„Mândrindu-ne” cu liderul local Uțu Rohozneanu, vă prezentăm laureații Festivalului Național de literatură „GO, fraiere” – etapa pe INTERLOPI CONSACRAȚI

festival interlopi
Distribuie:

 

Nu-i cunoașteți pe toți oamenii ăștia (ca și noi, de altfel), dar dacă nu-i știi pe „Mircea Nebunu”, liderul „Clanului sportivilor” și  pe Tata Utu, MOȘtenitorul lui Escobar pe partea Europei de Est (al treilea și al patrulea de la stânga la dreapta – pentru cei născuți ieri)… vorba unu prieten: „n-ai cultură generală!” Tot vorba lui: „Din poza asta, minim 6 dispar la parnaie, turnați de Utu… în caz de ceva…”

Să ajungi la București, la acest important festival la care s-au reunit ăștia, nu-ți trebuie prea multă carte sau neapărat bilet de tren. Ce îți tebuie obligatoriu, însă,  sunt contactele cu lumea cu adevărat interlopă de acolo, iar ca să ajungi la braț cu liderul „Clanului sportivilor” tre` să fii cu adăvărat smardoi: adică (pentru tocilarii din opoziție), să fii Uțu Rohozneanu la braț cu Mircea Nebunul e ca și cum ai fi Mircea Cărtărescu susținut de Andrei Pleșu.

Căci despre literatură vorbim aici – lasă-mă cu alte semiotici.
Un fel de GO – dar cu fraieri umani în loc de piese pe tablă.

Astfel, pentru probele pentru care dacă n-ai o abilitate specială, precum „trasul pe nas de la 100 metri”, „aruncarea săgeții în America de Sud” – specialitatea  „înghițit prezervative” și, nu în ultimul rând, ce-a mai grea probă, „Sifoneală-viteză”, îți trebuie un antrenament profesionist, plus vechime (de aia toți din poză sunt „purii”, cu burți și prunci acasă).

Să mergi la București și să fii premiat acolo nu e ca și cum ar merge Tom Hardy în vizită la Brad Pitt să fumeze un joint împreună și e exact cum ar fi mers Pablo Escobar in vizita la Ochoa… așa că vă rugăm să nu banalizați subiectul și să ne scrieți comentarii gen „ziar de cancan ce sunteți, nu mai promovați acest gen de oameni, că vă transformați într-un fel de paparazzi de facebook”!

Valoarea e VALOARE, oriunde s-ar întâlni ea… până și la cele mai mari otrepe!

 

Categorie: Lifestyle
Etichete: clanul sportivilor, interlopi, mircea nebunul, utu rohozneanu
Distribuie:
Articolul anterior
Ploaie de goluri la Mailat și Curtici. LIGA a IV-a, etapa 22 [REZULTATE]
Articolul următor
Beniamin Vărcuş: „Contractul de salubrizare impus de Falcă, o insultă pentru arădeni”

4 comentarii. Leave new

  • 3/4 tata Utu va lega din poza asta,ca stie omu meserie si o pot confirma pedepsele ce i le a dat lui Moldovan si Rachita,cate 20 de fiecare! Bine Utuuuleeeee.

    Răspunde
  • Mircea,cauta declaratiile lui Utu pe internet si ai sa vezi cu cine ti-ai facut poza,ai sa vezi cum a legat vreo 8 din oras si vreo 3 din tara si poate atunci o sa iti schimbi impresia de tata Utu,ca si acum sta lumea la parnaie din cauza lui.Sunt sifoneliile lui pe internet,cu datele lui,semantura,adresa,copilarie,s.a.m.d. O sa va injumatateasca asta clanu cu 200 de sportivi!

    Răspunde
  • Se aude ca Politia din Arad ii geloasa pe Utzake ca nu a legat asa multi interlopi ca el , o zis Topa ca isi face aia 4 ani in liniste doar daca ii mai trimiti ceva preteni din Arad langa el .

    Răspunde
  • avatar of codrinel corcobel
    Codrinel Corcobel
    24 aprilie 2018 14:28

    Nenea asta de e șef la Diicot Arad cum de nu-l saltă pe marele sifonar Utu? Sa fie oare o prietenie sinceră între ei?!

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Codrinel Corcobel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

featured image 1

Detalii interesante despre tigri

Masculii de tigru siberian pot depăși greutatea de 300 de kg la maturitate însă, cu toate acestea, sunt foarte rapizi, chiar dacă nu ajung la performanțele gheparzilor. De altfel, tigrul…