Ilie Cheşa a fost ales vicepreşedinte regional al Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Aleşi Locali (ANTAL)

ilie chesa
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD Arad]

Aradul va fi reprezentat în conducerea „Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Aleşi Locali” (ANTAL) prin consilierul local municipal Ilie Cheşa, care a fost ales vicepreşedinte regional al acestei structuri. ANTAL îşi propune să reunească într-un cadru juridic această categorie de aleși locali, pentru a împărtăși idei, nevoi, probleme și oportunități de dezvoltare a comunităților pe care le reprezintă.

„Mă simt onorat că mi-a fost încredinţată prin vot o asemenea răspundere la nivel regional şi bineînţeles că gândul meu se îndreaptă imediat în direcţia Aradului, şi a beneficiilor directe pe care municipiul le poate avea pe linie de dezvoltare.

Consider că Asociaţia trebuie să reunească actorii relevanți, de astăzi și de mâine, într-o dezbatere activă în afara tipicului administrativ, oferind posibilitatea tinerilor aleși locali să facă schimb de idei și să se conecteze pentru a crea proiecte de dezvoltare durabilă a comunităților pe care le reprezintă. Nu este lipsit de importanţă faptul că Asociația colaborează cu organisme europene asemănătoare, încurajând inovarea și descoperirea de noi soluții la problemele comunităților si administraţiei publice locale. Îmi doresc, de asemenea, să reuşim să fim un catalizator al procesului de modernizare, de descentralizare administrativă și financiară în România. Nu în ultimul rând, ne vom concentra pe constituirea şi animarea unor reţele de experţi pentru a facilita schimburile de cunoştinţe şi pentru a susţine punerea în aplicare şi evaluarea politicii de dezvoltare comunitară”, spune consilierul local municipal PSD, Ilie Cheşa, vicepreşedinte regional al Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Aleşi Locali.

 Biroul de Presă al PSD Arad

Categorie: Știri
Etichete: ANTAL, Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Aleşi Locali, consilierul local municipal PSD, Ilie Chesa, PSD Arad, vicepreşedinte regional
Distribuie:
Articolul anterior
[FILM] Who’s afraid of Paul Kersey?
Articolul următor
L-au prins la „Fortuna” vânzând țigările cui nu trebuia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie