duminică, decembrie 4, 2022

La școala mea vreau și pot să mă simt în siguranță!

 

Luni, 17 octombrie 2022, la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad a avut loc o
activitate alături de reprezentanții Penitenciarului Arad, comisar șef de poliție penitenciară
Iovescu Ionel-Eugen (ofițer educator) și inspector de poliție penitenciară Băețan Andrei,
(ofițer psiholog), care se înscrie în seria celor menite să contribuie la realizarea unei culturi
școlare incluzive, participative și responsabile care să ducă la diminuarea violenței în școală.

Observând tendințele exterioare și interioare ale vremurilor deosebite la care suntem
martori,

în cadrul unor parteneriate cu instituții ale statutului, acțiunea derulată a contribuit la realizarea unui program bazat pe responsabilitate în care sunt incluși angajații școlii, elevii, părinții acestora și alți actori comunitari prin motivarea lor de a se cunoaște, de a evolua ca ființe umane.

S-au purtat discuții deschise despre realitatea unui sistem din care profesorii și elevii fac parte, despre putință și neputință, despre iubire și lipsă de iubire, despre responsabilitate și lipsă de responsabilitate, despre respect și lipsa acestuia, despre compasiune și nepăsare, adică despre nevoi profunde care nu sunt satisfăcute.

Activitatea a fost un bun început și o provocare pentru a înțelege că elevii nu se schimbă pentru ca așa spunem sau vrem noi, pentru că le aplicăm sancțiuni etc.

Să ajungi la resorturile motivaționale declanșatoare de schimbare nu este simplu. I se cere
copilului/adolescentului de astăzi să intre în măsura obișnuită a comportamentului dezirabil
în timp ce el trăiește într-o lume bulversată și bulversantă pe scara valorilor: avem drepturi,
dar nu vrem să auzim de îndatoriri.

Dar, mai important, avem nevoie unii de alții, avem nevoie să ne ascultăm unii pe alții (nu numai să ne auzim), avem nevoie de sprijin reciproc. Ori școala nu va putea face față de una singură acestei realități.

Asemenea proiecte realizate în parteneriat vin să susțină ideea că printr-un efort continuu și susținut se pot face pași importanți în realizarea unui climat în care copilul poate spune: „În școala mea mă simt bine și sunt în siguranță!”

Purtător de cuvânt
Penitenciarul Arad

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news