CAMPANII

LUPAȘ, SINGURUL consilier local care s-a abținut de la a vota SUPRAIMPOZITAREA: „Primăria Arad crede că toţi proprietarii de clădiri vechi şi nerenovate sunt de rea-credinţă”

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Primăria Arad crede că toţi proprietarii de clădiri vechi şi nerenovate sunt de rea-credinţă

Este oficial,începând cu 1 ianuarie 2019, un număr de 206 clădiri aflate în diverse faze de degradare vor fi supraimpozitare până la 500%. Marin Lupaș a fost singurul care a s-a abținut de la vot, considerând că măsurile propuse nu țin cont de anumite aspecte problematice, de care chiar Primăria se face răspunzătoare. Consilierul independent consideră că măsura votată astăzi de PNL+PSD trebuia luată numai după ce administrația ar fi obținut și mai multe dovezi legate de reaua credință a proprietarilor, cum ar fi, de exemplu, refuzul de a intra într-un program prin care Primăria să facă lucrarea pe banii publici, iar aceștia să îi returneze apoi eșalonat.

„Din păcate, spre deosebire de exemplele pozitive din alte orașe din România, la Arad oamenii sunt pedepsiți, nu ajutați să-și renoveze clădirile lucrări care ar fi și spre beneficiul orașului! Cred că este jignitor față de toți oamenii de bună credință care sunt proprietari în cele peste 200 de clădiri să spui că aceștia nu doresc să arate frumos clădirile unde locuiesc. Însă poate se lovesc de probleme juridice de proprietate nefinalizate încă, poate nu au bani destui sau nu se știu organiza. Între două pauze publicitare la TV, Gheorghe Falcă se putea interesa de la colegii lui de partid din Oradea sau Timișoara despre cum cetățenii pot fi ajutați prin împrumuturi din partea Primăriei ce pot fi plătite în 5 sau 10 ani. La Arad s-a fixat și un termen de până la finalul anului 2018, practic doar o săptămână, ca proprietarii să demonstreze că au demarat procedurile necesare lucrărilor de renovare și a evita astfel, supraimpozitarea. O bătaie de joc!”, declară Marin Lupaș.

În 2016, consilierul independent declara că faţadele clădirilor istorice este importantă, dar metoda aleasă de administrația locală nu este cea mai potrivită. Lupaș solicita ca arădenii să fie împrumutați de Primărie cu suma necesară renovărilor fațadelor, iar pe perioada rambursării sumelor să fie scutiţi de impozite. Un an mai târziu, în cadrul ședinței CLM din decembrie 2017, Marin Lupaș propusese să se amâne clauza supraimpozitului de 500% până ce nu se face o anchetă socială, adică o situație privind veniturile proprietarilor clădirilor supuse supraimpozitării. Consilierii PNL și PSD și-au dat mâna și au dat undă verde taxării suplimentare. Nici anul acesta Lupaș nu a reușit să oprească mașinăria de vot PNL+PSD, reprezentanții partidelor tradiționale aprobând lista celor ce vor plăti mai mulți bani pentru fațadele clădirilor în paragină.

„Sunt de-acord că fațadele din centrul orașului trebuie puse în valoare, însă o administrație responsabilă față de toți cetățenii săi trebuie să facă acest lucru cu tact, nu cu forță brută așa cum face administrațiaPNL.Forma în care s-a propus dezbaterii măsura supraimpozităriimi se pare un exces de zel menit să puncteze electoral pe banii cetățenilor și să-l absolve pe primar de orice responsabilitate. El va putea spune  – nu eu, Consiliul a luat această hotărâre – , atât în fața proprietarilor și familiilor acestora, cât și în instanțele de judecată pentru că, sunt sigur, Primăria și Consiliul se vor alege cu multe procese deschise de către proprietari afectați. Printre aceștia se află și oameni fără posibilități materiale, pentru care o supraimpozitare cu 500% le va pune în pericol locuința, dar și câțiva cetățeni cu situație stabilă care își permit să înceapă o acțiune în instanță împotriva primarului”, concluzionează Marin Lupaș.

Critic Arad, 14 decembrie 2018 11:49