A spus să se ia legătura cu Timişoara pentru că au informaţii ca se trage în piaţa Operei. Judecătorul Trifan Ioan – care a fost cooptat în  conducere în după-amiaza zilei – s-a interesat la Timişoara, apoi a mai apucat să vorbească cu Bucureştiul, să confirme că într-adevăr se trage în Timişoara, după care telefonul i s-a întrerupt.

Pe celelalte telefoane, au aparut şi răspândit fel de fel de ştiri alarmante potrivit cărora elicoptere inamice care zboară la mică înălţime se apropie pe valea Mureşului spre Arad; a fost minat podul CFR peste Mureş; o coloană de 30-40 autovehicule pline de securişti vin de la Timişoara spre Arad. etc. La întâmpinarea acestora au fost trimise 7 tancuri la staţia PECO din Aradul Nou, dar ulterior, motivând că nu rămân forţe de rezervă suficiente, aceste tancuri au fost retrase.

De la cercetarea prin radiolocaţie a parvenit ştirea potrivit căreia dinspre Deva se apropie o formaţie de elicoptere.

La orele 19.40 la U.M. 01380 din cetate s-a primit informaţia, că la sediul Inspectoratului M.I. se trage, apoi că a fost atacată poşta centrală. Toate s-au dovedit a fi informaţii false.

În jurul orei 22.30. generalii Nuţă şi Mihalea au sunat de la hotelul Parc la Miliţie întrebând de ofiţerii Cioflică, Răşină, Sălceanu sau Văduva (locţiitorul lui Cioflică) dar nici unul nu se găsea acolo. În personalul de miliţie şi securitate a intrat panica, cei doi generali fiind cunoscuţi ca şefi cu un comportament foarte dur faţa de subalterni. S-a discutat despre posibilitatea atacării sediului Inspectoratului M.I. de către oamenii generalilor şi în acest context mr. Micu a permis distribuirea armamentului şi lucrătorilor de miliţie pentru a se apară împreuna în caz de atac. Mr. Micu colabora cu mr. Pantea de la miliţie.

A fost anunţat Cioflică la sediul consiliului judeţean că este căutat de cei 2 generali. A vorbit cu gl. Mihalea, apoi a plecat la cetate, împreuna cu mr. Baldazar motivând ca armata va prelua acest caz.

Aici, ofiţerii statului major, împreună cei de la marea unitate pregăteau pe hărţi sistemul de apărare al unităţii militare şi al oraşului. S-a discutat problema capturării celor doi generali  suspectaţi pentru acţiuni de genocid săvârşite la Timişoara. Mr. Marcu şi col. Cioflică au pornit spre consiliu pentru a consulta şi revoluţionarii dar, pe drum, col. Cioflică a dispărut.

După orele 23.00 au fost trase primele focuri de armă. Mr. Marcu afirmă că primul cartuş a fost tras – cu aprobarea sa – de cpt. Memetea ca avertisment, pentru a se face linişte la sediu. Atunci, ca răspuns, s-a tras asupra Consiliului Judeţean. S-au stins luminile şi s-a executat foc masiv şi prelungit din clădire în afară. Alţi martori afirmă că prima dată au fost trase focuri răzleţe asupra consiliului din diferite clădiri din jurul pieţei.

La auzul focurilor de armă, panica a crescut în rândul locuitorilor oraşului. O parte din cei din piaţa s-au dispersat, alţii dimpotrivă, au venit din cartiere să vadă ce se întâmplă. În mai multe case şi blocuri s-au zăvorât uşile şi ferestrele, s-au organizat plantoane pe scări, de teama teroriştilor. Au început să sune sirenele şi să se tragă clopotele bisericilor, ca la alarma aeriană. În piaţă mulţimea continua să  cânte „Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”.

Pe la orele 24.00 (22 decembrie 1989) noaptea, s-a deschis foc din hotelul Parc şi dinspre ştrand asupra unităţii militare din Cetate de unde s-a răspuns cu foc masiv. Ofiţerii din detaşamentul din Lipova apropiindu-se de cetate au nimerit în mijlocul unei adevărate bătălii.

Un ziarist englez şi un corespondent de la radio Budapesta au reuşit să pătrundă în clădirea întunecată şi asediată a consiliului. Reporterul radio (Orosz Jozsef) a obţinut legătura telefonică cu Budapesta chiar când, pe la orele 14, a început un nou schimb violent de focuri.

La aeroport, după orele 0.00 (23 decembrie 1989) s-a primit un ordin de la lt.col. Drăghicescu Niculae (comandantul regimentului de aviaţie de la Timişoara) să fie blocată pista de aterizare pentru că se prevede un atac aerian iminent asupra aeroportului. Când au ieşit cele trei autovehicule (autobuz, cisterna, maşina PSI) din remiza auto cu care trebuia blocata pista şi au ajuns aproape de pista şi au aprins farurile, dintr-un TAB aliniat în dispozitivul de apărare s-a deschis foc asupra autovehiculelor. Focul s-a înteţit s-a tras din toate părţile, au fost avariate autovehiculele, turnul de control, avionul BAC-111 ce staţiona. Lt.col.Bochiş a tras şi el rafalele de pistol mitralieră din aerogară spre pistă. Instructorul de paraşutism de la aeroclubul „Traian Vuia” din Arad, Popescu Tudorel a tras şi el rafale de pistol mitralieră de pe acoperişul aeroportului. Au fost grav răniţi un soldat şi şoferul de pe vehiculul PSI.

Împuşcăturile au continuat cu intermitenţe toată noaptea, atât în jurul hotelului Parc – U.M. din Cetate cât şi la consiliu şi aeroport. La consiliu, militarii şi revoluţionarii care au primit arme au fost împărţiţi pe sectoare şi ferestre. Aici a fost împuşcat mortal revoluţionarul Gruber Geza de un glonte ce l-a lovit exact sub nas în momentul în care îşi aprindea o ţigară, probabil tras din afară. Moartea lui Gruber a înspăimântat şi mai mult pe cei din clădire aşa că se trăgea la orice zgomot. S-a răspândii zvonul că col. Cioflică e un trădător pentru că a dispărut, n-a mai revenit la consiliu, că probabil lupta de partea celor doi generali.

Aproape de ora 0100 (23 decembrie 1989) asupra autosanitarei aparţinând U.M. din Cetate care revenea de la spital, unde transportau o salariată civilă, s-a tras dinspre str Parc. Când maşina a ajuns la capătul podului dinspre cetate, cpt. Prodan a tras asupra agresorilor. Văzând, pe întuneric, că din maşină se trage, militarii au deschis foc asupra vehiculului. Lovită, autosanitara s-a răsturnat în şanţ. Aşa a fost ucis soldatul Puşcau Adrian Victor şi răniţi mr.dr. Chiş Aurel.

Martora Lazăr Alexandrina – locotenent de securitate – care era cazată la Parcul Mic, s-a trezit datorită focurilor de armă, a coborât în holul hotelului Parc unde recepţionera i-a arătat legitimaţiile celor cazaţi în hotel. Din cele 29 de legitimaţii ale avionului vreo 4-5 erau vizibil falsificate. Martora a auzit cum se trăgea foc de la etajul VI şi VII şi că se trăgea şi de la etajul I din zona unde erau cazaţi gl. Diaconescu şi cei doi arabi şi cei de la de la emisiunea „Pentru Patrie”. Din camerele 101-102 se auzeau 3 voci de bărbaţi şi zgomot specific încărcării armelor. De asemenea, în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 revoluţionarul Gurilă Constantin s-a lăudat ca a fost noaptea pe faleză şi a descărcat  încărcătura asupra hotelului Parc.

Spre dimineaţă, cantitatea de muniţie a celor din sediul consiliului a scăzut şi s-a hotărât aducerea de muniţie din Cetate. Col. Stranski a afirmat ca s-a vorbit şi că autobasculanta cu care voluntarii revoluţionari pleacă după muniţie va putea intra fără probleme în unitatea militară. Dar, la coborâre de pe podul de peste Mureş s-a tras foc asupra autobasculantei din Cetate. Au fost răniţi toţi din autobasculantă.

Tot în noaptea de 22 spre 23 decembrie 19S9 cetăţeanului maghiar Toth Sandor care a venit cu un convoi de autocamioane pline cu ajutoare (alimente şi medicamente) la spitalul din Arad, după ce a descărcat i-a fost solicitat să facă un transport până în Cetate. A fost de acord, dar la apropiere de podul de peste Mureş a fost întâmpinat cu foc de către militarii care apărau unitatea militară din cetate şi împuşcat mortal.

În tot cursul nopţii telefoanele unităţilor militare din oraş, consiliul judeţean, inspectoratul M.I. au fost intoxicate cu informaţii false, zvonuri alarmante despre presupuse atacuri teroriste, că au aterizat trei elicoptere la Combinatul chimic, că vin teroriştii din Timişoara, că la uzinele Strungul miliţienii trag în oameni, că un tir cu nr. 31-BH-6729 plin cu terorişti vine de la Oradea, că la Campingul din Aradul Nou sunt terorişti arabi etc. Este de menţionat că informaţiile false erau recepţionate la telefoanele ale căror numere de apel nu erau cunoscute publicului larg. Cei care transmiteau aceste ştiri erau îndeosebi femei. Uneori se auzeau prin telefon râsete ca zgomot de fond.

Alte apeluri cu informaţii care apoi s-au constatat că erau false s-au primit pe linie militară, de la eşaloanele superioare sau din sistemul de apărare antiaeriană.

Aceste zvonuri şi ştiri false au fost întărite cu acţiuni reale de diversiune. S-a executat foc real sau cu simulatoare de foc automat, sporadic sau succesiv, din locuri diferite. Astfel, s-a tras ori s-a imitat tragerea asupra sediului consiliului din podul Palatului Cultural, din clădirea Liceului Sanitar, din turela restaurantului Mureşul, din spate dinspre Parc şi faleză. S-a observat foc la gura ţevii ce îşi schimba poziţia şi din unitatea militară din Cetate. Apărea când pe faleza Mureşului, când în parcarea de la hotelul Parc, când pe str. Teiului, de lângă malul Mureşului. În acea noapte a fost împuşcat mortal sold.t.r. Almen Werner aflat în dispozitivul de apărare al U.M. 01380.

La aeroport s-a observat ori s-a creat impresia că se trage asupra secţiei de carotaj.

Se poate concluziona că erau doar câţiva profesionişti în acte de diversiune care au acţionat în Arad, episodic şi sporadic şi nu au urmărit, în primul rând, să producă victime, nici să producă distrugeri materiale, ci să creeze panică şi confuzie, să facă credibile zvonurile lansate despre terorişti şi să-i provoace pe militarii şi civilii înarmaţi să riposteze din plin cu foc. Aceşti „profesionişti” au acţionat şi în apropierea locuinţelor unor cadre de securitate (mr. Rusu Viorel, col. Crai Petru, mr. Bunyi Emeric) şi ale unor activişti de partid (Oprea Angela, Oros Teodor) pentru a crea impresia că acolo sunt terorişti şi că sintagma terorişti-securişti are bază reală.

Spre dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 focurile de armă s-au rărit, apoi au încetat. Conducătorii din sediul consiliului s-au întâlnit într-o nouă şedinţă pentru a analiza cele întâmplate şi a lua măsurile ce se impuneau.

S-au format „filtre” sau cordoane, adică puncte de control la principalele intersecţii şi pe arterele de pătrundere în oraş. Acestea s-au format din iniţiativa cetăţenească a unor tineri, s-au făcut liste cu cei cooptaţi în această activitate şi li s-au dat banderole. Aceştia verificau şi legitimau trecătorii, opreau şi controlau autoturismele. Ulterior, tabelele au fost duse la Voicilă pentru a fi vizate şi oamenilor li s-au eliberat legitimaţii. De aceste filtre s-au ocupat revoluţionarii Sedan, Ţop şi Cosma. Trecătorii sau pasagerii vehiculelor la care se găseau arme, cartuşe, ori erau suspecţi din alte cauze (nu aveau legitimaţii, nu erau cunoscuţi prin oraş) erau reţinuţi şi predaţi armatei care îi aduna la Consiliu şi la Cetate, apoi la arestul poliţiei.

Având convingerea că cei de la securitate sunt amestecaţi în actele teroriste şi de diversiune s-a hotărât aducerea la sediu şi interogarea col. Răşină şi Sălceanu cât şi izolarea şi punerea sub pază a tuturor cadrelor de securitate. S-a încercat verificarea şi clarificarea situaţiei, dar evidenţa cadrelor de securitate era neclară. S-a făcut prezenţa pe baza unui stat de plată. Armele au fost adunate, col. Marcu afirmă că s-a constatat că multe arme adunate de la securişti erau proaspăt folosite. Câţiva ofiţeri de securitate nu s-au prezentat la apel. Cei reţinuţi au fost sub pază armată timp de o săptămână după care au trecut în subordinea armatei.

Col. Răşină, Sălceanu şi Văduva au fost aduşi la sediul consiliului, au fost interogaţi şi apoi duşi într-o cameră, sub pază armată.

Mr. Marcu, dimineaţa la ora 800 şi-a retras oamenii din Consiliu şi a plecat în cazarmă. În locul lui a venit mr. Diaconescu de la Lipova cu 100 de militari.

S-a hotărât constituirea unor grupe de cercetare mixte, formate din miliţieni şi revoluţionari, care să treacă la scotocirea imobilelor unde se semnalează prezenţa unor persoane suspecte, ori de unde s-a tras în cursul nopţii. Astfel, pe str. Măcinului nr.6, într-o casă conspirativă a securităţii au fost găsiţi mai mulţi lucrători de securitate, dintre care doi înarmaţi. Au fost duşi în Cetate.

S-a răspândit ştirea că a fost prins în comuna Şeitin col. Cioflică. A fost arestat de grăniceri, dus la Casa Armatei şi de acolo în Cetate unde a fost ţinut arestat timp de 25 de ore până în ziua de 24 decembrie 1989 orele 09.00. Cioflică Mihai a explicat prezenţa sa în comuna  Şeitin astfel: auzind alarma aeriană s-a dus la C.P.L. unde a aflat de la directorul Popescu că s-a anunţat atac dinspre Ungaria şi să se stingă sursele de lumină. Atunci colonelul a hotărât să plece spre graniţă pentru recunoaştere, să vadă dacă au intrat sau nu în ţară trupe străine. Aşa a ajuns la Nădlac, iar de acolo a plecat spre Şeitin deoarece a observat că grănicerii l-au suspectat şi au început să-l urmărească. La Şeitin a dormit la postul de miliţie şi spre dimineaţă a fost trezit, arestat (legal) de grăniceri şi transportat la Arad.

Tot în ziua de 23 decembrie 1989, la orele 12.00 un detaşament de la Ineu compus din 105 militari au început deplasarea spre Arad din ordinul gl. Şchiopu de la Oradea cu misiunea de a elibera sediul consiliului judeţean care ar fi fost ocupat de terorişti. Sosind la Arad şi văzând ca în sediu sunt revoluţionari şi militari şi nicidecum terorişti, detaşamentul a revenit la garnizoana de reşedinţa pe la orele 23.00, cu efective complete.

Încă din dimineaţa aceleiaşi zile s-au purtat discuţii aprinse privind modul de lichidare a „cuibului de terorişti” de la hotelul Parc şi arestarea celor doi generali M.I.. Nu s-a cunoscut că generalii plecaseră, deja dimineaţa la orele 8.00 din hotel spre gară. S-a hotărât organizarea unei acţiuni cu ajutorul trupelor antiteroriste şi armatei în scopul scotocirii hotelului şi neutralizarea teroriştilor. Formaţia USLA a fost condusă de mr. Suciu, iar subunitatea de infanterie de cpt. Memetea Ioan, iar acţiunea a început la orele 13.45.

După ce presupuşii terorişti au fost somaţi prin megafoane să iasă din clădire şi s-au tras şi focuri de avertisment luptătorii USLA au pătruns în hotel şi au început scotocirea lor. Atunci echipajul TAB-ului a deschis foc asupra hotelului. Acest fapt a determinat  şi pe alţi militari aflaţi în dispozitiv în spatele hotelului să deschidă foc de mitralieră. În TAB-uri nu s-a mai recepţionat cererea de încetare a focului lansată din interiorul hotelului deoarece s-a schimbat brusc frecvenţa radio. Concomitent s-a tras şi dinspre U.M’. 01380- Cetate – trei lovituri A.G.7 care au lovit camera troliului liftului şi terasa hotelului. Luptătorii antierorişti au găsit şi reţinut în hotel doar pe cei doi ofiţeri M.Ap.N. de la emisiunea „Pentru Patrie”, col. Pricină şi Cenuşă, care au fost îmbarcaţi într-un ABI (automobil blindat) şi duşi la Inspectoratului M. I.. Apropiindu-se de sediu, asupra ABI-urilor s-a deschis foc automat de către militarii care păzeau acest obiectiv, dar la apelul făcut prin gigafonul maşinii blindate focurile au încetat. (Pricină şi Cenuşa au fost eliberaţi în 24 decembrie 1989 din ordinul mr. Marcu).

Generalii Nuţă şi Mihalea au stat la gară (probabil la miliţia T.F.) până la sosirea trenului R22 (Expresul Panonia) de la ora 1140, când dintr-un bloc în construcţie aflat lângă gară s-a executat foc, miliţia T.F. a răspuns şi profitând de această „acoperire” cei doi generali au urcat în tren. Pe la orele 13.00 lt. col. de miliţie Rusu Victor a solicitat prin telefon miliţiei din Deva să reţină pe cei doi generali, indicând şi cuşeta ocupată de ei. Au fost arestaţi la Deva, ţinuţi sub pază în U.M. 01719 până seara, când de la Sibiu a sosit un elicopter pentru a-i transporta la Sibiu, elicopter ce a fost lovit şi a explodat lângă Alba-Iulia, fără nici un supravieţuitor.

La orele 14.20 asupra Inspectoratului Judeţean M.I. s-au tras focuri de armă din clădirea Liceului nr.11 de vis-a-vis. Soldaţii din dispozitiv au ripostat. A fost rănit un militar, cpt. Kele Mihai. Verificând apoi podul liceului, s-au găsit urme de sânge.

Gl. Şchiopu l-a ameninţat cu arestarea pe col. Stranski pentru că a distribuit arme civililor, a ordonat recuperarea tuturor armelor. Armele au fost adunate, ultimul a fost Curilă care şi-a predat pistolul mitralieră pe 23 spre 24 decembrie 1989, noaptea. Revoluţionarii au început să-l suspecteze pe mr. Marcu întrucât acesta s-a retras în cetate şi a refuzat să mai vină la Consiliu motivând că nu mai are comanda, aceasta fiind exercitată de cei doi ofiţeri de la divizie Bădălan şi Sau care sunt în regiment.

În după-amiaza zilei s-au multiplicat atacurile răzleţe, adică se auzeau focuri de armă din diferite puncte ale oraşului. În aceste puncte s-au deplasat forţe (de obicei TAB-uri) care nu au mai nimic dar, la indicaţia unor persoane au deschis foc asupra clădirilor considerate suspecte. Pe Calea Romanilor, lângă casa mr. (sec.) Rusu, de unde s-a tras  asupra militarilor, s-a găsit un pumn de cartuşe speciale, cehoslovace, probabil cu încărcătură chimică. Casa a fost distrusă prin lovituri de A.G.7. Un foc intens a reînceput la aeroport, unde din nou s-a tras asupra secţiei de carotaj.

În după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989 s-a deschis foc asupra consiliului judeţean din clădirea băncii de vis-a-vis. A fost observat foc la gura ţevii la crenelul din dreapta al podului băncii. S-a ripostat cu mitralierele de pe TAB provocându-se unele stricăciuni importante clădirii.

În seara zilei s-a deschis foc asupra U.M. 01286 din Gai. Au fost observaţi 3-4 oameni sosiţi cu o maşină Dacia combi de culoare albă şi care s-au adăpostit după terasamentul căii ferate şt au început să tragă asupra unităţii militare. A fost găurită şi poarta de la intrarea în unitate. Zgomotul armelor lor diferea de cel al armelor aflate în dotarea armatei. Militarii din pază au ripostat excesiv. Schimbul de focuri a durat aproape toată noaptea.

Atacarea acestei unităţi s-a repetat şi în nopţile de 24 şi 25 decembrie 1989. A fost văzută silueta unui individ ce executa foc automat asupra U.M. şi din casele din marginea cartierului Gai. Totodată, din cartierul Buiac. ofiţerii din cazarmă observau cum se ridică din când în când fum (se dădeau foc unor resturi vegetale) după, care, urmau focuri de armă, iar noaptea se lansau. tot din cartierul Buiac rachete de semnalizare cu o stea de diferite culori, iar la o jumătate de oră de la acest semnal se deschidea foc asupra unităţii militare. Soldaţii ripostau masiv, aşa că multe cartuşe ajungeau până la aeroport şi la pădurea Ceala, motiv pentru care începea „canonada” din direcţiile respective.

Mr. Bădălan a fost la U.M. 01280 din Gai în ziua de 24 decembrie 1989 unde comandantul  unităţii i-a înmânat cartuşe cu vârful retezat găsite prin unitate în urma atacurilor.

La Inspectoratul M.I. s-a hotărât formarea unor patrule mixte: armată, miliţie şi revoluţionari care să se deplaseze cu câte un ABI şi un TAB în zonele unde se semnalează atacuri teroriste. S-au făcut mai multe deplasări prin oraş, cele mai multe alarme s-au dovedit a fi false. Doar pe calea A. Vlaicu, la staţia de tramvai de pe Făt Frumos, dintr-o maşina Dacia 1300, fără număr de circulaţie, s-a deschis foc. S-a ripostat cu foc. A fost rănit mortal plt. de miliţie Clepe Gheorghe şi răniţi alţi trei, din care un arădean stabilit în Germania ce stătea în Mercedes-ul său, Wilkoffer Ştefan.

ABI-ul condus de cpt. de miliţie Ursu Liviu a fost chemat la acest loc pentru ajutor, dar faptele erau consumate. La întoarcere spre unitate automobilul blindat ce se deplasa încet a fost ajuns din urmă de un TAB, condus de cpt. Oprea Dumitru de la U.M. 01191 – Lipova care, crezând că în maşină sunt terorişti, a deschis foc de nimicire asupra ABI-ului. A fost ucis cpt. de miliţie Duma Pavel şi au fost răniţi cei doi ofiţeri de miliţie şi revoluţionarul Popa Romeo care se aflau în automobil. S-au numărat 86 de găuri de glonţ în partea din spate a maşinii, unde blindajul este mai subţire. Răniţii, transportaţi la spital au fost ţinuţi sub pază, crezându-se că sunt terorişti.

Pe tot parcursul zilelor de 23 şi 24 decembrie 1989 au continuat să parvină apeluri telefonice de dezinformare despre atacuri teroriste şi care solicitau imperios intervenţia armatei. O echipă de militari din Zăbreni, trimisă la Arad în urma unor apeluri telefonice insistente, a fost întâmpinată cu foc în momentul când au ajuns la podul de peste râul Mureş.

O companie de la U.M. 01499 Ineu a fost dislocată pentru scotocirea zonei Moneasa, urmare a unui apel telefonic primit la primăria oraşului Sebeş conform căruia staţiunea hidrometeorologică Izoi este ocupată de terorişti şi ale căror convorbiri în limba arabă au fost recepţionate la radio de către şeful staţiei. Cele două subunităţi au fost defectuos dirijate în teren, astfel că au ajuns faţa în faţa şi s-ar fi nimicit reciproc dacă ordinul de deschidere a focului nu ar fi fost contramandat în ultima clipă.

În dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989. după ce au fost întrerupte la un moment dat, toate legăturile telefonice, conducătorii revoluţionarilor l-au trimis pe mr. Micu cu un tanc să-l aducă la consiliu pe mr. Marcu suspectat că ar fi ordonat întreruperea telefoanelor. Acesta a fost adus la Consiliu împreună cu col. Cioflică. Au fost ambii îndelung interogaţi. Au fost aduşi şi reţinuţi şi Lucea Mircea şi G. Donovici – directorul şi inginerul şef de la direcţia PTTR, cât şi ing. Oană – ce răspundea de telefoane din partea securităţii – tot pentru a explica „căderea” telefoanelor. Mr. Marcu a dat răspunsuri evazive şi neconvingătoare, motiv pentru care a fost făcut „trădător” şi i s-a spus că este arestat. Aflând de reţinerea mr. Marcu, gl. Schiopu, comandantul diviziei a ordonat unităţilor militare din Ineu şi Gai să vină la consiliul Arad să-l elibereze pe comandantul garnizoanei. Comandantul unităţii din Gai a reuşit să vorbească cu mr. Marcu şi ca urmare n-a mai ieşit din unitate, însă un detaşament din Ineu format din 23 cadre şi 179 militari în termen a pornit spre Arad. Mr. Marcu, după cca. 2 ore şi la insistenţele gl. Şchiopu, fost eliberat.

Explicaţia întreruperilor circuitelor telefonice este următoarea: la propunerea adjunctului Ministrului Telecomunicaţiilor (general de securitate) Stelian Pintilie, gl. Guşă Ştefan a aprobat, începând din 23 decembrie 1989 întreruperea legăturilor guvernamentale cu alte judeţe, în scopul izolării echipamentelor de ascultare ale securităţii şi evitarea acţiunilor de diversiune în reţelele guvernamentale „S” şi „T.O.”. De asemenea, gl. Stănculescu a ordonat col.ing. Danci Victor – locţiitorul comandantului unităţii speciale „R” a securităţii să desfiinţeze unele telefoane „S”, „T.O.” şi MI, iar Stelian Pintilie a dispus izolarea pentru cca. 2 ore a telefoanelor M.I,, apoi s-a întrerupt practic, de către conducerea M.T.Tc., pentru mai multe zile toate legăturile guvernamentale şi M.I. între Bucureşti şi judeţele unde existau evenimente. La Arad, însă. din ordinul gl. Schiopu au fost întrerupte toate legăturile telefonice, inclusiv cele urbane ale consiliului. S-au  redat aceste legături doar prin 25 decembrie 1989.

La orele 09.17 s-a comunicat de la comandamentul diviziei că „elicopterele care zboară în zonă sunt de tip FIRO 4-a, de producţie americană, cu amortizor de zgomot pe pale”.

Între orele 14.00-14.30 s-a executat o scotocire a ştrandului de lângă Cetate, dar şi la acest caz militarii au fost întâmpinaţi cu foc din direcţia cabinelor nr. 14, fiind răniţi mortal doi militari în termen, respectiv Cosma Marius şi Necolicioiu Ion Sorin.

Col. Cioflică a jurat din nou credinţă noului organ, care se numea Consiliul Judeţean al F.S.N. şi a solicitat să i se pună la dispoziţie TAB-uri pentru a captura pe cei care executau foc din diverse acoperiri. S-a început activitatea „sonda”, comandată de col. Cioflică prin care s-a intensificat acţiunea de scotocire a podurilor caselor, parcurilor, clădirilor de unde s-a semnalat că s-a tras, iar activitatea filtrelor a fost intensificată. Au fost reţinuţi cca. 70-80 de suspecţi. Aceştia au fost aduşi la consiliu sau la arestul miliţiei. Unii dintre cei reţinuţi aveau pe ei mai multe rânduri de haine, la un tânăr s-a găsit un cuţit lung cu mâner albastru la un ţigan acasă s-a găsit un AKM şi cartuşe, la un şofer al unui ARO s-a găsit un AKM, la un copil într-o maşina s-au găsit 3 grenade defensive. Doi tineri reţinuţi la bancă având asupra lor arme de foc au fost aduşi la Consiliu şi legaţi de calorifere. Toţi suspecţii, după ce a sosit un procuror militar de la Oradea şi i-a interogat, au fost eliberaţi în 26 şi 27 decembrie 1989. Doar col. Răşină şi col. Sălceanu au rămas arestaţi. Au fost anchetaţi şi apoi eliberaţi la 1 iunie 1990.

Col. Preda de Ia Lipova a trimis 5 tancuri spre Arad fără să anunţe unităţile militare din oraş, astfel că, pe drumul Zădărenilor s-au trezit două detaşamente de tancuri faţă în faţă. Dacă comandanţii celor două subunităţi nu se cunoşteau personal, probabil s-ar fi deschis focul între cele două subunităţi.

Detaşamentul de la Ineu, condus de mr. Munteanu Vasile, auzind că în oraş se trage, a schimbat itinerariul de deplasare stabilit iniţial şi a pătruns în oraş, seara la orele 20.00, pe un alt traseu. În Piaţa Romană s-a executat foc de armă de la etajele superioare ale blocurilor din zonă asupra militarilor din coloană. S-a ordonat ocuparea dispozitivul de luptă şi s-a răspuns cu foc. În acest duel a fost ucis sold. Dumitrescu Costel şi alţi 3 soldaţi au fost răniţi.

Pentru prinderea celor care au tras s-au întreprins imediat acţiuni de scotocire, dar trăgătorii neindentificaţi reuşiseră să dispară. A doua zi dimineaţă, detaşamentul s-a înapoiat la Ineu.

În ziua de 25 decembrie 1989 dimineaţa, s-a executat o cercetare a pădurii Ceala de către o patrulă condusă de serg. Majilu Marin. Au fost descoperite urme de încălţăminte, de sânge şi de corpuri târâte.

În aceeaşi zi mr. Diaconescu a predat obiectivul „Consiliului Judeţean” mr. Marcu. Concomitent s-au predat pe bază de tabel toţi arestaţii, deplasându-se ulterior cu efectivele complete în unitatea din Lipova.

În timpul zilei de 25 decembrie 1989 nu s-au mai semnalat focuri de armă, dar o data cu lăsarea întunericului s-a tras din nou dinspre aeroport.

În ziua de 26 decembrie 1989 acţiunile teroriste şi dezinformările telefonice au scăzut în intensitate. S-au mai trimis patrule şi s-au făcut scotociri, dar fără rezultate notabile.

În perioada 27 la 30 decembrie 1989 acţiunile diversioniste au fost din ce în ce mai puţine şi mai izolate. S-a mai dat alarma aeriană la aeroport pe timpul zilei de 27 decembrie 1989, iar după lăsarea întunericului au mai fost trase focuri de armă răzleţe.

În ziua de 29 decembrie 1989 s-a ordonat retragerea efectivelor în cazărmi. S-a mai menţinut paza unor obiective precum: aeroport, combinatul chimic, PTTR, Uzina Electrică, spitalul judeţean, tipografie, până în zilele de 9 şi 10 ianuarie 1990.

Treptat, sub conducerea noilor organe, viaţa oraşului a intrat în normal.

În concluzie, în perioada la care se referă raportul, în urma acţiunilor de foc desfăşurate de forţele armate din zonă, au rezultat: 19 persoane decedate, din care 11 civili, 5 personal M.Ap.N. şi 3 personal M.I. Totodată au fost rănite 38 de persoane din care 22 civili, 14 personal M.Ap.N. şi 2 personal M.I. (Sinteza procuraturii pag. 209). În oraşul Lipova a fost rănită o persoană (Sinteza procuraturii pag.76)

FOTO PRINCIPALĂ: Vestic.ro

FOTO-GALERIE:  MUZEUL ARAD