Anul trecut, când UTA împlinea simetrica vârstă „77” eram plini de optimism (cu toții… de aia pluralul) – nu găseai picior, darămite opinie de pesimist acum un an! De la Meszar până la cel mai ultra-ultras, cu toții eram de un entuziasm vecin cu sărbătorirea independenței… îți mai amintești, nu?
Parcă a trecut un deceniu, nu un an de atunci!
…asta apropo de relativitatea timpului, despre cum trece un an măsurat mecanic pentru… Apostu să zicem, pentru Falcă sau pentru doamna Goabi – și cum trece un an de realitate, în tribună sau pe canapea, pentru un suporter greu încercat… care n-are nimic de împărțit, financiar vorbind, cu UTA – restul lucrurilor importante din viață împărțindu-le în funcțiile de meciurile și situațiile prin care-i trece echipa de suflet.
Doar să rezumăm într-un volum de roman cu 77 de episoade evenimentele importante prin care a trecut UTA în ultimul an ne-ar lua… cam încă un an – însă situația paradoxală prin care trece UTA, cea mai motivat-iubită echipă din țară și cea mai mârșav-politic condusă entitate administrativă totodată, nu este… n-a fost și nu va fi niciodată, pentru niciun suporter, motiv de părăsire, de renunțare la acest simbol… cum nu-ți renegi mama.
Iar, ca la orice aniversare care se respectă, nici prin cap nu ne trece să vorbim AZI despre lucrurile urâte care s-au întâmplat în istoria (foarte) recentă.
De asemenea, deși, după cum se știe, ne situăm în „tabăra anti-Meszar”, nu vom învrăjbi astăzi taberele.
UTA aniversează azi 78 de ani de când Francisc von Neuman, Baron de Végvár, probabil cel mai nobil om care a populat Aradul în toată istoria sa, ne-a dat un nume, un țel, un blazon și motive de mândrie.
Altele, de atunci, n-am mai primit și, foarte probabil, nu vom primi.
Cel mai important motiv este „pentru că nu merităm”!
LA MULȚI ANI BUNI, UTA!
