„Lisabona din Zimandu Nou” a coborât de la nivelul onorabil de SALĂ DE BOX „pe bune” la cel mizerabil de SALON DE NUNȚI „pe nașpa”… iar aceasta a declanșat cel mai mare SCANDAL din istoria recentă a comunei din Câmpia de Vest

sala lisabona
Distribuie:

 

Conform paginii sale de Facebook, Sala de Evenimente „Lisabona Events” din comuna Zimandu Nou este o incintă în care se organizează nunți, botezuri, majorate etc.

Conform actelor de la dosarul Primăriei Comunei Zimandu Nou, dublate juridic de o hotărâre de consiliu local (VEZI ÎN GALERIA FOTO ATAȘATĂ copii după actele respective), Societatea Comercială „Lisabona Grill”, care deține sala administrată de soții Biro Florin Marin și Marioara, are autorizație de funcționare și este doar pentru „activități de alimentație publică pentru unitățile tip restaurant cu orar de funcționare zilnic între orele 08 – 22.”

Aceasta este ESENȚA întregului conflict iscat între (nu exagerăm!) 90% dintre locuitorii comunei Zimandu Nou, cu aparatul Primăriei cu tot, și proprietarii sălii intitulată „Lisabona” – o construcție care a crescut de la… nimic, devenind, în nici cinci ani, din teren cu ruine și bălării casă de locuit, apoi sală de box, apoi restaurant – după care s-a transformat, cât ar dura un meci dintre un profesionist și un amator, în sală de nunți!
Povestea spectaculoasei ascensiuni a familiei Biro și a numelui sălii construite pe marginea DN 76 – cum sună „îmi fac nunta la Lisabona din Zimandu Nou”?!… Tare:  „Și eu în Dubai, la Boul Roșu!” – este de o intertextualitate îngroșat-subiectivă pe care n-ai pricepe-o dacă nu i-ai cunoaște măcar schița: domnul Biro a făcut bani la Lisabona „din magneți” – ne povestește cineva – „din ăia de frigider. A plecat în bejenie, copil sărac și simpatizat de comunitate, și-a întemeiat un rost în capitala Portugaliei, și, după o perioadă în care a vândut magneți, s-a asociat cu neamțul care i-a fost patron, ulterior i-a cumpărat afacerea, iar acum aceasta merge foarte bine… de acolo îi vin banii pe care i-a investit, inițial, cumpărând terenul pe care a copilărit și construind o sală de box.”
N-ai altceva de comentat la povestea în afară de „Frumos!” Iată – vei zice – un scenariu de succes pentru un copil sărac, plecat departe și reîntors acasă bogat, în satul lui natal, făcând „ceva bun și frumos” pentru comunitatea din care provine.

Dar de ce SALĂ DE EVENIMENTE / NUNȚI?! – asta nemulțumește majoritatea!

Trebuie să menționăm neapărat că documentarea noastră despre „Scandalul Lisabona din Zimandu Nou” a început acum vreo 3 luni, când un cetățean vecin cu „multifuncționala” ne-a reclamat haosul în primul rând sonor pe care-l declanșează sala la momentul când înăuntru sunt 300 de oameni și urlă pe manelele la maxim… Am fost să și vedem „care-i faza” – dar nu ne-am lămurit suficient asupra problemei, era într-o sâmbătă… nimeni la Primărie, sala – închisă… de astea. Omul, pensionar după ce a fost toată viața funcționar guvernamental, ne-a povestit că și-a dat acordul de vecinătate pentru o sală de sport – în speță, club de box -, nicidecum pentru una de nunți și ne întreba „cum e posibil așa ceva?” N-am știut să-i răspund altfel decât „probabil că așa se face” și l-am sfătuit să facă reclamații la Primărie, ISU, OPC etc. și să mai adune lângă el oameni nemulțumiți. Au făcut.

„La data verificării s-a constatat o clădire multifuncțională cu destinațiile de sală de sport și alimentație publică, care organiza revelionul” – se arată în raportul ISU de ma jos, prilejuit de controlul derulat la „Lisabona din Zimandu Nou”… chiar în noaptea de revelion (vezi videoclipul de la finalul articolului).
S-au dispus sancțiuni după ce s-au constatat următoarele:

lisaona

…dar de fapt nu s-a oprit nimic… nu s-a rezolvat nimic… n-a fost nimeni împăcat cu nimeni urmare a acestor măsuri: dimpotrivă – conflictul s-a acutizat, a degenerat în „miticisme” de o vulgaritate greu de atins chiar și intenționat și a escaladat pe Facebook – unde s-au revărsat injurii, blesteme, lături și dejecții parcă selectate din toate toaletele tuturor sălilor de nunți ilegale din Aradul ăsta… și nu doar din Arad!
Acum puțin timp am vizionat următoarea „punere-n abis” a scenariului văzută din prisma „investitorului” și comandată unui jurnalist… de prin Moldova:

iar difuzarea și promovarea în spațiul public al acestei (cum să-i zicem altfel?) chestii montate cu multă ură și sete de răzbunare a condus la niște reacții pe pagina de Facebook a Comunei Zimandu Nou pe măsura obrăzniciei etalată de jurnalistul moldovean – nici pe departe nu a făcut deloc bine imaginii lui Florin Biro, familiei sale și nicidecum afacerii… dar probabil că nici nu asta i-a fost intenția:

lisabona1

(se pot citi print-screenurile conversațiilor de la topic în galeria foto atașată… iar după aceea se poate deduce de unde am scos afirmația „90% sunt împotriva sălii”).

Departe de a se fi terminat chefurile nocturne cu maneliști celebri… ele de abia încep:

culita sterp

…deci ați înțeles!

Iar ca să fim scrupuloși până la capăt, după  ce am purtat o discuție cu oficialitățile comunei în biroul primarului, am trimis pe adresa de mail a Primăriei Comunei Zimandu Nou următoarele întrebări la Legea nr. 544/2001:

1. În ce condiții legale, din punct de vedere al atribuțiilor Primăriei Zimandu Nou, funcționează Sala „Lisabona Events”?

2. Deține această sală situată pe marginea drumului național și în imediata vecinătate a locuințelor autorizație de funcționare? Dacă da, pentru ce tip de activitate societatea comercială condusă de soții Biro Florin Marin și Marioara plătește taxe și impozite către Primărie?

3. Există la dosarul societății acte doveditoare a faptului că sala de evenimente are acordul vecinilor privind funcționarea acesteia ca atare? Câți dintre vecini trebuiau să-și dea acordul, câți și-au dat acordul și câți au reclamat funcționarea acestei săli?

Răspunsul Primăriei Comunei Zimandu Nou:

zimandu nou lisabona

 

https://www.facebook.com/lisabonaevents/videos/601462907346343/?__xts__[0]=68.ARAcJ92ayYT1qt52c0R6J1QbOOP2HYHDSLDKczB-Vw6BYamPeIdloBFsXVEuE7L9NNT0mrKhXfhXULwEJS-qRAVDfEJfN6uNXEzfi7A5lIv-ClgcVhc1-3ODSYFHmbLY7j67wR8zBg5IsST2-Vsi_goNy74_DjaRCQAcduvjpoSgiXFTi1dJ69GStIx_n2NxW4Rs4uRE4EbBkhfroAtYt_97xomFFPuhSO9zZWWozo0sYN3A4mCXzF39Ta3vXrsBmw7o7h7zwifDGIDvZo3JQOtFvtfqCXx3-sDxTJZTDs-0G0VeqwqWbIO9OGZlPljJUgeFRYFH1YxwH_jigZVeCmwZoaWVFkWUF7A&__tn__=-R

Categorie: Investigații
Etichete: biro lorin marin, Dorel Gheorghe Vidran, primaria zimandu nou, sala lisabona, Zimandu Nou
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: „PSD nu participă la votul de învestitură a Guvernului Orban2, e treaba PNL să asigure cvorumul“
Articolul următor
În stilu-i deja consacrat, Gigi Becali încearcă să „fenteze” UTA de banii pentru Adrian Petre
Bagă un „16”

4 comentarii. Leave new

  • Din păcate plin de asemenea specimene in Arad. Localuri fără acordul vecinilor. Și tot din păcate nu se ia nici o măsură.

    Răspunde
  • Exact ca la Santana

    Răspunde
  • avatar of martin cristian
    Martin Cristian
    11 martie 2020 16:51

    Mă numesc Martin Cristian si am fost primul bucatar de la Lisabona Grill, eu am implementat meniul in restaurant in baza unui contract de confidentialitate pe retete, contract care nu a fost onortat de catre mult stimabila familie Biro Florin si Marioara care nu sunt altceva decat niste tepari. ei vroiau sa vanda in restaurant la categoria desert chec, orez cu lapte, budinca si alte prostii de te apuca groaza. Multa prostie si grandomanie si o totala lipsa de respect fata de angajati pe care-i considera sclavi. A fost o degingolada totala acolo…ajutorul de bucatar era si ospatar…avea pretentia sa vanda 100 de pui la jar pe zi ca puiul lui e cel mai bun ca e pui Portughez dar cand am facut adevarata reteta de pui Portughez sa luat cu mainile de cap si nu ma lasat sa fac…sa nu ne mai mintim in restaurantul lui nu este nici o reteta portugheza, dar pe pagina lor de FB scrie restaurant cu specific Portughez…voi nu aveti bani ca sa implementati in restaurant retete Portugheze ca sa nu mai spun de lipsa totala de cultura gastronomica a patronilor. In trei ani de zile pe la vestitul restaurant s-au perindat nu mai putin de sapte bucatari…de ce ??? In lipsa de bucatari..asa peste noapte sa trezit si el ca este Chef Grill la LISABONA GRILL si posta la el pe pagina ca ce pui buni face el la jar sau ce Gulyas stie el sa faca. asta inseamna uzurpare de calitati oficiale pentru ca Biro Florin nu detine nici o diploma de bucatar…da ai tot dreptul sa faci mancare la tine acasa dar nu in regim de alimentatie publica…oare DSP-ul nu sa sesizat la postarile lui de pe FB ? Sa te fereasca Dumnezeu de sarantocul ajuns bogat si de prostul ajuns patron de restaurant.

    Răspunde
    • Mulțumim, Martin Cristian… Comentariul tău e mult mai tare decât articolul nostru! Când ajung în Lisabona (în Lisabona-Portugalia, nu Zimandu Nou!) te caut să-mi faci un pui Portughez adevărat!

      Răspunde

Dă-i un răspuns lui Un oarecare Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

narcis portal

[ACTUALIZARE 3] Victorie uriașă pentru Narcis Păntălie și o șansă imensă întru reparația morală a urmașilor celor OMORÂȚI DE PROTOCOALE. După 4 ani, Judecătoria Arad a dispus trimiterea cauzei sale la Parchet „în vederea completării urmăririi penale”

S-au împlinit patru ani de când Narcis Păntălie își plânge mama, UCISĂ – nimeni nu-i va putea scoate vreodată din minte această construcție logică! – de indiferența, neprofesionalismul, din culpă…