IN MEMORIAM prof. Ioana Fălcușan

ioana falcusan
Distribuie:

 

 

Scriu aceste rânduri cu profundă durere. Îmi vin in minte multe momente ce au avut-o ca protagonistă pe Ioana Fălcusan. O vreme am fost foarte apropiate dar, retrăgându-se cu familia la Sintea Mare, ne-am văzut mai puțin în ultimele două decenii, în pofida faptului că mi-aș fi dorit enorm să ne întâlnim mult mai des.

Mărturisesc acum, la trecerea sa în neființă, adânca mea ADMIRAȚIE dintotdeauna pentru IOANA . Întâlnești rar pe parcursul vieții oameni precum IOANA. Studentă excepțională și profesoară de chimie de vocație, IOANA , originară din Galați, și-a urmat soțul pe care l-a iubit și l-a prețuit enorm. Mulți ani inspector școlar, Ioana Fălcușan s-a impus neostentativ, prin competență și corectitudine, prin rigurozitate și verticalitate morală. A fost și va rămâne pentru mine un MODEL.

Nu o voi evoca nicicând la timpul trecut, pentru că modelele rămân dincolo de privirile severe ale timpului. Mai mult ca oricând, avem nevoie, astăzi, de modele autentice și nu impuse de circumstanțe și ierarhii administrative sau politice. Aceste veritabile modele sunt rarisime astăzi, iar IOANA a fost și rămâne un punct de reper pentru foarte mulți dintre noi .

SOMN LIN, dragă IOANA FĂLCUȘAN!

 

Categorie: Știri
Etichete: condoleante, in memoriam, ioana falcusan, Lizica Mihuț
Distribuie:
Articolul anterior
„S-a spart tomberonul”… pornind de la o „cârtiță”: Poliția a deschis DOSAR de URMĂRIRE PENALĂ împotriva S.C. RETIM ECOLOGIC. Serviciul de Investigare a Fraudelor anchetează „modul de atribuire a contractului de salubrizare” pe care Primăria Arad l-a încheiat cu firma timișoreană
Articolul următor
Românul nu s-a născut poet. S-a născut miner. Și canibal

1 comentariu. Leave new

  • avatar of demian silvia
    Demian Silvia
    15 iunie 2018 9:07

    O discreta viata de om, echilibrata cu o foarte eficienta prezenta de dascal,ramine o pretuita amintire pentru noi si cu siguranta o vesnica prezenta in corurile ingeresti. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Demian Silvia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie