marți, octombrie 4, 2022

Manifestările organizate pe domeniul public au nevoie de aviz temporar de funcționare eliberat de DSVPSA Arad

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Primăria Municipiului Arad anunță că începând de săptămâna aceasta solicitările organizatorilor pentru manifestări pe domeniul public (zilele localității, târguri de produse tradiționale, expoziții etc.) care vor desfășura activități comerciale, respectiv comercializare, preparare de alimente, servire etc., vor fi însoțite de aviz temporar de funcționare eliberat de DSVPSA Arad, în conformitate cu normele legislative în vigoare.

Organizatorii au obligația să solicite, în scris, DSVPSA Arad avizul temporar de funcționare cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de începerea evenimentului.

În acest sens se va completa o cerere scrisă semnată de reprezentantul legal al organizatorului căreia îi va fi anexată lista operatorilor din domeniul alimentar (expozanți).

În cazul în care la eveniment participă și operatori din alte state membre UE, aceștia vor trebui să prezinte documentele oficiale traduse în limba română, inclusiv eticheta produselor comercializate.

Nu presupune taxă de eliberare și se poate solicita online

Eliberarea avizului temporar de funcționare NU se taxează, iar solicitarea se poate face electronic pe adresa oficială [email protected]

Biroul de presă al Primăriei Arad

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news