Marius Copil și-a încheiat aventura de la Miami în aceeași seară cu Simona Halep

marius copil
Distribuie:

 

Arădeanul Marius Copil a disputat sâmbătă seară partida de tenis din cadrul turului doi al turneului Masters de la Miami și a pierdut în fața rusului Hacianov în două seturi. Și Simona Halep, locul 1 mondial a părăsit aseară competiția în turul trei din întrecerea feminină.

Tenismanul arădean, ajuns în premieră în această fază a competiției, pornea cu șansa a doua și în acest tur la fel ca în primul, în fața jucătorului rus Karen Hacianov, locul 41 în clasamentul ATP. Copil a fost eliminat din Masters-ului 1.000 ATP, dotat cu premii totale în valoare de 7.972.535 dolari. A fost învins sâmbătă de rusul Karen Hacianov, cap de serie 32, în două seturi, 5-7, 3-6. Cei doi jucători au mers cap la cap în primul set, pînă la scorul de 5-5, arădeanul și-a câștigat ușor serviciul și a avut în două rânduri avantaj 0 -30 pe serviciul adversarului. Copil a reușit 6 ași în primul set, a salvat 5 mingi de break, dar și trei duble greșeli și a cedat primul set cu scorul de 7-5, după 46 de minute. Sedul doi a revenit de o manieră mai clară tenismenului rus, arădeanul nereușind nici un as și a reusit doar salvarea unei mingi de break din trei create de adversarul său. Istoria acestui set s-a scris în 34 de minute. Reprezentantul ţării noastre a rămas astfel cu un cec de 25.465 dolari şi 25 de puncte ATP.

În aceeași ordine de idei, Simona Halep, locul 1 mondial a părăsit aseară competiția în turul trei din întrecerea feminină, fiind învinsă în trei seturi de poloneza Agnieszka Radwanska cu scorul 6-3; 2-6; 3-6. Radwanska a obtinut a doua victorie din cariera in fata unui lider mondial si a sasea victorie in fata Simonei Halep. Ea conduce acum la duelurile directe cu 6-5. Înaintea prezenței de luna viitoare de la Stuttgart, Simona Halep își „va face încălzirea” cu echipa de Fed Cup a României, care întâlnește Elveția la Cluj-Napoca (21-22 aprilie, într-un duel care contează pentru accederea în Grupa Mondială 1. În acest moment, Simona Halep se află pe primul loc al clasamentului WTA, cu 8.140 de puncte. Ea are un avantaj consistent, de 1.350 de puncte, faţă de ocupanta locului 2, Caroline Wozniacki. Își va menține această poziție cel puțin până în luna mai.

Categorie: Sport
Etichete: Agnieszka Radwanska, atp, caroline wozniacki, hacianov, Marius Copil, miami, Simona Halep, tenis
Distribuie:
Articolul anterior
[FILM] Și totuși… clasa muncitoare merită să meargă în Paradis
Articolul următor
Fii ATENT ce probleme au aleșii noștri: Ovidiu Moșneag n-are treabă cu AVIOANELE de pe Aeroportul Arad căruia îi e aproape director – ci cu O CÂRTIȚĂ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…