Încă o pledoarie pentru GRAȚIERE și AMNISTIE

marin bucur
Distribuie:

 

 

Revin asupra unui text publicat în ianuarie 2017. În acel moment se lansase un proiect de grațiere și amnistie care stârnise o adevărată furtună în toate mediile social-politice. Din varii motive, proiectul a fost abandonat dar problema amnistiei și grațierii continua să plutească în aer  ca o amenințare  la adresa unor vajnici apărători ai statului de drept care văd într-o asemenea acțiune nici mai mult nici mai puțin  decât o salvare a liderului PSD Liviu Dragnea și a altora asemenea lui din coaliția aflată la putere.

Tragedia este că ne aflăm la împlinirea celor 100 de ani de la făurirea  ROMÂNIEI MARI iar Parlamentul, singurul în măsură să acorde un act de clemență, cum  este grațierea unor pedepse și amnistierea unor infracțiuni, nu dă niciun semn că ar purcede la un asemenea gest.

Nu exista moment mai favorabil pentru un asemenea act de clemență decât această mare aniversare. Dacă nici acum nu suntem în stare să  marcăm și în acest mod marea sărbătoare, atunci putem spune că nu suntem la nivelul unei societăți democratice, capabile să acorde și asemenea acte de clemență. Din acest punct de vedere, fostul dictator comunist al României, putem spune, că excela. Fiecare zi națională (23 August la acea vreme) era așteptată cu înfrigurare de miile de condamnați  aflați în închisori. Și, de cele mai multe ori, speranțele le erau confirmate. Aproape fiecare zi de sărbătoare națională mai importantă era marcată de asemenea acte de clemență. Ca ofițer de penitenciare am fost implicat în aplicarea a zeci de asemenea decrete de grațiere și amnistie, începând cu Legea nr.25 din decembrie 1967  și continuând cu cele din anii 1970, 1972, 1974, 1976, 1977, 1988. Noua putere instalată în decembrie 1989 a emis câteva asemenea decrete, începând cu 27.12.1989, dintre care ultimul  din 13.01.1990, dacă nu era retras după câteva zile, practic golea penitenciarele de deținuți.

Revenind la zilele noastre, trebuie să spunem că este momentul cel mai prielnic din  toată perioada postdecembristă pentru un asemenea act. El nu trebuie să fie fundamentat pe așa-zisa supraaglomerare a penitenciarelor care, în realitate, nu există și nici pe pretinsul act de dreptate cuvenit celor condamnați pe baza „protocoalelor”. Dealtfel, această problemă a fost rezolvată  prin crearea posibilității ca cei care se consideră nedreptățiți să se adreseze instanțelor de judecată. Un asemenea act ar trebui  fundamentat exclusiv  pe ideea  acordării unui act de clemență, subsumat acestei unice sărbători a poporului român. Un asemenea gest ,absolut normal în orice stat democratic, ar umple de bucurie mii de semeni ai noștri, membri ai familiilor celor grațiași și apropiații acestora, pentru care ziua de 1 Decembrie 2018 va rămâne în memoria vieții lor ca ziua unui nou început.

Ideia centrală a unui asemenea act ar putea fi infracțiunile pentru care pedepsele sunt mai mici de 5 ani și pedepsele sub această limită. Eident și normal, să fie excluși recidiviștii precum și infracțiunile și pedepsele aplicate pentru fapte comise cu violență (omor, viol ,tâlhărie, lipsire de libertate, trafic de persoane etc), faptele de corupție (dare și luare de mită, cumpărarea de influență etc) și cele asimilate acestora, traficul de droguri,arme și alte substanțe interzise și orice alte fapte considerate  ca deosebit de periculoase pentru societate.

Rămâne ca Parlamentul să-și onoreze  calitatea de organ suprem legislativ al țării și să facă uz de  această competență exclusivă pe care Constituția i-a acordat-o. Este suficientă o singură zi în care să se renunțe la  inutilele bătălii politicianiste și reprezentanții tuturor partidelor să se aplece asupra acestei probleme de extremă importanță socio-umană, care poate readuce  în angrenajul socio-economic câteva mii de persoane, întrucât majoritatea se vor integra în piața muncii, se vor reîntregi mii de familii și vor contribui, inclusiv, la sporirea produsului intern brut al țării.

În acest fel  vom putea afirma că ne-am aliniat și noi țărilor cu o democrație consolidată care își permit ca la fiecare zi națională să acorde asemenea acte de clemență. Exemplul Franței fiind edificator în această direcție.

Articol asociat:

Marin Bucur: Despre grațiere, din experiența unui conducător de penitenciare

Categorie: Opinii
Etichete: amnistie, ANP, cod penal, deținuți, gratiere, infractiuni, infractori, penitenciare
Distribuie:
Articolul anterior
„Pacifism” de Ziua Națională: UTA – Daco – Getica 1 – 1 ( 0 – 1 )
Articolul următor
Sărbătorirea Zilei Naționale și a Centenarului Marii Uniri, la Arad [GALERIE FOTO]

1 comentariu. Leave new

  • Domnule Bucur sunteti in opinia mea comandantul cel mai capabil sub conducerea caruia am avut onoarea sa lucrez si daca penitenciarul din Arad a fost pana de curand unul de top in Romania vi se datoreaza in primul rand dumneavoastra.Despre clementa aratata celor din inchisori din pacate actuala clasa politica a compromis definitiv ideea clementei prin efortul lor de a se amnistia in primul rand pe ei si pe cei apropiati lor acuzati si cercetati in principal pentru fapte de coruptie.Actualii nostri parlamentari nu isi doresc gratierea si amnistia pentru a face cu adevarat un act de clementa ci sa se salveze pe ei si pe cei din anturajul lor foarte apropiat.Un act de clementa pune accent pe fapta si pe istoricul infractional al celui pentru care se doreste gratierea sau amnistia si pentru a fi cu adevarat clementa trebuiesc asa cum corect ati precizat dumneavoastra exclusi de la posibilitatea de a beneficia de gratiere: recidivistii, coruptii, cei care au fapte facute cu violenta ori ei nu urmaresc asta asa cum se vede din analiza legii recursului compensatoriu…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…