CULTURĂ

Înălțarea Domnului: Semnificație creștină, tradiții și obiceiuri

 

Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a după Paști. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”. Totuși, acest salut nu este atestat de Biserică.

Spre deosebire de Înviere, Înălțarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri, îngeri care le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase coplețiți de durerea despărțirii.

Conform Scripturii, Mântuitorul și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă.

Înălțarea Domnului sărbătorită în vechime odată cu Rusaliile

 Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV- lea și inceputul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit ritualic  de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

Înălțarea Domnului – semnificația îndumnezeirii firii umane asumate

Înălțarea lui Hristos întru slava și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care și-a asumat-o, dar prin Înălțare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.

Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veșnicie, căci Fiul nu Se înfățișează Tatălui doar ca Dumnezeu, ci și ca Om.

Hristos prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face calea prin care omul să ajungă la această stare. El stă pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar și în inima celor ce-L iubesc.

Înălțarea Domnului în iconografie

În primul registru din icoana Înălțării Domnului este reprezentat Mântuitorul într-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiești. Stă așezat pe un curcubeu și binecuvintează cu mâna dreaptă, iar în stânga ține Sfânta Evanghelie.

În afara mandorlei sunt doi îngeri, care zboară cu brațele întinse, atingând cu mâinile lor marginea exterioară a mandorlei. Îngerii sunt prezenți nu pentru a susține mandorla, căci Hristos Se înălța prin propria putere dumnezeiască, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de îngeri este și o icoană profetică a Celei de-a doua veniri, când va avea loc sfârșitul chipului acestei lumi și judecata tuturor: „Bărbați galileieni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11).

În cel de-al doilea registru se află Maica Domnului, care privește în față și are mâinile înălțate în rugăciune. De o parte și de alta se află Apostolii, iar lângă Fecioara Maria stau Pavel, în dreapta, și Petru ,în stânga. În spatele Maicii Domnului sunt doi îngeri în veșminte albe, care țin în mâna dreaptă un toiag, iar cu stânga îl arată pe Hristos înălțându-Se.

Chiar dacă  Pavel nu a fost prezent la Înălțarea Domnului, El este reprezentat alături de ceilalți Apostoli în icoana Inălțării. Motivul? Cu puțin timp înainte de Inălțarea Sa, Hristos i-a indemnat pe ucenicii Săi să propovăduiască pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost „vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 15).

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Înălțarea Domnului – tradiții, obiceiuri și superstiții la români

În ajunul sărbătorii se adună flori de alun.

În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri, să culeagă flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează. Împlinirea acestui ritual aduce sporul în gospodărie, menţine armonia şi dragostea în familiile care păstrează aceste obiceiuri.

De Înălţarea Domnului se împart căniţe cu păsat fiert în lapte.

Pentru sporul casei, în numeroase zone din ţară gospodinele prepară păsat fiert în lapte dulce. Păsatul este mălaiul măcinat mai mare care se fierbe în apă, cu puţină sare şi cu vanilie. După de a fiert, se adaugă lapte şi preparatul este lăsat să mai clocotească circa trei minute. Când se mai răceşte, păsatul fiert în lapte, specific praznicului, se toarnă în căniţe, care se împart copiilor şi săracilor.

Ritual pentru înmulţirea nucilor şi a viţeilor.

Un obicei cu efecte benefice asupra sporului la recolta de nuci şi la înmulţirea viţeilor se păstrează în multe zone ale ţării. Gospodarii taie fire de păr din vârful cozii vitelor din gospodărie şi le îngroapă într-un furnicar, rostind urarea : „Să dea Dumnezeu să fie atâtea nuci şi viţei, câte furnici există în acest furnicar!”

Până la Ispas se finalizează semănăturile.

Semănăturile trebuie să se încheie până în ziua de Ispas. În gospodăriile unde nu se respectă obiceiul şi se mai seamănă şi după ziua de Ispas, culturile respective nu vor da roade.

Înălţarea Domnului, întâmpinată cu ouă roşii şi preparate tradiţionale.

La Înălţare, este ultima zi din an când se vopsesc ouă roşii, ca şi la Paşte, şi se sfinţesc la biserică. La sfârşitul slujbei, se împart săracilor pachete cu preparate specifice praznicului: ouă, pască, plăcinte, pâine, ceapă verde şi rachiu.

De Înălţarea Domnului, salutul credincioşilor este: „Hristos s-a înălţat!”

În această zi, salutul credincioşilor este: „Hristos s-a înalţat!” , iar răspunsul este „Adevărat s-a înălţat!”.

Pentru sănătate se poartă frunze de nuc la brâu.

În numeroase localităţi din Muntenia, bărbaţii păstrează tradiţia şi poartă frunze de nuc la brâu, pentru a nu avea dureri de spate. Mai mult, se respectă această tradiţie pentru că şi Iisus a purtat un mănunchi de frunze la brâu în ziua Înălţării Sale la cer.

De Înălţarea Domnului se organizează Moşii de Ispas.

În multe zone geografice din ţară se organizează Moşii de Ispas. De aceea, în ziua praznicului se fac pomeniri la biserică pentru rudele decedate.

Totodată, atât mormintele rudelor, cât şi mormintele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru ca cei răposaţi să se odihnească în pace şi să alunge strigoii din acele cimitire.

Se dau ofrande săracilor.

Se respectă tradiţia ofrandelor şi femeile care au în familie rude decedate dăruiesc săracilor ofrande : pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele acestora. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, care au venit în ziua de Paşti la casele unde au trăit o viaţă întreagă, se înalţă din nou la cer. Alimentele date de pomană reprezintă merindele necesare pentru călătoria de întoarcere la ceruri.

Se împodobesc ferestrele cu frunze de leuştean.

În tradiţia populară, gospodarii trebuie să împodobească ferestrele casei cu frunze de leuştean, o plantă cu rol protector împotriva pagubei şi a bolilor pe parcursul anului.

Se culeg plantele medicinale cu puteri tămăduitoare.

Tot în această zi, pentru farmacia casei, se culeg florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice ( protectoare). Se crede că paltinul, nucul, alunul şi leuşteanul au puteri vindecătoare, dacă sunt culese în ziua marelui praznic.

Se respectă obiceiurile legate de prosperitate. Ritualul cu leuştean păstrează sporul banilor
Mai ales în mediul rural, se practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău. Se spune că de-a lungul timpului, ritualul a avut efecte spectaculoase. În gospodăria respectivă a fost alungată boala, paguba şi s-a păstrat sporul laptelui şi al banilor.

Tot în tradiţia populară, în ziua slăvitului praznic există obiceiul ca vitele să fie atinse pe spate cu foi de leuştean ca să se îngraşe şi să fie sănătoase.

Ce nu trebuie să se facă la Înălţarea Domnului

Să nu ne certăm în ziua praznicului de Înălţarea Domnului.

Nu trebuie să ne certăm cu nimeni în ziua praznicului şi nu trebuie să încurajăm resentimentele. Dacă respectăm această datină, moştenită din moşi-strămoşi, duşmanii nu vor avea putere asupra noastră şi vom fi mai sănătoşi tot anul.

La Înălţarea Domnului, nu înstrăinăm nici un obiect din gospodărie.

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă şi nu se împrumută bani.

Nu se împrumută, mai ales, sare şi chibrituri

Există o superstiţie adânc înrădăcinată în memoria românilor: în ziua de Ispas nu este bine să dăm cu împrumut , orice ar fi, sare şi chibrituri.

Nu se dau cu împrumut chibrituri (surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va avea numai pagubă în casă, va fi hulit în comunitatea în care trăieşte şi toată familia va avea numai necazuri. Toate rudele vor avea inima rea ca focul.

Aceeaşi interdicţie se referă la sare. Nu se dî sare din casă pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras pentru smântână.

Înălţarea Domnului: Paştele Cailor

De-a lungul timpului, sintagma „la Paştele Cailor” a păstrat un sens peiorativ, semnificând o dată care, de fapt, nu există în calendar (a împlini până la Paştele Cailor, adică niciodată). În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţare a Domnului.
Legenda populară despre Paştele Cailor

Potrivit unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, unde a fost găzduită Maica Domnului când L-a născut pe Iisus, boii au fost blânzi şi liniştitţi, dar caii au fost foarte zgomotoşi. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie satui decât o dată pe an, timp de un ceas, în joia din săptămâna a şasea după Paşti, căreia i s-a spus şi „Paştele Cailor”.

 

Sasha Romanov, 25 mai 2017 8:12