Mihai Beniuc a fost omagiat în orașul natal, Sebiș, în cadrul proiectului „Galeria scriitorilor arădeni”

omagiere beniuc sebis oct 2017 4
Distribuie:

 

Biblioteca Județeană „Alexandu D. Xenopol” Arad l-a omagiat la mijlocul acestei săptămâni pe poetul, prozatorul, dramaturgul și publicistul Mihai Beniuc, în cadrul proiectului „Galeria scriitorilor arădeni”.

Manifestarea a avut loc la Sebiș, locul natal a lui Mihai Beniuc, moderna Bibliotecă Orășenească dovedindu-se o gazdă perfectă pentru a readuce în atenție personalitatea celui care a desfășurat o variată activitate scriitoricească, concretizată în peste 70 de titluri originale, din care se remarcă cele 50 de volume de poezii.

Au făcut referiri la viața, activitatea și opera scriitorului: prof. univ. dr. Lavinia Betea, prof. Horia Truță, dr. Doru Sinaci și, un oaspete special… Mihai Beniuc, nepotul de frate al poetului. Auditoriul a fost format din elevi ai Liceului Teoretic Sebiș, însoțiți de directorul acestei instituții de învățământ, prof. Marius Turnea, iubitori de literatură, prof. Zaharia Marta, prof. Iosif Deak, bibliotecarii Marian Bărbătei și Paula Tomuța, directorul Casei de Cultură Sebiș, Ioan Muscă.

Am recitit Mihai Beniuc, celebrul „măr de lângă drum”, și am revăzut parcă merii copilăriei mele, nu departe de aici, la Hălmagiu… Cu ani în urmă, poezia mi-a „căzut” ca subiect la examenul de bacalaureat, iar versurilor li se atribuia atunci o semnificație în ton cu epoca, cu regimul, cu linia partidului comunist, scrisă de un poet angajat, proletcultist… Acum, îi redescopăr alte sensuri, mă gândesc ce a însemnat întotdeauna mărul pentru cei de aici, din această zonă, pentru părinții și bunicii noștri, care coborau cu căruțele pline de mere la câmpie și se întorceau cu grâul atât de necesar traiului… Am citit poeziile lui Mihai Beniuc și pentru că generația mea a găsit în poezie o lume mirifică, pentru că e minunat să ai acces la gândurile, sentimentele pe care le are un om înzestrat de Dumnezeu. Iar Mihai Beniuc a fost un asemenea om… ” a spus prof. univ. dr. Lavinia Betea.

A fost un personaj complicat, cu lumini și umbre, care și-a susținut cu încăpățânare crezul și ideile. A avut succes, a fost tradus, a fost legat de toate marile evenimente petrecute după al II-lea război mondial. A avut verticalitate într-o lume în care această calitate era greu de găsit. Dezamăgit, a preferat să se izoleze într-o insulă a tăcerii și singurătății… Rămân în urma lui mai ales poeziile de dragoste, esența estetică a poeziei sale, care merită o antologie” l-a caracterizat prof. Horia Truță.

Categorie: Cultură
Etichete: Biblioteca Județeană „Alexandu D. Xenopol” Arad., Doru Sinaci, Horia Truta, Lavinia Betea, Mihai Beniuc, omagiat, oras natal, proiectului „Galeria scriitorilor arădeni”, Sebis
Distribuie:
Articolul anterior
Ruben Stoia și fabrica sa de boxeri
Articolul următor
UTA își regăsește pofta de gol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…