POLITICE

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost interpelat OFICIAL și va trebui să dea un RĂSPUNS la situația critică a rutei de cale ferată INEU – BRAD

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

„M-am adresat astăzi, pe cale oficială, ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, aducând în discuție o situație critică, care prin natura ei afectează mii de cetățeni din județele Arad și Hunedoara, în special navetiștii. Este vorba despre faptul că una dintre cele mai importante rute feroviare din judeţul Arad va rămâne de la 1 ianuarie fără trenuri de călători. Mă refer la tronsonul cuprins între Ineu (judeţul Arad) şi Brad (judeţul Hunedoara), parte a importantei a rutei Arad – Brad, de unde Regio Călători SRL a anunţat că se va retrage de la începutul anului viitor. În calitate de deputat de Arad am avut numeroase discuții cu primarii unor localități din județ, precum și cu o serie de cetățeni, majoritatea navetiști, care resimt puternic consecințele anulării curselor menționate.

Practic în urma intrării în vigoare a acestei măsuri localități precum Tămand, Bocsig, Răpsig, Sebiș, Livada, Joia Mare, Almaș, Bonțești, Gurahonț, Romanița, Aciuța, Tălăgiu, Vârfurile, Cariera, Leasa, Hălmagiu, Ocișor, Ociu, Vața, Birtin, Lunca Moților, Baia de Criș, Țebea, Ribița și Brad vor rămâne fără nicio legătură feroviară. Astfel de operațiuni lasă locuitorii fără alternative de deplasare regională, micșorează traficul feroviar, atât de promovat la nivelul UE și propulsează transportul rutier în pofida numărului mare de accidente de pe șosele și a aglomerării acestora. Trebuie înțeles faptul că prin retragerea operatorului Regio pe tronsonul cuprins între Ineu (judeţul Arad) şi Brad (judeţul Hunedoara) un număr însemnat de localități rămân, efectiv, „rupte de lume”.
I-am cerut ministrului Bode să procedeze la adoptarea unor măsuri de urgență pentru dezamorsarea acestei situații critice, adresând ministerului întrebarea legitimă dacă au fost identificate soluții și bineînțeles dacă există negocieri cu un alt operator feroviar care ar putea înlocui Regio Călători.”

Articol asociat:

NICIUN TREN nu va mai circula pe ruta Arad – Brad de la 1 ianuarie, 2021. Mai multe localități rămân, efectiv, „rupte de lume”

 

Critic Arad, 12 octombrie 2020 1:39

c.dep_