Expo Market „Jackson” – Bazar este unul dintre puținele locuri din județ pe care orice arădean îl are memorat ca fiind spațiul prin excelență destinat unor cumpărături en-gros, urgente, rapide, sigure și diverse. Este o identitate onorantă pentru un brand comercial, unul dintre foarte puținele care au rezistat după capitalizarea masivă de după 1990 – nefiind necesară nici măcar o rebrand-urire pentru ca succesul său să se mențină constant în vârful ierarhiei comerciale locale. Este o identitate câștigată cinstit – clienții „obișnuiți” nefiind, în niciun fel, manipulabili.
De 23 de ani pe piață, iată, în aprilie, 2017, în Bazarul Jackson e „full” de lume – administratorii celor peste 400 de standuri care oferă tot ce-ți trece prin cap în materie de cumpărături diversificându-și oferta cu ocazia Paștilor. „Marele secret” al comercianților din Jackson e că au început să se adapteze acelui segment de piață care preferă îmbrăcămintea, încălțămintea (îndeosebi) de fabricație autohtonă, achiziționată direct de la producători cu ateliere mici și mijlocii – încep să dispară „chinezăriile”, produsele de slabă calitate și fake-urile.
Aglomerația e inerentă… inclusă, practic, în definiția bazarului – dar administratorii complexului au suplimentat locurile de parcare din laterale, au securizat și continuă demersurile de securitate împotriva incendiilor (nu s-a petrecut niciun incendiu grav, soldat cu victime, în toată perioada funcționării – nota bene), iar conceptul trece printr-o perioadă de reîmprospătare, urmând să se investească masiv în confortul clienților și estetica spațiului.
JACKSON BAZAR vă așteaptă, așadar, să-i vizitați standurile și pentru cumpărăturile de Paști – administrația complexului dorindu-le, cu acest prilej, tuturor colaboratorilor, clienților și cumpărătorilor Sărbători fericite.
3 comentarii. Leave new
https://m.facebook.com/FrizeriaJackson/
Sa nu exageram…nu e plin deloc….candva era multa lume ….acuma din pacate nu mai e ce a fost
Pacat …pentru ca gasim multe produse bune