Mihai Fifor: „Cîțu invocă criza planetară pentru propria neputință“

foto mihai fifor 25 februarie 2020 copie
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

După ce anunța că urmează lucruri fantastice, acum Cîțu spune că e greu din cauza crizei planetare. Nu are dreptul să caute scuze atâta timp cât nu a făcut nimic pentru salvarea economiei, așa cum au făcut alte state. Pentru a avea banii necesari, era suficient să scrie o singură propoziție în planul economic: „Nu mai furați!”

 

„Guvernul PNL trece la scenariul scuzelor pentru a-și masca neputința! Ministrul Cîțu ne anuță că trecem prin cea mai dificilă perioadă pentru economie din ultima sută de ani, încercând să-și ascundă neputința. 

Ar fi de tot râsul dacă n-ar fi tragic că un personaj instabil precum Cîțu este ministrul Finanțelor României. Acesta balansează de la „urmează lucruri fantastice pentru români” și „România nu va avea de suferit” la scuze patetice pentru a justifica lipsa de acțiune și neputința guvernului liberal din care face parte.

PNL să nu dea vina pe pandemie pentru situația critică în care a adus țara! Nu atâta timp cât Guvernul SĂU nu a fost capabil să prezinte și să aplice vreun plan de relansare economică. 

Guvernul Orban practic n-a făcut nimic pentru sprijinul economiei și al populației; a alocat resurse infime  pentru repornirea motorului consumului, al producției, al investițiilor; programul IMMINVEST este o parodie care-și bate joc de antreprenorii români; a ignorat o componentă vitală a economiei românești – industria auto și cea de electrocasnice care asigură sute de mii de locuri de muncă – a fost nevoie de intervenția rapidă a PSD în Parlament pentru ca aceste industrii să primească o veritabilă gură de oxigen.

Programul economic al PNL, dacă ar fi existat, ar fi fost extrem de eficient fie și numai dacă ar fi conţinut o singură propoziţie: „NU MAI FURĂM!“. Așa ar fi fost bani pentru alocații, pensii, sprijin pentru relansare economică! 

Așadar Guvernul Orban nu are nicio scuză. Dacă muncea, lansa susţinut programe și măsuri pentru ieșirea țării din criză și, totuși, nu reușea, ar fi putut să găsească o scuză de conjunctură. Am vrut, am făcut, dar nu s-a putut! Dar este inadmisibil să nu faci nimic și să acuzi lumea că-i vinovată pentru neputința și nepriceperea ta!“, declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.

 

Biroul de Presă al PSD Arad

Categorie: Politice
Etichete: Mihai Fifor, Ministrul Cîțu, politica arad, senatorul PSD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Meciul UTA – Petrolul poate fi urmărit și pe un ecran led montat în Piața Avram Iancu
Articolul următor
Universitatea de Vest din Timișoara organizează un centru de admitere și în județul Arad, la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din municipiu [VEZI PROGRAM și CONDIȚII]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie