Lucrările la Tribunalul Arad sunt aproape de final. Rampa pentru persoanele cu dizabilități a fost înlocuită cu un elevator

tribunalul arad
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESA]

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:    

După cum se cunoaşte, Tribunalul Arad  a fost inclus în Programul naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipiile reşedinţă de judeţ, încheiat între Ministerul de Justiţie şi Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” S.A,  fiind aprobată în acest sens investiţia  de „Mansardare si reabilitare termică pod Tribunalul Arad”.

În prezent, investiția se află în stadiul de derulare a lucrărilor prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” S.A, fiind aproape de final.

Întrucât aceste lucrări de modernizare şi reabilitare  prevăd desfiinţarea rampei de acces pentru persoanele cu handicap şi construirea unui lift exterior, pentru  a facilita accesul în incinta instituţiei, rugăm persoanele cu dizabilităţi sau însoţitorii acestora,  să se adreseze personalului aflat la intrarea în instanţă, deoarece Tribunalul Arad a achiziţionat un elevator pentru persoane cu dizabilităţi.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad,
Virgiliu Flavius Bradin

Categorie: Știri
Etichete: elevator, lucrări, persoane cu dizabilități, Tribunalul Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Ping-pong cu LEGILE JUSTIȚIEI
Articolul următor
USR Arad dezbate noile contracte de salubritate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie