Încă trei ORDINE DE PROTECȚIE emise pe „modelul”: nu contează dacă ești din Sebiș, Dieci, Sântana, ai 65, 36 sau 49 de ani – dacă-ți bați nevasta… te faci singur de râs!

ordin de protecție
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Trei ordine de protecție, emise de polițiștii arădeni la sfârșitul săptămânii trecute

Polițiștii arădeni au emis, la sfârșitul săptămânii trecute, trei ordine de protecție provizorii, pentru violență în familie.

Astfel, în data de 8 iunie a.c., o femeie din Dieci a sesizat prin 112 că este victima amenințărilor și agresiunilor concubinului ei de 65 de ani, săvârșite la domiciliul comun al acestora. Polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie, fiind dispusă evacuarea agresorului din locuință și păstrarea unei distanțe minime de 200 de metri față de victimă.

În aceeași zi, pe raza municipiului, polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Sebiș, care și-a agresat concubina în locuința comună, în prezența celor 4 copii minori. Bărbatul a fost evacuat, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Polițiștii orașului Sântana au fost sesizați de o femeie despre faptul că soțul acesteia, de 49 de ani, a lovit-o, solicitând emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Bărbatul a fost evacuat din locuința comună de pe raza localității Sântana, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Categorie: Știri
Etichete: dieci, ordin de protectie, santana, Sebis, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
CS Ineu s-a calificat în turneul semifinal de fotbal la JUNIORI A1
Articolul următor
S-a întocmit TABELUL cu pagubele provocate de INUNDAȚII în Arad. 3 MILIOANE de EURO alocă Guvernul pentru remedierea DAUNELOR în cele 15 localități afectate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie