CAMPANII

Marin Lupaș cere Primăriei să ajungă la un consens cu iubitorii de animale, nu să-și impună cu forța propria viziune

 

[COMUNICAT DE PRESĂ- MARIN LUPAȘ]

Lupaș cere Primăriei să ajungă la un consens cu iubitorii de animale, nu să-și impună cu forța propria viziune

 

Dezbaterea publică pe marginea unor modificări la „Regulamentul privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al Municipiului Arad” a strâns foarte mulți iubitori de animale în Palatul Administrativ. Într-o sală arhiplină, peste 15 oameni au luat cuvântul timp de 2 ore pentru a-și exprima dezacordul față de interdicțiile propuse de Primărie.

„Mă bucură că au fost prezenți un număr așa de mare de participanți care și-au exprimat opinia. Așa cum am prezentat public înaintea dezbaterii cred că arădenii sunt iubitori de animale. Iar din punctele de vedere ale celor prezenți la eveniment, mi s-a confirmat acest lucru. Eforturile unor arădeni sunt absolut admirabile, iar Primăria ar trebui să vină în sprijinul lor, nu să impună tot felul de restricții”, declară Marin Lupaș.

Aproape în unison, vorbitorii au criticat interdicțiile de a plimba câinii în tramvaie, cimitire, ștrand, magazine, terase sau cafenele. Aceștia au prezentat exemple pozitive din alte țări ale UE unde administrațiile locale sunt prietene cu iubitorii de animale, dar și din alte orașe din România cum ar fi Cluj-Napoca. Obiecțiile au fost adresate nivelului amenzilor sau restricției de a hrăni porumbeii, dar cel mai mult împotriva faptului că opiniile cetățenilor nu sunt ascultate, exemple ale unor consultări cu Primăria tot despre câini din trecut fiind dezamăgitoare pentru cei prezenți.

„În această chestiune, ca în multe altele din Arad, consider că este necesar să ajungem la un consens cu administrația locală. Până și primarul, în cele 15 minute cât a rezistat să fie prezent la dezbatere, a bâjbâit ceva despre dialog. Atunci să demonstreze că poate pune în practică teoria. Opiniile prezentate la dezbatere au arătat că este nevoie de o modificare mai amplă a Regulamentului decât cea pe care inițiativa Primăriei dorește să o facă. De aceea cred că aceștia trebuie să-și retragă proiectul”, spune consilierul muncipal.

Lupaș a depus, după dezbatere, o cerere la Primărie prin care solicită organizarea unui grup de lucru care să elaboreze un nou Regulament, cel prezent datând din 2011 și conținând multe nemulțumiri ale iubitorilor de animale.

„Evident că sunt prea multe restricții legate de locații, cu care iubitorii de animale, și aici mă includ și pe mine, nu sunt de acord. De fapt, suntem în dezacord cu mai multe puncte. De aceea după consultarea la care am luat parte, decât să ne pronunțăm asupra ceea ce spune Primăria punctual, consider că este mai oportună elaborarea unui nou Regulament, actualizat, fapt realizabil de un grup de lucru larg, format din reprezentanții Municipalității, grupul de iubitori de animale prezent la dezbatere, precum și consilieri locali care și-au exprimat interesul pe subiect.Am solicitat Primăriei în scris acest lucru, sper din suflet ca administrația locală să aplice ceea ce predică despre dialog reprezentantul ei de vârf. După ce se constituie grupul, nu văd de ce nu am avea în 3 luni sau maxim până în martie un Regulament adaptat anului 2019”, concluzionează Marin Lupaș.

*****

Către Primăria Municipiului Arad,

Doamna Administrator public Claudia Macra,

Doamna Secretar Lilioara Stepănescu,

Subsemnatul Marin Lupaș, consilier local municipal, în urma dezbaterii publice organizate joi, 15 noiembrie 2018, pe marginea proiectului Nr.329/20.09.2018privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 208/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al Municipiului Arad, vă rog să faceți demersurile necesare pentru ca inițiatorul să-și retragă propunerea menționată mai sus.

Opiniile prezentate la dezbatere au arătat că este nevoie de o modificare mai amplă a Regulamentului decât cea pe care proiectul de hotărâre prezent dorește să o facă. De aceea consider mai oportună elaborarea unui nou Regulament, actualizat,fapt realizabil de un grup de lucru larg, format din reprezentanții Primăriei, grupul de iubitori de animale prezent la dezbatere, precum și consilieri locali care și-au exprimat interesul pe subiect.

Cu considerație,  

Marin Lupaș   

 

Critic Arad, 17 noiembrie 2018 11:54