JUDECĂTORII Tribunalului Arad susțin protestele colegilor lor împotriva ANULĂRII PENSIEI de serviciu

tribunal
Distribuie:

 

[COMUNICAT  DE  PRESĂ]

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de astăzi,  19 decembrie 2019,  s-a desfăşurat şedinţa adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, cu privire la exprimarea unui punct de vedere, referitor la iniţiativa legislativă privind anularea pensiilor de serviciu.

În urma dezbaterilor ce au avut loc, judecătorii din cadrul Tribunalului Arad au hotărât că susţin în totalitate poziția  și argumentele  Consiliului Superior al Magistraturii, expuse în mod clar și anume:

,,Consiliul  reiterează  ferm  că  statutul magistratului impune, garanție a statului de drept, prevăzută de art. 1 alin. 3 din Constituția României.”

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Arad a mai hotărât că, în situația continuării demersurilor  politice și legislative privind afectarea  independenței sistemului de justiție și golirea de conținut a statutului judecătorului, urmează să analizeze recurgerea la alte forme de protest.

Totodată, judecătorii din cadrul Tribunalului Arad  au hotărât solidarizarea cu personalul auxiliar din cadrul instanţei în protestul iniţiat de acesta, faţă de proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu  ale magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.

Cu deosebită consideraţie,

Preşedintele Tribunalului Arad

Şandor Otto Szep

 

Categorie: Știri
Etichete: pensii magistrati, proteste tribunal arad, reducerea salariilor, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad – la ORA BILANȚULUI
Articolul următor
Lupaș: „Sunt norocos să fiu printre arădeni”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie