În atenția „cultivatorilor de AMBROZIE”: DACĂ nu ți-o distrugi singur, vine „o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului”… și te costă între 5.000 ȘI 20.000 de lei

ambrozie4
Distribuie:

COMUNICAT DE PRESĂ

Combaterea ambroziei, o prioritate!

Primăria Municipiului Arad aduce în atenția cetățenilor faptul că aspectele cu privire la combaterea ambroziei sunt reglementate prin Legea nr. 62/2018, al cărei norme metodologice de aplicare au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 785 din 12.09.2018.

Conform legislaţiei în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.

În scopul distrugerii buruienii și al prevenirii răspândirii ambroziei, se vor desfășura periodic, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri pot fi luate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.

Verificarea şi identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin consilierii agricoli angajaţi sau persoanele desemnate din cadrul acestora, până la data de 25 mai a fiecărui an. Proprietarii pe ale căror terenuri au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, vor fi somaţi cel târziu până la data de 5 iunie a fiecărui an.

Verificarea şi constatarea nerespectării dispoziţiilor din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, se face de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului. Comisia efectuează primul control în teren în perioada 1 iulie – 15 iulie a fiecărui an. În situaţia în care la data efectuării controlului, Comisia constată nerespectarea prevederilor, aceasta va aplica avertismente. Al doilea control asupra terenurilor contravenienţilor sancţionaţi cu „Avertisment” va avea loc în perioada 16 – 31 iulie a fiecărui an. În situaţia în care la data efectuării controlului Comisia constată că cei sancţionaţi cu „Avertisment”, continuă să ignore prevederile legale, vor fi sancţionaţi cu amenzi care ajung pănă la 5.000 lei pentru persoane fizice şi 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Precizăm faptul că la nivelul municipiului Arad, se desfăşoară periodic lucrări specifice de combatere a acestei buruieni, în special tăieri, cu ajutorul operatorilor de întreținere spații verzi. Serviciile acestora pot fi solicitate, contra cost și de către proprietarii terenurilor care necesită astfel de intervenții.

Biroul de presă al Primăriei Municpiului Arad

Categorie: Știri
Etichete: ambrozia, amenzi ambrozie, combaterea ambrozie, comisie mixtă, ordin al prefectului, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
SUNTEM SALVAȚI! Bîlcea cu Stoian „repornesc economia!”
Articolul următor
Cadou de „LIBERARE”, direct din SERVIETA lui Stoian, pentru toți arădenii: „În termen de 3 zile, toate terasele situate pe trotuarele de pe domeniul public să fie desființate / demolate în vederea asigurării unei circulații pietonale corespunzătoare și a păstrării distanței fizice sanitare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie