Jurnal de MIGRANT în Germania

La bordul mașinii (17 august)

…plecat miercuri dimineața din Arad spre Germania la bordul limuzinei mele înmatriculată în țara de destinație. Care țară (mașina, franțuzoaică fiind) i-a acordat toată stima, semnând și un document semnat în acest sens intitulat TUV. Sau ITP, pe românește. Prin ianuarie, japița de franțuzoiacă s-a aruncat în brațele unui român, adică je, și a fugit cu el în martie, ca un cal înaripat, de la nord de Dortmund până în megalopolizantul Glogovăț. Și nu a cârâit nimic, nici pe drum, nici printre vladimirescieni.

Am povestit toate aceste pentru a vă descrie caracterul doamnei.

Deci… Plecăm noi doi din Arad spre Germania, eu cu gândul de cuceritor, ea cu nu știu ce gânduri absconse. Facem plinul înainte de Nădlac, pentru că noi nu hrănim animale sălbatice, nu dăm bani cerșetorilor și nu cumpărăm benzină de la unguri. Scurt!

No, și nu trecem de Szeghed, că aud o bufnitură în inima ei. Bă, dar așa tare a tunat, de zici că bătea Charly beat în dubă. Trag pe dreapta, studiez amănunțit problema și nu văd nimic deosebit. Nu aveam să știu că astrele complotează împotriva mea.

Până la Viena se cer două plinuri. Zic în mintea mea că franțuzoaica, ca orice muiere, a devenit materialistă. La Viena, din ultimii mei bani de covrigi, îi mai bag nesătulei încă un plin (în total patru!) cu gândul ca măcar la Passau să ajung, că de acolo mă descurc eu cumva. Mă lasă în Linz! Din Linz, dacă nu porți ochelari, vezi vama de la Passau.

Și iată-ne, amândoi, într-o parcare, eu adânc înfipt în ea, doar-doar o conving să plecăm… adică am dormit ca un aurolac european ce sunt, în mașină, în parcare. Joi urma să susțin un interviu pentru o slujbă în Nemția și eram deja stresat de faptul că ajung la „nein!” Ceea ce s-a și întâmplat! Am ajuns von teufel! Post pierdut din cauza unei franțuzoaice proaste – urlă neuronii mei!

În disperare de cauză, ce să fac? Apelez la oamenii mei. Pentru că, da, eu am oamenii mei care bat oricând piticii altora din cap. Vine omul după mine vineri, abandonez franțuzoaica în parcare și fugim la nimereală de la Passau mai încolo. Mai mult la nimereală decât la noroc.

Mă prezint la firmă, le exprim condoleanțele mele pentru faptul că m-au pierdut și se petrece minunea! Sunt angajat, în ciuda faptului că am încălcat demnitatea germană luând o franțuzoaică, dar și moralitatea prusacă, în sensul în care nu am întârziat 15 minute precum Hicler, ci ditamai ciclul de rotație a planetei în jurul axei sale. Ca dovadă că sunt bun (Și sunt, bă, cârcotașilor. Sunt înalt, frumos, deștept și devreme acasă, să știțca!)

La semnarea contractului am așteptat și eu un pișcot și o cupă de șampanie. Nimic! Primesc în schimb urarea tradițională badenwürterburgheză: ,,ARBEIT!”. Și am plonjat în câmpul muncii sofort. Am ieșit de pe câmp cam pe la cinci seara. Urma să fie o zi de liniște, când…

Când apare iar franțuzoaica în film. Aflăm noi că austriecii sunt atât de protectori cu națiunile, de parcă ar fi tradiție la ei. Cică, indiferent de naționalitate, dacă ți-o abandonezi pe domeniul public te amendează cu minim-minimorum 2500 de euro.

Aflând acestea, oamenii mei (ăia care bat piticii altora) m-au ajutat să rezolvăm inteligent problema. Așa că ne-am adunat pe la nouă seara, cu o platformă în spate și am trecut granița să recuperăm franțuzoaica din liniile inamice. Trebuia să fie o operațiune simplă. De câteva ore. Dar nu a fost să fie așa. De ce? Pentru că cine dracu’  mai știe locul despărțirii?! Ține minte doar despărțirea. Și iată-ne luând la puricat, pe timp de noapte, toate parcările gratuite din nord-vestul Austriei. Nu din dragoste, cum cred unele, ci din interes, cum cred alții. Habar nu ai tu, dragă cetitorule, cât de mult contează o amendă mare!

Băăă! Și-am găsit-o! Și am legat-o fedeleș de trailer și, la orele dimineții, când dorm paznicii cetății, am trecut-o, crede-mă, direct peste graniță!

Nu mă mai las păcălit a țițca oară! În momentul de față, franțuzoaica e legată de trailer, iar acesta e poziționat în fața habitatului meu prusac. Iar acum vă întreb: cine e mai tare decât ăla de la Caracal? Păi vedeți?!

Ce concluzie tragem noi de aici? Nu vă mai luați franțuzoaice. Sunt femei ieftine la început, dar pe măsură ce trece timpul devin materialiste și cheltuitoare.

***

Nu ai de unde să cazi dacă stai la nivelul solului (24 august, 2019)

Bă! Politica-i politică, indiferent de neam și țară. Am venit de la muncă și, în timp ce benchetuiam între chermeza de pe aragaz și chermeza de la mașina de spălat țoale, am ascultat știrile de noapte de la Radioton. Un post care, vă asigur, bagă muzică mai bună decât aia de la Zilele Aradului!

Acțiunea se întâmplă în Germania… să repetăm pentru cei care nu au reținut din prima.

No… Și a doua știre din buletin a fost ceva de genul: ,,Guvernul federal a aprobat finanțarea pentru construirea a încă 10 000 de kilometri de autostradă în următorii cinci ani”. Bă! Ăștia care nu v-ați dat decât cu tramvaiul în viața voastră, habar nu aveți ce înseamnă 10 000 de kilometri de autostrăzi. Voi, ăștialalți , care ați umblat prin lume, probabil că vă întrebați : la ce mama naibii îi mai trebuie Germaniei încă 10 000 de kilometri de autobahn, când, oricum îi are pe toți?”.

Hai să ne luminăm împreună: Germania are deja mai multă infrastructură decât poate duce. Dar știe și că o țară nu se conduce prin proverbe, ci prin investiții. În plină recesiune economică, SUA construia autostrăzi transfederale. Să ofere lanțului trofic economic o șansă la supraviețuire. Iar americanului mic și mijlociu o șansă de a avea un venit stabil. Ei bine, acum, în prag de criză economică, Germania acționează rațional și proactiv.

Ce putem noi învăța din lecția asta? Nimic! În primul rând că nu suntem curioși, în al doilea rând că nu ne duce mintea să înțelegem mecanisme simple de economie Și nu în ultimul rând: suntem un popor cu un grad avansat de retard.

P.S.: Pentru cei preocupați de geopolitică și care înțeleg subtilitatea, spun doar că : Ferească Dumnezeu ca noua concepție de mobilitate a Germaniei să pună accentul pe crearea unei legături Nord-est spre Centru. Că am belit-o!