PAMFLETE

„JIHAD POLITIC CONTRA NATURII” în MASONERIA ARĂDEANĂ! Cei mai notorii dintre membrii vechi sunt pe „lista neagră” a noilor veniți – via DOI ȘI-UN SFERT

 

Masoneria românească, organizație secretă, parapolitică, ancorată în toate zonele societății românești, cu membri în administrația publică, servicii secrete, biserici și școli, este cunoscută în „argoul specific” al detractorilor săi drept „fiica zvăpăiată a Kremlinului”. Asta, pe deoparte, îi conferă avantajul de a fi temută și respectată din exterior, dar, ca orice „mină de aur”, luptele interne pentru supremație din interior sunt deosebit de dure și merg, de multe ori călcând peste cadavre, până la anihilarea totală a adversarului… știi cum e când se bat „elefanții” între ei – nici prin preajmă, ca spectator, nu-i bine să fii. Aderarea unor masoni cu notorietate la nivel național la grupurile infractionale organizate sub „cupola” Marii Loje Naţionale din România (M.L.N.R.) a adus în prim plan mai multe scandaluri în ultimii 27 de ani – de când se poate vorbi… cel puțin în regim semideschis, fie și doar doar despre existența acestora. Tema noastră nu e, însă, trecutul problematic al Lojei Naționale, ci prezentul și viitorul masoneriei locale arădene.

FRATERNITATEA din Arad este parte integrantă a masoneriei naționale, iar simpla citire a listei cu VENERABILII DIN ARAD îți dă un sentiment de „nu vreau să mă cert cu oamenii ăștia – nici separat și, cu atât mai puțin, la grămadă!”

Invazia și cucerirea supremației în Fraternitate a unor oameni care, de-a lungul carierei lor, au demostrat contrariul calităților care i se cer unui „cruciat al dreptății”: invidie, dorință exacerbată de putere, lipsă de caracter, și dependență de practici imorale.

Să fii pe lista neagră a unor foști sau actuali polițiști, care toată cariera lor nu s-au ocupat decât cu întocmit liste negre și turnătorii ordinare nu e chiar ce ți-ai dori de la viață – dar să fii pe aceeași listă la fiecare dintre ăștia… e chiar un coșmar: chiar sfântul-sfinților să fii, și tot te gândești la… emigrare.

Unul, „doctoru` lu` pește” zis, o mult mai mare lichea decât pare la prima vedere… cu comportament fățiș de „meduză” și cu background de „rechin”, și-a înlocuit atitudinea de slugoi PD-L-PNL cu cea de „servant” pentru „noul PSD”. Îmbogățit și împroprietărit de partid cu niște mașini deloc curate… asta ca să nu le zicem „furate”, și le-a numerotat cu MVM (de la Mason Maestru Venerabil), uzurpând, cumva, titulatura… iar drept răsplată pentru ce a făcut „vechea gardă” pentru el… l-a dat afară din masonerie până și pe Gheorghe Falcă (un individ deloc ușor de dat afară) – excluzându-i pe toți cei care sunt de partea… celor care l-au consacrat pe el. Fără să-l fi delegat nimeni, se erijează în „comunicatorul” masonilor arădeni și convoacă… puciuri. La „venerabilul” ăsta care nu venerează nimic în afară de propria-i persoană, inclusiv „cumnăția e trecătoare” – din moment ce a fost în stare să-și trădeze chiar „gurul”, pe Ostaficiuc, îți dai seama cam cât e de „curios” de oricine altcineva.

Altul, actualmente consilier județean, fost șef al 0215 (și) SIPI, mare combinator de informații cu caracter penal adunate prin malversațiuni vecine cu diabolicul, instigator notoriu „pe sub mese” și renumit ca degrabă lepădătoriu de oameni care l-au ajutat, propulsat, și făcut vedetă. Având ca sarcină (secretă, dar cunoscută de toată lumea) culegerea de informații despre străinii dușmănoși, și-a transformat jobul în pasiune obsesivă, așa încât pentru el, până ce nu se vede sus-sus de tot (șeful noii structuri tip 0215/SIPI la nivel național e visul lui!), TOȚI sunt străini dușmănoși – mai cu seamă cei deasupra sa. Vrea să ajungă Maestru Venerabil direct… dar îi e frică să-și asume chiar propria dorință, tare și răspicat. Dacă cineva s-ar limita la a-i strecura un plic sub ușă direct cu numirea, să sune și apoi să fugă, ar fi perfect.

Un alt „milițian de urmărit polițiști” și el, ca (hai să zicem) calificare, este „brațul înarmat” al ante-ne(mai)pomenitului. Intrat pe ușa din spate a masoneriei de mult prea puțină vreme ca să emită pretenții, ținta lui este… durerea celor din vârful ierarhiei, cărora le fabrică povești pe care le îndosariază, le predă „unde trebuie” și apoi se oferă să „îl ajute” pe cel pe care chiar el l-a combinat (metodă devenită „virală” și în cercuri mai înalte chiar).

Un fost șef al „filajului și interceptărilor” pe țară în perioada de tristă amintire (pentru polițiștii adevărați, nu pentru toți!) a ministeriatului lui Costel Igaș, liderul de sindicat cu meritul cert de a fi fost creierul din spatele construirii sediului IPA de la Lipova pe care, mai nou, a trasnformat-o în sediu masonic de organizat puciuri (de se sperie gândul, masonii și polițiștii deopotrivă). A ocupat, recent, timp de o jumătate de oră, funcția de consilier al Ministrului de Interne Carmen Dan… până ce a ajuns pe mail „scrisoarea de nerecomandare” a comandantului poliției… Masonilor le-a trebuit mult mai mult ca să se prindă cu cine au dea a face – iar acum aproape că e prea târziu. Mai nou „țepar de pământuri” (avem un subiect în documentare despre asta), deține și banii necesari pentru acest gen de operațiuni.

Să înțelegem, rezumând ceea ce am discutat cu surse din interior, că la Arad foștii ofițeri de informații, pensionari, repudiați și excluși de însuși SISTEMUL CREAT  DE EI, au acaparat masoneria?! Că masoneria arădeană trece de la echer și compas la fluier și pulan?! Tare asta, sau cum?… Istoric – de-a dreptul!

Sigur că o latură importantă a acestui șir de trădări și manevre dolosive din masoneria arădeană este faptul că, de ceva vreme, apartenența la Frăție trebuie trecută în declarația de interese… așa încât, mai ales de când cu cazul de la Oradea, magistrații s-au retras. „Frăția” a devenit, concomitent cu aceste plecări și înlăturări,  vitregie în toată regula, stă pe un butoi cu pulbere care are legat de el un fitil care a fost aprins și a ajuns la 2 centimetri de doage – așa că, cel puțin până ce va exploda, vom mai vorbi despre acest JIHAD ÎN CONSTRUCȚIE… că după aia o vom ține numai în breaking-news de nu o să mai înțeleagă chiar nimeni ce se petrece. E ca și cum un Filip cel Frumos ar apărea din interiorul masoneriei, multiplicat și „spart în clone”, de nimeni nu-l mai cunoaște pe dușmanul real…

Radu Pandelea, 12 iunie 2017 7:15