Knoxville, Tennessee – Nădlac, România: 10.000 de kilometri de poveste cu FINAL FRUSTRANT

NICIUNDE, în traversarea celor 6 STATE, nu am găsit VAMEȘI care să-și trateze compatrioții ca pe niște INFRACTORI

1. Cum trei luni de vacanță pe timp de pandemie se încheie cu zvonuri aparent pozitive la limita expirării vizei

Declararea de către OMS a pandemiei m-a prins în Statele americane. Au fost trei luni de îngrijorare și cu gândul spre Acasă, cu regretul că sunt departe într-un trimestru în care mi-au parvenit știri cu o mare doză de emoționalitate. Am citit despre reconstituirea medicală a granițelor, despre infectați și morți, despre restricții de carantină, despre noi condiții de viață, despre blocajele economice și sociale, despre suspendarea normalității. Unii prieteni mă consolau că în Knoxville, statul Tennessee, am cel puțin libertatea de mișcare, de plimbări cu șalupa pe lac, cu bicicleta, că am posibilitatea de a face shopping și de a alerga în Parcul Concord. Benzina a ajuns la 1,35 dolari galonul, adică circa 3,8 litri, ceea ce înseamnă circa 35 cenți/ litru (adică 1,4 lei).

Presa transmitea deciziile luate în țara mea privind restrângerea libertăților individuale, luarea dreptului la viață privată, în numele protecției. Ordonanțele militare mă îngrozeau, numărul infectaților în New York și California creștea alarmant, Statele americane au fost incluse în întregime în zona roșie, deci la reîntoarcerea în țară deveneam proscris și potențial răspânditor de virus. Eram la limita expirării vizei, așa că am început demersurile pentru reîntoarcerea la reședința din Arad. La urma urmei, trebuia să zburăm cu avionul circa 7500 kilometri, să traversăm Oceanul în peste 25 ore și, mai ales, să intrăm „în zona europeană” a „dezastrului”, în pericolul carantinării instituționalizate, despre care informațiile provenite prin presă erau dintre cele mai alarmante. Am început să scriu autorităților române din Arad, membrilor guvernului, Președinției, ambasadorilor, primind același răspuns, parcă tipizat: conform Ordonanței etc., veți fi izolat în carantină etc. Anularea stării de urgență din țara mea m-a încurajat să fac demersuri pentru sosirea Acasă, luând bilete de avion, la un preț aproape dublu față de cel obișnuit.

Începuseră zborurile spre Europa, aveam un dor de țară, prietenii nu mă încurajau să revin deocamdată, scriam articole pentru presă și–mi afirmam mirarea privind diferența de tratament și comportament comparativ dintre autoritățile americane și cele europene. Primeam fel de fel de vești, înspăimântător de amenințătoare, dar constatam că numărul cazurilor de infecții și de morți scădeau, că se cercetează un tratament împotriva virusului, că există circa 70 de vaccinuri, în așteptarea acordului OMS pentru intervenția în masă. La magazine, oamenii purtau măști, mănuși medicale, se respecta distanța socială, se distribuiau infectanți, recomandarea „stay at home” devine formulă afișată, dar viața curgea normal, liniștitor, fără stres și fără panică.

Televiziunile americane vorbeau de relația dintre „pandemie” și „blocajul economic”, de agresiunea medicală și pericolul sărăciei prin destabilizare financiară, de demonstrații pentru „re-open” și „return of work”, în ciuda faptului că în totalitate, din circa 5,5 milioane cazuri și aproape 350 de mii de morți, 1,5 milioane erau raportați din America, unde s-au înregistrat
aproape 100 de mii de morți, infectați de Covid 19.

2. Cum zborul transoceanic poate fi chiar un răsfăț, dacă ești tratat egal cu toți cetățenii lumii

Aeroportul din Knoxville era aproape gol, am făcut formalitățile de îmbarcare, fără probleme și fără controlul medical, decât al securității de zbor. Din cele 80 de locuri, pe ruta spre Washington DC, au fost ocupate doar 42, fiecare pasager stând singur pe scaun. Pe aeroportul din Washington, ajungem la terminalul european cu un tren automat, pe scări rulante oblice și orizontale, îmbarcarea are loc în perfectă ordine, dar din cele 320 de locuri ale avionului, doar 156 au fost ocupate prin păstrarea distanței fizice. Unii cu măști, alții fără, mulți copii, cu o grija firească a stewardeselor pentru ca totul să fie ok.

Zborul spre Frankfurt a durat 7,5 ore, 6565 km, la o altitudine de 11 mii metri și cu viteză medie de 1017 km/oră. Ecranele personale modulare prezenta știri, filme, traseul zborului transoceanic, sport, jocuri interactive. Pasagerii sunt serviți cu apă și cola (prima dată fără bere sau vin), pui cu orez și măcriș/ sau macaroane, grâu cu verdețuri, kitkat, apoi sandvici la mic dejun. Am urmărit traseul avionului, deasupra Oceanului Atlantic, Angliei, Belgiei și aterizarea în Germania. Formalitățile vamale ale autorităților germane au decurs în condiții obișnuite, cu o amabilitate exemplară, fără nici un control medical sau de protecție personală. Imediat, ne-am îmbarcat pentru Viena, din 200 de locuri, doar 81 erau ocupate, pasagerii purtau mască, dar nu toți.

S-au distribuit declarații de tranzit sau adresă opțională de carantină pentru cetățenii austrieci. La intrarea în aeroport, ne-a întâmpinat un baraj polițienesc, militari înarmați, gravi, fără zâmbet și cu atitudine arogantă, prin controlul temperaturii și a declarației cu indicarea adresei de deplasare. Am fost așteptați de un transportator, un microbuz cu 8+1 pentru noi cinci, membri ai familiei, 10 bagaje.

3. Cum trecerea frontierelor europene cu certificatele medicale cu covid negativ nu-i o problemă… dar doar până la Nădlac!

La trecerea „frontierei” în Ungaria nu au fost probleme. Funcționari, îmbrăcați în uniforme, ne-au făcut semn de trecere, fără oprire, (la tiruri era coadă de vreo 2-3 km). În Ungaria, am băut cafele la benzinării, am mâncat fast-food, iar la ultima localitate din Ungaria înainte de vama Nădlac ni s-a indicat, prin marcaje, traseul obligatoriu. Intrăm, după 24 de ore de călătorie direct în vamă, fără rând și fără așteptare (Trafic vamal online indica totuși galben, adică așteptare sub o oră). Completăm declarațiile de izolare la domiciliu, arătăm Certificatele medicale cu covid negativ, pentru care, în Knoxville, am plătit fiecare 104 dolari, dar n-au fost băgate în seamă. Stăm în vama țării mele peste o oră, vameșii și cei de la DSP citeau și interpretau după propria opinie dacă șoferul trebuie sau nu trebuie să intre în izolare, deși era a patra sa ieșire din țară și abia acum constată că microbuzul are 8+1 locuri și nu 9+1, cum consideră șeful de tură. Refuză să mai citească excepțiile și după o oră de nervi, explicații, citiri și recitiri pe paragrafe a unei legi cu anexele ei, rămâne ca la început: șoferul profesionist intră în carantină, iar noi intrăm în izolare la domiciliu. De altfel, plecând spre țară știam acest lucru, vorbind cu ambasadorul țării noastre la Budapesta, care este arădean și un distins om de cultură, un excelent eseist și filosof.

4. Acum suntem Acasă… și ne pregătim pentru alte două săptămâni de stay-at-home

Concluzie: nicăieri în traversarea celor 6 țări nu am găsit exagerări de adversitate decât aici unde funcționarii vamali bâjbâiau în interpretarea legilor și a măsurilor de aplicare, precum și a respectării unor reguli de comportament, cu proprii cetățeni, considerați un fel de răspânditori diasporezi de boli și de infectare a populației sănătoase. Cică, din pricina celor ce intră în țară, România e cuprinsă de „boala pandemică”. Dar acest articol descriptiv se adresează celor care intenționează să revină în țară, cuprinși de dorul de Acasă. Izolat, nu pot realiza o comparație între ce se întâmplă în Arad vizavi de cum era viața cotidiană în Knoxville.

Știu însă că drumul meu de reîntoarcere spre casă a fost o aventură, iar anormalitatea acesteia a fost întreținută de intrarea în propria țară, România. Dar mă călăuzesc după vorba unui scriitor clasic: „Fie pâine cât de rea, tot mai bună mi se pare, când o știu din Țara mea!”. Aventurile neplăcute fac parte din experiența de viață. Tot stresul putea evitat dacă abuzul de autoritate ar fi înlocuit de amabilitate și comportament umanist.

(Notă: ultima fotografie este preluată de pe grupul de facebook Colegi de vamă și datează de ieri, sâmbătă, 23 mai. Restul fotografiilor sunt ale autorului)