Liviu Tuturici (ALDE): USR forţează limitele democraţiei şi ale bunului simţ

tuturici
Distribuie:

 

[COMUNICAT Liviu Tuturici – preşedinte OT ALDE Arad]

În ultimele zile, sute de mii de oameni au protestat împotriva ordonanţei de urgenţă. Nu doresc să comentez ceea ce, de altfel, s-a discutat, cu multă, poate prea multă patimă în spaţiul public. Chiar dacă sunt membru al unei formaţiuni care face parte din coaliţia de guvernare, şi anume ALDE, nu pot să nu observ magnitudinea mişcărilor de stradă. Chiar dacă am opinii complet diferite de ale protestatarilor, pot observa cum nemulţumirea acumulată în decurs de peste un deceniu, a avut un declic în aceste zile. Democraţia presupune dialog, câteodată chiar şi protest.

Nu pot însă să nu remarc cum, în timp ce oameni respectabili îşi exprimau protestul într-un mod paşnic şi democratic, o anume formaţiune fără istoric, fără valori şi fără lideri, încerca să îşi adjudece rolul de conducător al acestor proteste. Mă refer la pseudopartidul lui Nicuşor Dan, pe numele său USR, în fapt o adunătură de cetăţeni fără scop, accidental ajunşi la putere, fără tradiţie şi fără valoare. Mizând pe zgomot şi foarte mult tupeu, membrii acestei struţo cămile politice, care face ca amintirea PP-DD să devină o plăcută nostalgie, au înveninat viaţa publică, ducând la paroxism mesajul lor de ură.

Mai mult, după ce ordonanţa a fost abrogată, în timp ce adevăratul partid de opoziţie, şi anume PNL nu a mai ieşit în stradă, preferând să joace conform regulilor democratice, expunându-şi părerile într-un cadru civilizat şi, repet, democratic, neofiţii politici lipsiţi de talent şi bun simţ au ales să continue protestele, cerând demisia guvernului şi alegeri anticipate. Deoarece celor din USR nu le pasă de democraţie, alegeri libere sau dialog.observ cu îngrijorare aceste derapaje belicoase, precum şi penibila încercare a USR-iştilor de a se erija în conducătorii opoziţiei din România. Dispreţul faţă de lege bşi, în fapt, faţă de popor, stilul halucinant în care aceşti oameni înţeleg să facă politică prin forţă brută, demagogia populit violentă îmi aduce aminte de primele zile ale fascismului în Italia.

Cred că domnii aceştia din USR ar trebui să ia nişte cursuri de politică. Poate şi nişte şedinţe de psihoterapie, pentru calmarea agresivităţii. Dar, în primul rând, ar trebui să citească nişte cărţi. De exemplu, Constituţia României. Şi, poate, ar trebui să încerce să înceapă a avea o urmă de identitate doctrinară, cum au colegii lor mult mai mari din opoziţie. România are nevoie de curaj şi de dialog, pentru a depăşi un moment dificil. România are nevoie de unitate şi de democraţie, nu de un discurs ambiguu şi forţat.

 

Categorie: Știri
Etichete: ALDE, bun simt, Liviu Tuturici, proteste, USR
Distribuie:
Articolul anterior
„Frații noștri” de etnie maghiară au planuri mari și lucrează pe față: inițiativa legislativă privind autonomia „Ținutului Secuiesc” este în Monitorul Oficial
Articolul următor
Totul e simplu: Asistăm la o partidă de șah între mafioții care conduc țara la sfârșitul căreia mafioții vor câștiga

4 comentarii. Leave new

Dă-i un răspuns lui zeno Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie