Începe curățenia generală de primăvară în municipiu [VEZI PROGRAM/ ZONE]

curatenie-de-primavara
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
ÎNCEPE CURĂȚENIA GENERALĂ DE PRIMĂVARĂ și COLECTAREA BIODEȘEURILOR

Asigurarea și păstrarea curățeniei și ordinii pe teritoriul localităților, buna gospodărire a
acestora și respectarea normelor de igienă constituie o obligație fundamentală a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice, a operatorilor economici și a altor persoane fizice și juridice deopotrivă.

În acest sens, la fel ca în fiecare an, Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban și-a propus ca în perioada 01.03 – 04.05.2023 să invite toți membrii comunității să participe la campania de mediu intitulată Curățenia generală de primăvară.

Obiectivul general al acestui program de curățenie

este reprezentat de igienizarea și salubrizarea spațiilor verzi și a spațiilor publice. Astfel, printre obiectivele specifice se numără curățarea terenurilor de frunze și crengi, salubrizarea spațiilor verzi prin colectarea deșeurilor de orice fel.

Subliniem faptul că, în funcție de condițiile meteorologice, se vor presta și activități de spălare manuală și mecanizată a trotuarelor, carosabilului și a mobilierului stradal.

Colectarea biodeșeurilor

Tot în cadrul acestui program se vor colecta de la cetățeni biodeșeurile provenite din
toaletarea copacilor (crengi, ramuri) și tufișurilor, dar și alte deșeuri organice (frunze și iarbă) rezultate din activitățile gospodărești specifice de întreținere a spațiilor verzi, numai pe durata zilelor rezervate acțiunii edilitare în fiecare zonă în parte.

Aceste tipuri de deșeuri sunt colectate cu sprijinul SC Gospodărirea Comunală Arad SA și SC Rogera SRL.

În cazul cetățenilor care locuiesc în gospodării individuale (case), biodeșeurile supuse atenției vor fi preluate din fața gospodăriei acestora, în limita a doi mc/gospodărie. Pentru
cantitățile de deșeuri care depășesc limita a doi mc/gospodărie există posibilitatea predării
acestora, în regim propriu, de către deținători, la Stația de Compostare în Tunel Arad, situată în zona CET, Șoseaua de Centură Nord. Pe de altă parte, locuitorii din cartierele de blocuri care au desfășurat activități de întreținere a spațiilor verzi din zona asociațiilor de proprietari, vor depozita deșeurile la punctele de colectare a deșeurilor din apropierea acestora.

Campania de colectare a biodeșeurilor se desfășoară cu respectarea anumitor condiții.

Astfel, crengile și ramurile arborilor trebuie tăiate, de către deținătorul acestora, la
dimensiunea de maximum doi metri, aspect condiționat de faptul că mărunțirea facilitează
activitatea de colectare și transport. Nu se vor prelua deșeuri reprezentând crengi sau
trunchiuri de copaci care depășesc dimensiunea anterior menționată. Ulterior, crengile
mărunțite vor fi amplasate în fața imobilelor în grămezi, fără a fi legate cu sârmă.

În aceeași ordine de idei, frunzele și iarba se vor depozita în saci. Subliniem faptul că nu se vor colecta sacii care conțin și alte deșeuri (deșeuri reciclabile, deșeuri din construcții și demolări etc.). Acestea din urmă nu fac obiectul prezentei campanii.

Subliniem faptul că depozitarea deșeurilor se va realiza într-o asemenea manieră încât
să nu stânjenească circulația publică (pietonală și auto) și fără a aduce atingere altor tipuri de deșeuri (deșeuri menajere, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase etc.).

Cetățenii trebuie să depoziteze deșeurile vegetale în ziua precedentă colectării sau în
dimineața zilei colectării. Acțiunea se va desfășura eșalonat pe zone ale orașului, astfel că
activitatea de colectare a deșeurilor vegetale se realizează exclusiv în perioada programată pe fiecare cartier.

ATENȚIE! Utilajele de colectare și transport vor trece o singură dată pe stradă, astfel că persoanele care vor scoate deșeurile după finalizarea curățeniei pe strada lor, vor suporta costul transportului sau amendă contravențională.

Acțiunea de salubrizare intitulată generic „Curățenia de Primăvară” se desfășoară prin
intermediul prestatorilor de servicii publice și de interes local aflați în relație contractuală cu
Primăria Municipiului Arad, dar este și o datorie civică a tuturor cetățenilor.

Cu toții ne dorim un oraș curat, un oraș verde și avem nevoie de implicarea tuturor. Voluntariatul și implicarea în campanii de responsabilitate socială sunt trăsături esențiale ale unei comunități unite și moderne. În acest sens, îi invităm pe toți arădenii care vor să participe la acest program, persoane fizice și juridice (asociații de proprietari, societăți comerciale, instituții publice și de învățământ), să se alăture demersului municipalității. Vă îndemnăm astfel să contribuiți la realizarea curățeniei generale de primăvară în municipiul nostru, prin luarea de măsuri care să ducă la ecologizarea spațiilor aparținând domeniului public (spații verzi, alei, trotuare) și situate în imediata apropiere a imobilelor.

Implică-te în comunitate și alături de vecinii tăi organizează acțiuni de igienizare în zona imobilului unde locuiești!
PROGRAMUL DE CURĂȚENIE GENERALĂ DE PRIMĂVARĂ și PROGRAMUL DE COLECTARE A BIODEȘEURILOR – 2023:

program curatenieprimavara zone arad

În funcție de complexitatea situațiilor întâlnite în teren sau de condițiile meteorologice
nefavorabile efectuării anumitor activități edilitar-gospodărești, programul poate fi decalat
sau modificat, aspect care va fi comunicat ulterior, dacă este cazul.

DESFĂȘURĂTOR

Programul Curățeniei Generale de Primăvară în anul 2023 începe miercurea aceasta, cu zona centrală a Municipiului Arad, zona delimitată de Bulevardul Revoluției înspre zona Polivalentă cu străzile aferente. În acest sens, cartierul Centru – partea dreaptă va fi supus activităților de salubrizare a domeniului public pentru o perioadă de două zile (1-2 Martie). Ulterior, echipele edilitare vor continua, în data de 3 Martie, să acționeze în zona Polivalentă.

Primele două zile din a doua săptămână din cadrul programului, respectiv 6-7 Martie, începe cu salubrizarea zonei delimitată de Bulevardul Revoluției înspre Calea Victoriei – cu străzile aferente (partea stângă a cartierului Centru), continuându-se cu străzile din cartierul Funcționarilor (8 Martie).

În Cartierul 6 Vânători și pe străzile din zona Gării Arad echipele care reprezintă Primăria Municipiului Arad vor fi prezente în perioada 9-10 Martie.

Cea de-a treia săptămână dedicată activităților de curățenie de primăvară este dedicată
cartierului Alfa (13-14 Martie), cartierului Confecții (15 Martie) și cartierului Pârneava (16-
17 Martie).

În a patra săptămână se va interveni asupra spațiului public amplasat în cartierele
Cadaș-Silvaș (20 Martie), iar în restul săptămânii echipele se vor muta în cartierul Grădiște.
Astfel, pentru partea dreaptă a cartierului Grădiște, anume zona delimitată de Strada Petru
Rareș și zona cuprinsă între Strada Ardealului și Strada Grădina Poștei – cu străzile aferente, au fost programate două zile de intervenții, în 21-22 Martie. Alte două zile (23-24 Martie) sunt stabilite pentru partea stângă a aceluiași cartier, zona delimitată de Strada Petru Rareș și zona cuprinsă între Strada Șoimului și Strada Alexandru Odobescu – cu străzile aferente.

Reprezentanții care prestează activități edilitar-gospodărești revin în zona centrală a
municipiului, anume în zona Calea Romanilor și cartierul Drăgășani, în data de 27 Martie,
urmând ca în zilele următoare să se intervină în cartierul Aradul Nou (28-29 Martie, cartierul Mureșel (30 Martie) și Cartierul Subcetate (31 Martie). În perioada 3-4 Aprilie este rândul cartierului Sânnicolaul Mic să fie supus activităților gospodărești.

Cartierului I. Ghe. Duca (cunoscut sub denumirea de Aurel Vlaicu), partea dreaptă
respectiv zona delimitată de Calea Aurel Vlaicu, Strada Făt Frumos și Strada Poetului – cu
străzile aferente, îi sunt alocate trei zile, în perioada 5-7 Aprilie. Continuând cu această parte a municipiului se include și cartierul Poltura, unde echipele noastre sunt prezente în data de 10 Aprilie.

Rămânem în această parte a municipiului și, în continuare, cartierul Gai va fi supus activităților în perioada 11-12 Aprilie.

În cele ce urmează, în partea stângă a cartierului A. Vlaicu (zona delimitată de Calea
Aurel Vlaicu, Strada Cocorilor, Aleea Predeal – cu străzile aferente) sunt programate activități în data de 13 Aprilie (Joi) și perioada 18-19 Aprilie (Marți-Miercuri). Amintim în acest sens faptul că zilele de 14 Aprilie și 17 Aprilie sunt zile libere ocazionate de sărbătorile pascale. În continuarea programului este inclus și cartierul Șega, căruia îi sunt repartizate două zile de intervenții (20-21 Aprilie). Cartierul Bujac va fi reîmprospătat în perioada 24-5 Aprilie, urmând ca până la finalul Programului, echipele edilitare să acționeze în cartierul Micălaca, anume în perioada 26-28 Aprilie și 2-4 Mai.

Biroul de presă al Primăriei Arad

Categorie: Administrație
Etichete: curatenia de primavara, primaria arad, program de curățenie 2023, Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban
Distribuie:
Articolul anterior
De ce merită să investești într-o canapea de calitate superioară
Articolul următor
Ceremonial militar la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiș” de Ziua Protecției Civile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie