Istorie sau orbire

Distribuie:

 

 

În cei aproape 30 ani de după 1990, poporul nostru a avut parte de foarte multe. Pe unele dintre ele și le-a determinat chiar el, în schimb, altele au fost generate de cei pe care tot poporul i-a ales, liber, să îi conducă. Sigur că această istorie scurtă trăită dar mai ales resimțită de noi toți, are interpretări dintre cele mai diferite. Cu toate acestea trebuie să recunoaștem faptul că doar o singură temă nu a fost schimbată. Cea a așteptărilor noastre. Ele au fost de-a lungul acestui timp aproape la fel. Ceea ce scoate în evidență, pe de o parte consecvența noastră ca națiune, și de cealaltă parte, neputința unei așa-zis clase politice care nu și-a dorit cu nici un chip să intre în valențele date de așteptările noastre. Și, mai ales „flit”-ul cu care au fost tratate. Rezultatele se văd astăzi lămurit în aproape orice punct în care reușim să privim. Și, paradoxal, pare că nici nu mai contează cine este vinovat. E precum „vijelia”. Vine, face prăpăd, pleacă și apoi constatăm în cifre paguba. Devin inutili toți cei care s-au ocupat cu previziuni. Puteau ei striga de pe acoperișuri, că „noi” oricum vedeam doar soarele și cerul senin ca prezent continuu. Chiar și când cel mai mic nor își făcea apariția undeva la capătul cerului „noi” tot la scaldă eram. Atunci când primul acoperiș a fost luat am prins a înjura și blestema poștașul.

În această introducere am vrut să scot în evidență faptul că nimic nu se întâmplă la voia sorții și toate se supun ecuației cauză-efect. Lucruri de altfel foarte bine cunoscute. Dar nu întotdeauna și acceptate.

Revenind la zilele noastre și încercând să căutăm cauzele a ceea ce avem putem spune că: din nou ne-am dat măsura priceperii fenomenelor sociale prin acceptarea unor linii de demarcație între cei care iau fotografia așa cum este ea făcută și cei care pot privi dincolo de ea. Diferența între cei ce se lasă ușor manipulați și ceilalți care resping argumente facile știind că în spatele lor stau de obicei lucruri de alt soi, murdare. Rămâne așadar să vedem de care parte ne așezăm fiecare. În ceea ce mă privește deși am opțiuni doctrinar-politice serioase rămân de partea celor care explică ceea ce vor să facă și resping din start clamarea de lozinci mobilizatoare.

E foarte greu să pricepem cum funcționează o țară. Și nici nu cred că ne folosește la ceva să știm. Ne punem totuși mereu întrebarea: cum se face că având la nivel guvernamental creștere noi rămânem tot în sărăcie? Și e o întrebare pertinentă. Chiar așa. Cum e posibil asta? Pentru că realitatea din teren așa ceva arată. Pare că oamenii sunt la fel de neajutorați în ciuda creșterii economice. Se întâmplă lucruri care ne scapă? La aceste întrebări eu nu voi da un răspuns pentru că nu îl am, măcar că îl intuiesc.

Politic însă lucrurile stau puțin diferit. Aici depinde foarte mult de calitatea oamenilor care ajung să administreze statul. Pentru că statul oricum este bogat. Funcționează cu ajutorul nemijlocit al taxelor. Așa s-a construit lumea noastră. Din taxe. Care, adunate dau bogăție. Acum această bogăție, a tuturor, urmează a fi împărțită în funcție de doctrina politică, spre sectoarele care asigură buna funcționare a întregului stat. Împărțirea aceasta este până la urmă argumentul cel mai tare al motivării multora în campaniile electorale. Nu ceea ce spun ei că vor să facă, prin tot felul de cuvinte șmecherești. Această împărțire a banilor e CHEIA și totodată ȚINTA. Din păcate la noi calitatea oamenilor de care spuneam s-a dovedit a fi una sub multe standarde. S-a furat foarte mult. Unii încet, câte puțin să nu se vadă în timp ce alții au luat cu vagoanele fără să le pese. Și, dacă mereu iei fără să pui în loc nimic, vine timpul să se termine. Or, la așa ceva nimeni nu se așteaptă. Când se termină e jale. Că de ce, și cum se poate una ca asta?

Acum să apelăm la istorie și la bunul simț. NU văd nici un alt motiv în afara faptului că Dumnezeu ne iubește și de aceea ne-a ajutat să ne formăm ca națiune pe acest pământ cu resurse aproape inepuizabile. De ce oare în fibra noastră există și atâtea chestiuni rele, e greu de spus. Trădarea e una dintre ele. Sunt exemple suficiente așa că mă voi opri. Apoi, avem mult pământ fertil unde ura își găsește mediu perfect pentru dezvoltare. Să ne amintim măcar perioada de după 1946, când cei mai nenorociți( ca educație și cu apucături malefice) dintre semenii noștri, ajungând în structuri de forță ale noului stat comunist au chinuit și ucis pe frații lor de neam. Acum în zilele noastre, pe stradă, ura este împrăștiată în toate felurile. Acestea, pentru alții din lume au devenit studii de caz. România, stă pe un munte de resurse. Asta se știe demult. Ce strategii au făcut cei mari pentru ca acestea să nu ajungă în posesia noastră efectiv, am putut observa din felul cum s-au comportat cu noi în ultimii 70 ani. Hitler, din cauza petrolului din Prahova a considerat că România trebuie să-i fie aliat. Mai târziu Stalin a trasat linia în așa fel încât țara noastră să nu ajungă direct în mâinile imperialiștilor păstrând o decizie în ceea ce ne privește în blocul sovietic. Apoi în timpul comuniștilor spionajul economic a reușit să țină la distanță exploatarea lor  prin deturnarea intențiilor către o industrie care să cocoșeze statul prin consum și ocupare. S-au construit fabrici care să producă chestiuni minore, consumând industria metalurgică inutil, întrucât ele s-au dovedit nefezabile în timp. Și a rămas conform unei ziceri, un morman de fiare vechi. De care imediat „ne-am scăpat” în anii de după 1990. O mare prostie. O grămadă de oțel inoxidabil importat pe bani grei a fost vândut în China. Care aștepta de câțiva ani să-l poată cumpăra. Și, au venit anii libertății. Când cu toții, deștepți nevoie mare, ne-am „întins” la făcut bani și la ieșit din sărăcie. În parte am reușit. Cu ce preț, însă nimeni nu mai vrea să audă. Oricum nu vom recupera nimic. Nu reușim s-o facem nici de la cei care sunt printre noi. Pentru că nu se vrea, nu pentru că nu s-ar putea. Dar asta e altă poveste.

Scriam mai sus despre interese globale cu privire la resurse. Avere de care strămoșii noștri nu s-au atins, măcar că nimeni nu le-ar fi interzis. Cu unele nu prea aveau ei ce face dar cu minereurile în mod sigur știau cu ce se mânăncă. Au preferat să le lase neatinse pentru următoarele generații. Care generații nu știu ce să facă pentru a nu le exploata. Și aici, da, e trădare de interes național. Nu foarte greu de dovedit. Numai că fiind totuși bani mulți la mijloc puțini au curajul să se încumete la o așa treabă. Cine îi poate opri pe cei mari și tari să promoveze în tratate o lege prin care să fie eliminate limite în ape internaționale astfel încât ceea ce se află sub ele să devină bun global, numai bun de împărțit? Nimeni. Așa se face că gazul din marea cea neagră încă ne mai aparține iar legea ce tocmai s-a votat pare a fi una pe plus. Vom vedea în zilele care urmează cum se vor poziționa ceilalți decidenți. Tergiversarea ei atrage imediat ipoteza unui interes major pentru alții, ceea ce îi va pune pe aceștia într-o situație deloc confortabilă. Numai bună de cercetat. Iar dacă unii vor și ieși în stradă pentru a protesta împotriva legii, înseamnă că interesele sunt imense și lupta va fi una de uzură. Iar prea multă uzură atrage trădarea. Care va veni până la urmă. Și din nou vom avea dat-ul egal cu luat-ul. Pe lista de așteptare se află încă Roșia-Montană. Căreia soarta îi este pecetluită. Asta ni s-a luat. Pe gratis. Opțiunea cealaltă era păstrarea cu prețul distrugerii sau morții depline. Pentru că așa s-au amestecat cărțile.

În tot acest timp unii, de data asta cred că din ăia buni, se opintesc să ducă atelajul către ceva ce doar ei mai văd. Asta în ciuda faptului că între timp au devenit ciuca bătăilor în propria lor ogradă. Exact ca în anii 1946 când oamenii cu toate necazurile aduse de război își vedeau de treaba lor nestingheriți. Și pe fondul acela de liniște de ce să nu apară lichele puse pe jaf pentru ca țara să rămână la îndemâna altora? Au fost foarte mulțumiți cu toții în acea vreme de liniștea dată de noua clasă ce se impunea peste un popor amărât ce încă mai trăgea nădejde de apărare din partea americanilor. Dacă Stalin i-a asigurat pe conducătorii români de faptul că nici un anglo-american nu va fi emoționat de starea românilor, cei din munți mai sperau în buna credință a acestora. Timpul a demonstrat contrariul. Că Stalin avea garanțiile lui. Acum suntem într-una dintre cele mai rele situații de când noi existăm. Ne războim între noi din pricină de Dragnea sau Joahnnis ajungând chiar la ură pătimașă, ca parte din tactica proiectată și aplicată acum cu succes. NU vrem să vedem o realitate cruntă. Norul acela mic va ajunge în curând vijelie, iar după ea, totul va fi distrus. Doar dacă vom lua aminte la nor și la potențialul lui de distrugere vom lăsa teme false precum Dragnea și penalii și ne vom concentra pe adevărații inamici ai țării pentru ca să reușim să ducem lupta reală. Altfel, ne vom trezi că urlăm în continure la Dragnea și în jurul nostru e pustiu. Or în pustiu nu avem decât o opțiune: s-o spuneți voi. Atunci nimeni nu va mai rezista. Fără haștag.

 

Categorie: Opinii
Etichete: lichele, pledoarie, politica, politicieni, poporul roman, populism, romani
Distribuie:
Articolul anterior
Echipa de ÎNOT a CSM Arad – la Campionatul Național de CADEȚI de la Târgoviște. Rad LUCAS este vicecampion național la natație
Articolul următor
În amicalul cu Național Sebiș s-a înregistrat cel mai bun debut de meci pentru elevii lui Ionuț Popa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…