Meci de gală în Bujac

campionatul cartierelor finala 20 1
Distribuie:

La începutul acestei  săptămâni, continuând  seria de meciuri pe sloganul   – dacă e luni e fotbal în Bujac –  echipa gazdă a primit vizita celor de la Atletico Arad.  A fost o plăcută revedere între vechi colaboratori precum omul politic Sergiu Bîlcea, omul de afaceri Sorin Rădac, patronul Petro Red Gaz și gazda Petru Botiș. Colaborarea dintre cei doi continuă și viitoarele proiecte sportive. În urmă cu câțiva ani, între cele două cluburi care au disputat un meci amical, a existat o colaborare la nivelul primei ligi din județ,  echipa se numea Inter Atletico Arad, cu Alexandru Meszar conducător de club. A  fost a treia întâlnire fotbalistică din programul de sărbătoare fotbalistică în Bujac. Sărbătoarea fotbalistică continuă luni în a doua zi de Rusalii, când pe terenul Trei Colegi se întâlnesc  două selecționate de old-boys, alcătuite din foști jucători, sunt  așteptați și alții care au jucat fotbal legitimați la echipe și au acum cel puțin 35 de ani.

Cartierul Bujac alcătuiește o selecționată a foștilor jucători de la Olimpia Indagrara  condusă din teren de Dan Stupar și Lazăr Gheorghe. Oaspeții de luni sunt cei din Selecționata Aradului –  condusă de Roly Nagy și  Adi  Mârza, confruntarea e programată de la ora 20.00.

Sunt  anunțate de către organizatori și alte nume surpriză, nu va  lipsii  Sorin Botiș cel mai îndrăgit căpitan de la UTA în istoria modernă a cluului .   Întâlnirea e posibilă prin eforturile făcute  de  Petru Botiș acesta urmează să fie prezent și în iarbă.

În viitoarele proiecte ale celor din Bujac sunt alte două meciuri în compania unor echipe cunoscute printre care și UTA evident la nivel de old-boys.

Categorie: Sport
Etichete: bujac, roly nagy, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Dănuț Radu, tânărul găsit de scafandrii ISU pe fundul lacului Ghioroc, era un fotbalist promițător legitimat la „Viitorul Arad” și terminase anul acesta liceul la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”
Articolul următor
Talerista Briana Vărcuş, prima la junioare cu record personal în etapa de Campionat Naţional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…