ȘTIRI

L-au prins pe SPĂRGĂTORUL POȘTEI din Micălaca. Jandarmii au urmărit hoțul imediat după ce a dat a 5-a „lovitură” și au reușit să-l rețină pe strada Praporgescu [VIDEO]

 

[BULETIN INFORMATIV]                   

Autorul spargerilor de la Oficiului Poștal  Nr.7 a fost prins de jandarmi, cu sprijinul paticipanților la trafic.

Azi, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 15:00, în urma unui apel pe SNUAU 112, ofițerul de serviciu de la IPJ, a transmis prin stație către patrulele din teren, că din zona străzii Voinicilor din municipiul Arad, a fost sustrasă o bicicletă, împreună cu o geantă de serviciu, aparținând unui lucrător al Oficiului Poștal Micalaca, în care se aflau mai multe documente și colete poștale.

Echipajul din cadrul Detașamentului 1 Mobil, aflat în serviciu, s-a sesizat în urma apelului primit și a trecut la verificarea zonei, ocazie cu care în zona Sălii Polivalente a observat o persoană de sex masculin, pe bicicletă, la bustul gol, care avea semnalmentele transmise de persoana păgubită.

Fiind somat să oprească cu ajutorul dispozitivelor acustice, acesta a mărit viteza și a încercat să-și facă pierdută urma, printre aleile blocurilor – moment în care, o parte din echipaj a adoptat dispozitivul pedestru și au plecat în urmărirea lui. Ajungând pe Str. Praporgescu și fiind pe bicicletă, jandarmii nu au reușit să-l ajungă, atunci în baza art 27 alin.2 lit.(e) din Legea 550/2004, au solicitat sprijinul a doi conducători auto pentru urmărirea și prinderea celui în cauză.

Participanții la trafic, fără să stea pe gânduri au acordat sprijin jandarmilor, astfel o mașină și-a continuat drumul pe Str. Praporgescu și cealaltă, împreună cu autospeciala de intervenție, pe străzile adiacente

Pe strada Praporgescu, ajunși în dreptul celui urmărit, jandarmul l-a somat să se oprească, în caz contrar va fi nevoit să folosească arma din dotare. În acel moment acesta a abandonat bicicleta și după ce a mai făcut câțiva pași jandarmul a reușit să-l imobilizeze și să-l încătușeze.

Acesta a fost condus la Secția de Poliție din Micalaca în vederea luării măsurilor legale.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție ai Secției Micalaca,  s-a dovedit că cel în cauză este autorul a 4 spargeri, inclusiv a spargerii din noaptea de 16 spre 17 august 2018, a Oficiului Nr 7 Micalaca și autorul a altor 8 infracțiuni de furt.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Dorim să mulțumim pe această cale, celor doi conducători auto, care au rămas anonimi, datorită dinamicii evenimentelor, aceștia fiind nevoiți să plece de la fața locului deoarece blocau traficul, dar mărturisim că le suntem profund recunoscători pentru spiritul civic de care au dat dovadă și modul în care au sprijinit echipajul de jandarmi.

Nu în ultimul rând mulțumim și colegilor pentru modul în care au înțeles să-și execute serviciul.

 Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

IJJ ARAD

Momentul reținerii de către jandarmii arădeni, a celui care a sustras bicicleta împreună cu geanta de serviciu al lucrătorului poștal din zona Micalaca.

Publicată de Jandarmeria Arad pe Sâmbătă, 15 Septembrie 2018

Articol asociat: 

Poșta din Micălaca a fost SPARTĂ… a doua oară în această lună! Hoții au furat colete de valoare mediocră [FOTO]

Critic Arad, 15 septembrie 2018 11:03