Marius Copil – la primul succes sub comanda noului său antrenor, Andrei Pavel

pavel
Distribuie:

 

Andrei Pavel este noul antrenor al lui Marius Copil. Anunțul a fost făcut chiar de către tenismenul arădean pe contul personal de Twitter. Rămâne de văzut dacă Andrei Pavel va mai face parte din staff-ul Simonei Halep sau va alege să se ocupe în exclusivitate de pregătirea singurului tenismen român aflat în top 100 ATP. Marius Copil s-a despărțit în urmă cu puțin timp de antrenorul său, Andrei Mlendea, alături de care a reușit cea mai bună clasare din carieră, locul 73. În prezent, Copil se află pe locul 91 ATP, iar sportivul a considerat că are nevoie de o schimbare pentru a face încă un pas înainte în carieră.

Copil s-a impus ăn turul secund cu 6-4, 7-6 (2), în ultimul meci al calificărilor de la Cincinnati. L-a învins pe localnicul Jeffrey John Wolf, 19 ani și locul 591 ATP. La 27 de ani, Marius Copil ocupă locul 91 ATP. În primul tur al calificărilor, Marius Copil l-a doborât pe britanicul Cameron Norrie. În primul tur pe tabloul principal, Marius Copil îl va avea rival pe germanul Philipp Kohlschreiber (34 de ani, locul 34 ATP). Cei doi sunt la primul duel în circuitul APT.

Categorie: Sport
Etichete: andrei pavel, Arad, marius copil atp
Distribuie:
Articolul anterior
În cursul zilei de JOI se va efectua DEZINSECȚIA AERIANĂ
Articolul următor
UTA a plecat spre Brăila. Stahl ar putea fi titular în meciul de sâmbătă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie