Viața Văii Deznei la sfârșitul sec. XIX, cu premonițiile oneste ale autorului, valabile și astazi, A.D. 2022
– își intitulează Iosif Verebes ultima parte a traducerii într-o foarte bună Limbă română a reportajelor scrise de jurnalistul maghiar DR. MÁRKI SÁNDOR (1853 – 1925) după călătoriile sale impecabil documentate în zona Sebiș – Dezna – Moneasa.
„Natura își păstrează seninătatea veșnică chiar și acolo unde lacrimile mizeriei sclipesc.
Acestea pot fi, de asemenea, șterse de osteneala, promptitudinea și stăruința antreprenoriatul spornic al oamenilor.
Este vorba de 1.600 km pătrați și despre o zonă cu 20.000 de locuitori, acolo unde fericirea acestora ține de faptul că se face sau că nu se face ceva.” – DR. MÁRKI SÁNDOR
Subiectele expunerii: Băile, cuptoarele și fierăria din Monyásza. Frumusețile naturale. Originea pârâului Dézna. Minele de fier. Raskyrata. Pârâul zgomotos. Dézna veche.
Satul Monyasza se termină la biserica romano-catolică, iar după ce mergem în valea încă îngustă, ajungem la un mic atelier de scule din fier, în fața căruia se varsă în valea principală un mic pârâiaș, al 20-lea din Dézna. La această gură de vărsare, peisajul natural se extinde oarecum, dar se îngustează cu atât mai mult pe ambele maluri ale micului afluent.
În această mică vale laterală de 600 de metri lungime care se deschide spre nord-vest, puteți ajunge la băile din Monyásza, sau Menyháza, pe un drum bine întreținut. Baile se ridică la mijloc/central și au o fațadă clasică datorită a șase coloane ionice acoperite cu struguri sălbatici, cladirea fiind cu un singur nivel.
În orice caz, prima impresie este favorabilă.
Clădirea frumoasă și stilată de pe vale, inchide cumva peisajul în care munții acoperiți cu păduri bogate de fag par aproape să se prăbușească. Ici și colo sunt pereți abrupți de stâncă care amenință trecătorii. Pe fațada casei băilor, construită în 1864, acest verset îl salută pe turistul rătăcitor:
LIBER A CVRIS HANC VALLEM SALVTA, HEV HOSPES! HÍC VIX CVRATVR, QVI CVRAT!
„Liber de griji, salută această vale, o oaspete! Aici greu se va însănătoși cel ce se îngrijorează.” Ultima este joc de cuvinte: cura /curator. – C. N. Ille
Nu prea mult confort îl așteaptă pe oaspeteLE care este primit aici si in acest fel. Sunt cinci băi/bazine și 16 camere de oaspeți, dintre care ultimele sunt împrăștiate în 3 case mici. Pe partea de nord-est, stâncile se ridică destul de abrupt și fac ca aceasta parte a camerelor de oaspeți sa fie orientată spre acest loc mai întunecat și umed. Restaurantul nu oferă un meniu prea variat, pentru că numarul mare de feluri de mâncare nu ar răsplăti în niciun caz afacerile restaurantului, dar oricum, nu se trăiește numai cu pâine!
Spa-ul își obține apa din trei surse care provin din munții de calcar și gresie.
Cel de jos se numește izvorul Ernő, cel din mijloc se numește izvorul Mária, iar cel de sus se numește izvorul Keresztély. În ceea ce privește compoziția lor, ele seamănă cel mai mult cu izvoarele termale din Tapolcz, lângă Miskolcz. Acestea provin de la o adâncime de aproximativ 750 de metri, motiv pentru care nici temperatura lor, care variază între 25-32 C°, nici volumul de apă, care poate fi estimat la 393 hectolitri pe oră în toate cele cinci băi, nu fluctueaza vizibil. Apa este curată, aproape fără gust, iar unele bule de gaz sunt vizibile doar în izvorul Keresztély.
Componentele lor refractare sunt foarte mici, nesemnificative. Le lipsesc substanțele chimice care sunt atât de comune în apele de izvor și râu; există foarte puțină sare sulfurica și de sodiu, iar acesta din urmă este peste tot depășita de potasiu. Per ansamblu apa aparține apelor feroase, de pământ, neutre si cu sulf. Este deosebit de eficienta împotriva slăbiciunii digestive, a slăbiciunii generale, colicilor, scoliozei, aglomerelor cronice, ulcerelor, dar în principal împotriva problemelor femeilor, despre care a vorbit pe larg si convingator fostul medic al stațiunii, Imre Kery, in descrierea voluminoasă a stațiunii, cu exemple vii. De fapt, această vale are în sine 11 izvoare, dar numai cele trei enumerate sunt folosite în scopuri medicinale.
András Vályi scria deja despre izvoarele termale ale acestui sit balnear în descrierea sa despre Ungaria la sfârșitul secolului trecut (1790), iar Mór Jókai a „îmbaiat” și pașe turcesti în apele ei călduțe, prin scrierile sale.
În 1880, băile dispuneau de doua bazine pentru băi comune, și 4 vane individuale, iar dacă Sándor Nevesy era al 22-lea proprietar, a crescut numărul acestora, dar este cert că băile erau încă foarte rudimentare.
În 9 iunie 1883 Vilmos Zsigmondy a declarat că după 40-50 de metri de foraj se poate crește atât temperatura, cât și cantitatea de apă a izvoarelor, precum și fenomenul natural extraordinar că, pe lângă apele de 32 °C, sa fie si un izvor rece de 9 °C care țâșnește la o inaltime de 30 de metri, ar putea fi foarte bine folosit pentru alimentarea cu apă și în scopuri spa.
Până acum, doar un duș rece este disponibil pentru oaspeți.
Moșia Waldstein, cedând vechiului îndemn al publicului, s-a gândit deja dacă nu ar fi mai indicat să se mute băile mai jos, în valea mai largă a Deznei, acolo unde acest pârâiaș din stânga se varsă în pârâul Dézna, și unde ar putea fi construit și un mare restaurant. Administratia județului Arad, în luna februarie a anului curent, a fost anunțată prin Directorul Vilmos Jahn că moșia va mari în continuare stațiunea balneară, iar județul a votat imediat 5.000 Frt. pentru refacerea drumului Dézna-Monyásza.
Oaspeții / turistii încă mai vizitează această vale îngustă.
Doar puțini oameni pot rămâne însă aici tot timpul, dar duminica acest loc retras se aglomerează, iar în hol și pe micul platou din jurul izvoarelor, tinerii, inspirați din notele cantate ale țiganilor (muzicanti) din Borossebes, adesea improvizeaza dansuri, în timp ce cei mai în vârstă se distrează mai ales pe pista de bowling de pe versantul dealului.
În nord-vest, în pădurile de fagi care acoperă muntele peste tot, sunt tăiate poteci plăcute de plimbare, iar pacienții pot găsi locuri bune de odihnă și pe promenadele Ilona și Ormos etc. (Acesta din urmă a fost numit după Pétter Ormos, cel mai drag bătrân domn, comitele popular al Aradului, și care călătorește adesea aici și insufleteste atmosfera, fiind un adevărat energizant al vieții sociale si a spa-ului.
Prin pădurea de fag, ajungem curând la poiana numită Tinoasa, de unde de sub o stâncă calcaroasă țâșnește un izvor de 8 °C, care după aproximativ 1 kilometru de drum, luând si apa altor două izvoare, dispare brusc sub pământ.
În general, găsim mai multe grote în această poiană, și încă două pe muntele Maguriska, dar și una în est, pe Medgyes. Ele nu au fost suficient explorate nici acum, deși cel de-al 23-lea contabil de trezorerie István Leszery a coborât într-o astfel de peșteră în anii 1830, dar, deoarece credea că este fără fund, a ordonat să fie tras afară repede cu o frânghie de miner.
Cu putin efort putem urca pe Dimbu Gregoroi de 795 de metri inaltime, ne putem bucura de o priveliște mai plină de satisfacții asupra vârfului principal al muntelui Kodru, Plessul de 1.120 de metri,
sau mai bine zis Merisiora, mergând acolo unde ne aflăm chiar la granița județelor Arad și Bihar. La o oră bine aleasă – mai ales după-amiaza – putem admira în principalele vârfuri ale Munților Bihar și Moma, precum și într-o parte frumoasă a câmpiei maghiare, valea Crisului Alb/Fehér-Körös.
După trei ore de mers, ne putem relaxa din nou în Monyásza. Un alt punct frumos, pe partea stângă a văii, ne face imediat cu ochiul, chiar acolo unde apare izvorul de sus. Acesta este chiar revărsarea apelor care dispar din Tinoasa în nord, iar pe vreme ploioasă este de zece ori mai puternic decât in mod obisnuit. Este adevărat că în Monyásza aproape că nu există zile plictisitoare.
Apa țâșnește printr-o fisură abia vizibilă, în timp ce înainte a izbucnit direct dintr-o peșteră, acum acoperită de moloz.
Era încă posibil să pătrundem în această deschidere a peșterii în 1847, iar cercetătorii au văzut și un mic lac la acea vreme, iar atunci a început o mișcare pentru a forma o companie minieră subterană /speologica. Alături de multe alte lucruri, acest plan ar putea fi realizat și acum, dacă resturile care acoperiseră între timp gura peșterii ar fi fost pur și simplu îndepărtate. În rest, regiunea de la nord de Monyásza, Munții Kodru și Pădurea Craiului, este o adevărată vastitate, în care aproape că nu există locuri locuite de oameni. În secolul trecut, a fost renumit și pentru crimele sale. În satul însuși, în Monyásza și în așezările învecinate, trăiesc valáhi maghiari și germani, dar limbile lor locale sunt atât de confuze încât alți săteni cu greu se pot înțelege intre ei.
Numărul valahilor se compară acum cu cel al maghiarilor ca in raportul 16:1
În fața băii Monyásza, sau, așa cum se numește de câteva decenii, băile Menyháza, pornind de la gura pârâului băii, ne putem continua drumul spre est din nou în valea principală.
Aici valea se numește deja valea Rustura, iar datorită izolării celor care locuiesc aici, într-o zonă atât de mică, poate fi dovedit și de faptul că principalul curs de apă al regiunii, care are doar 30 de kilometri lungime, este cunoscut sub patru denumiri diferite. De dragul conciziei, îl numim pârâul Dézna.
În sud-est, ruinele Vârvul Deal și Cioara Neagra/Czara Neagra, în nord-vest, Dimbu Gregoroi, și versanții muntelui Medgyes ajung la pârâul Dézna, sau Rustura, a cărui vale este cu aproximativ 1 kilometru mai lată decât înainte. Pe aici, pe colo, pârâul șerpuit capricios conduce o moară, iar pe partea dreaptă primește și apa unor pâraie mai mari, de ex. Medgyes și Valea Rus, pârâiele care au crescut odată cu Valé Maré. Este nevoie de un sfert de oră de plimbare plăcuta pentru a ajunge la cuptorul de topitorie. Cuptorul închis de 11 metri înălțime se ridică pe o bază de 21×12 metri, care include suflante antrenate de apa de râu și evaluate la 20 de cai putere. Ca urmare a procesului lung și complicat, aici se produc 18 1/2 kg fier din 56 de kilograme de minereu/piatră de fier și 7 – 8000 quintale fier si fontă bruta pe an.
Această fontă, datorită densității barelor și extensibilitatea obținute ca urmare a pregătirii lor ulterioare, este excelentă pentru forjare, poate concura cu curaj cu cele din Suedia și Styria.
Muncitorii angajați în topitorie locuiesc în case construite pentru ei pe malul stâng al pârâului. Direct în spatele cuptorului de topire se află un perete de stâncă, care este format din marmură roșie cu nervuri albe, și de aceea poartă numele Piatra cu Lapte. Izvorul care curge din el si peisajul romanesc, care da in acelasi timp semne de efort uman, se numara printre cele mai indragite privelisti.
Mai sus, n-am putut urmări decât cu mare dificultate pârâul Dézna sau Rustura, care se ridică pe muntele Arsuri ridicându-se la hotarul județelor Bihar și Arad de unde duce 22 de paraiase în valea sa adânc tăiată până la cuptorul de topire abia amintit; multe dintre aceste paraiase formeaza cate o cascada idilica. Ne descurcăm mai bine, totuși, dacă pornim pe drumul de munte care începe vizavi de Piatra cu Lapte/Tejszikla, când trebuie să renunțăm la călătoria confortabilă cu caleasca.
Cu toate acestea, peisajul rural frumos oferă o compensație completă și aici.
Cei cărora le este obositor mersul pe jos se pot urca pe un cal, ca cel pe care îl desenează Mór Jókai, acesta fiind primul pe care a stat vreodată și pe șaua căruia a străbătut o parte din această regiune intactă: „Omul se simte curajos călare, el nu e la mila altora; nu se teme de calea greșită: chiar dacă rămâne singur, are un tovarăș credincios pe care să se bazeze, innaripatul credincios, dar mai ales tovaras istet si intelligent, animal ca al meu care era gri; ai putea vorbi cu el ca si cu o persoană; nu avea nevoie să fie certat sau cicalit; tacut, el a călcat la trap pe calea cea dreaptă fără să fie indemnat, a încercat si urcat dealurile si muntele, a fost atent la pante, nu s-a împiedicat niciodată; a avut grijă de mine ca de un prieten loial.’’
Ne deplasăm de-a lungul crestei care formează bazinul hidrografic al pârâurilor Șebeș și Ravna în direcția sud-est și la umbra unor păduri plăcute în dreapta și stânga. Dincolo de Varful Cretan/ Vervul Kretzan, cu înălțimea de 610 de metri, trecem în curând de Muncelul/Kis hegy, care este cu doar 6 metri mai jos, și apoi de pasul împădurit Grohot, de unde există o priveliște plină de frumusete asupra pârâului Dézna și în josul Vaii Crisului Alb / Körösvölgyen către zonele joase până la Siria / Világos.
Dincolo de Grohot, drumul se ramifică în două direcții.
Unul, la dreapta, adică la sud, cu vârful cel mai înalt ridicându-se la 884 metri, Măgura, care duce la Valea Ravna, apoi la valea Ravnei și Ravna însăși; pe pintenul Magura la 782,5 metri se afla doua mine de fier ale moșiei Waldstein.
Urmăm însă linia de est a drumului care se ramifică în partea de sud-est a Grohotului și în curând se află în fața noastră Arnodul de 633,2 metri înălțime, unde pe această linie găsim prima mină de fier și la est o putin mai jos de Pietra Corbului / Hollókő/, a doua mina de tauzit, iar la rasarit de acesta gasim grasdurit. Toate acestea aparțin moșiei Waldstein.
Nu cu mult timp în urmă, abia treceau mai adânc de 6-9 metri pentru a scoate la suprafață zăcămintele granulare de minereu de fier (Bohnerz); de îndată ce au găsit o masă continuă de calcar, s-au oprit imediat din căutat si minat şi au trecut la alte locuri de exploatare.
Nici astăzi nu se poate pătrunde mai adânc de 45-50 de metri, deoarece fagul, care este arborele dominant în acestor munți, iar încât galeriile trebuie căptușițe cu acest lemn usor putrezitor, iar grinzile folosite, a căror reînnoire și înlocuire în fiecare an este periculoasă și atât de scumpă.
În alte privințe, salvează și cheltuieli prin faptul că există deja minereu de fier la 6-8 metri sub pământ,
desi uneori trebuie săpat si să pătrunzi 40 de metri înainte de a găsi un alt zăcământ, pentru că minereul de fier nu apare continuu, doar sporadic. De asemenea, solul este este abundent în argilă roșie deasupra și uneori într-un strat de 50 de metri grosime.
Din 1861, Vilmos Jahn, administratorul proprietății de animale a moșiei Waldstein, a început să extraga mai atent din minele pe care le-au avut.
În primul rând, pe unul dintre malurile Hajuga Arnod, pe directia sud-vest spre Măgura, a făcut o tăietură de aproximativ 20 de metri adâncime și a inlaturat complet nisipul si ajungand la argila brună, care conține mult minereu de fier. După ce a ales acest mod de lucru, a scos argila infertilă și a continuat acest proces până când a găsit o masă coerentă de calcar.
Această metodă este folosită și astăzi, iar această exploatare în carieră deschisă este de preferat fie și doar pentru că nu s-ar lega puțurile create până în acest punct,
astfel încât este aproape imposibil să se lucreze pe timpul verii din cauza aerului de mină care se dezvoltă în ele.
Minele de fier ale conacului sunt la Ravna, Mányása, Krokna și Dézna și zona lor este de aproape șapte sute de mii (699.212) stanjeni patrati. Numărul cercetărilor/prospectarilor libere a fost de 28 în 1882, 35 în 1883 și 12 în 1885; se poate mări la 73 numărul minelor, care, împreună cu angajaţii de la fierărie, au un scop comun, al cărui rezultat la sfârşitul anului 1885 se ridica la 20.000 Frt.
În 1885, bărbații câștigau 64, femeile 28, iar copiii 15 kreuzer/creitari pe zi. Este putin, dar încă oferă un trai pentru multe familii și, până acum, poate doar considerentele filantropice au prevalat împotriva inchiderii minelor, datorita prețului scăzut al fierului laminat. Îndreptându-ne spre nord-est de aceste mine, aveam să ajungem în curând la granița județului Arad, partea de nord-vest a regiunii carstice Boisiova, unde cele mai interesante doline se aliniază una lângă alta spre Vascau/Vaskoh.
Totuși, noi, un condei competent, care am descris deja Țara Bihorului,
cotim spre sud pe drumul de ramificație dintre mina Arnodi și Piatra Corbului / Hollókő și de-a lungul minunatului pârâu care curge din acesta din urmă găsim în dreapta Izbuk, care izvorăște de sub o imensa stanca de calcar, iar după 10 minute gasim izvorul Gábor, unde ies bule puternice de gaz.
Uneori, chiar și pe vreme umedă, cele două pâraie se usucă aproape complet, asa ajungem la Valea Restyirata sau Valea Zugaului/Zúgóvölgy, care isi are izvoarele de pe latura vestica a Boisioara, sau Banisora, care este atat de abundenta in doline. De-a lungul acestei văi principale mergând spre Sud-vest, ajungem în curând la așezarea minieră Restyirata, ale cărei case sunt împrăștiate pe ambele maluri ale pârâului.
În partea de nord-vest a așezării, la gura de vărsare a Văii Mari/Valemare dinspre Magura în Ravna, se află cuptorul de topire al familiei Török. Acesta produce 3-4.000 de quintale de fontă în fiecare an pentru ciocanele de fier/forjele din Dezna Veche și Dézna Noua, care sunt aprovizionată cu material de către cinci mine din Ponorás, situate în dreapta frumosului drum de la Sohodol la Vascau/Vaskoh, si unde productia este aproximativ la fel ca în moşia Waldstein.
În partea inferioară a exploatării se află cuptorul de topire al acestuia din urmă, construit în 1849 și înalt de 7 metri, care poate produce doar aproximativ două treimi din fierul obținut în topitoria Monyásza.
În rest, Valea Restyhráta sau Zúgó sunt printre cele mai plăcute locuri pentru excursii. Pârâul, care cuprinde numeroase pâraie din dreapta și din stânga, se repede zgomotos înainte și abia lasă puțin spațiu carosabilului.
De la Varful Navaret și Smida/Zmida, iar pe cealaltă parte cei 660 m ai Vurvului Prihodia, care este brăzdat de un paraias ce vine din inaltime, Valea Zugaul este împărțita în două de pârâul Zúgó.
La câteva sute de pași mai jos, unde valea principală părăsește direcția de sud și cotește spre est într-un cot îndrăzneț, sunt iarăși ateliere cu cate un ciocan de fier. În ultima parte, pârâul Ceterzel aproape că se năpustește în peretele de stâncă care se ridica foarte abrupt pe partea dreaptă a pârâului Zugó.
De aici valea devine ceva mai lata, dar in scurt timp este din nou ingustata de Varful Runcului in nord, si de Magura la Dieci, varf care se ridica treptat la 858 de metri in sud. Vervul Runcului este înlocuit în nord de chelul Plesa sau Pilis, iar in fundul acestei vai s-a construit Dezna Veche/Ó-Dézna, unde se află vechiul cuptor de topit al turcilor şi aşezarea care îi aparţine.
În vremurile mai apropiate, topitoria a fost închiriată de moșia Waldstein, iar activitatea sa a crescut de atunci. Daca în 1883, de exemplu erau produse doar 1624 qintale de fontă aici, în 1884 se produceau deja 20631 qiuntale. În această topitorie de fier nu se fabrică mărfuri comerciale.
Vechiul cuptor din Dézna era deja în funcțiune când a fost achiziționat de familia Török în 1802, iar tradiția estimează că are o vechime de 200 de ani.
Probabil că asta înțelegem prin fabrica de fier cu care Regele Károl al III-lea a dat-o ducelui Rajnáldo de Modena, la 13 decembrie 1702, deci este antică, este respectabilă, dar mai puțin profitabila. Pe vremuri se numea Deznuta Mica/Kis-Dezni, A fost donat catre familia Losonczy în 1387, iar apoi catre Deli Farkas în 1584. În 1574 satul era al lui Olaj bég. In rest, soarta Deznei Mici a fost aceeași cu cea a Deznei Vechi, care se află la o jumătate de oră de mers.
Sărmanii lucratori la cuptoarele de topit/hámorok, care încă din 1786 au cerut să fie scutiti de la plata impozitelor, după exemplul altor mineri si lucratori cu metal, număra aproximativ 130 de persoane, și 3/4 dintre ei erau valahi greco catolici si 1/4 romano catolici.
În 1784, consiliul guvernatorului a ordonat ca Ferencz Szilágyi, cantor, un helvet reformat din Abrud, să fie pedepsit exemplar si obligat sa se stabileasca în Dezna Mica/Kis-Dézna; adepții săi, ca augustinienii, dar și si catolicii recent convertiți, fiind adunati de el duminica într-o casă privată și împărtășindu-le serviciul divin obișnuit, citind lecturi din Biblie și din alte cărți inaintea lor.
Nu știu ce s-a întâmplat cu Ferencz Szilágyi; este cert că astazi, în Dezna Veche, nu ar putea să-i învețe pe calvinii și pe luteranii de astăzi, pentru că aceștia au fost înlocuiți de greco orientali, care dețin acum și biserica.
Ieșim din această mică așezare traversând de patru ori pârâul șerpuit, iar dinspre sud trecem prin Magura catre Diéci, unde drumul coboară treptat,
dar este despărțit de șanțuri uscate adânci, iar dinspre nord trecem printre deja amintitul Deal Chel/ Vervul Plesa. Aproape de locul unde drumul se ridică până la punctul cel mai înalt, moșia Waldstein a deschis o carieră de trachyte, unde muncitorii italieni construiesc scări, coloane, pietre funerare, sculpteaza, etc.
În această mină și în general pe versanții nordici ai Dimbului Gregului, de sub tuful trahitic iese ardezie argilosă. De acolo, de-a lungul pârâului semicircular spre nord, ajungem din nou la Dezna Noua/Új-Dézna.
Pârâul se varsă la nord-est de biserică în valea Déznei, iar pentru acesta a trebuit să coboare de la o înălțime de 340 de metri, pe drumul de 13 kilometri de la origine până la gura de vărsare, și să puna in miscare niște mori și ciocane – parcă s-ar lupta pentru numele Dezna, oamenii obligându-l să creeze insule. Peisajele familiare ne zâmbesc, în timp ce ne continuăm călătoria spre Boros-Sebes.
Natura își păstrează seninătatea veșnică chiar și acolo unde lacrimile mizeriei sclipesc.
Acestea pot fi, de asemenea, șterse de diligența sporită și antreprenoriatul oamenilor. O cale ferată de-a lungul pârâului Dézna ar lua foarte mult din farmecul regiunii, dar ar contribui foarte mult la bunăstarea oamenilor.
Mina de fier și industria de cherestea ar putea câștiga un impuls uriaș, iar stațiunea balneară Monyásza, care ar putea fi transformată în ritm cu cerintele vremurilor, ar putea atrage mulți străini prin puterea de vindecare a apelor sale și frumusețea sa naturală. Este vorba de 1.600 km patrati, si despre o zonă cu 20.000 de locuitori, acolo unde fericirea acestora tine, de faptul ca se face sau ca nu se face ceva.
Acest deziderat ar putea merita altceva, mult mai mult, decât un itinerar pe care vi l-am prezentat !
DR. MÁRKI SÁNDOR
……………………………………………………
