Moartea seceră artiști în serie… S-a dus și Sebastian Papaiani

papaiani
Distribuie:

 

Sebastian Papaiani a murit în această dimineață, la vârsta de 80 de ani neîmpliniți, după o îndelungată suferință. În luna mai, Sebastian Papaiani a suferit un atac cerebral, iar de atunci, maestrul s-a luptat să-și revină.

În luna mai, actorul s-a lovit la cap, a suferit o pareză la piciorul stâng și avea dificultăți de vorbire, starea lui fiind imprevizibilă.

Dumnezeu să-l odihnească!

Cine a fost Sebastian Papaiani

Actorul Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești. Și-a petrecut copilăria, după cum declara într-un interviu, ”într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fii prieten…”. Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curți, undeva în mărginimea Piteștiului în care erau apartamente de două cămăruțe, închiriate de coșari, geambași, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier și de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne și Johnny Weissmuller erau preferații lui.

Mărturia şocantă a actorului Sebastian Papaiani! „Tatăl meu a fost „peşte”

La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole și să devină actor.

A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru și Cinematografie din București. În 1961, și-a făcut debutul în producția cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, iar în 1963 joacă în comedia regizorului Geo Zaizescu ”Un surâs în plină vară”, unde alături de tânăra și frumoasa actriță Florina Luican, se face remarcat atât de critici, cât și de public. Filmează an de an, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu același nume (1974).

Actor complet, complex și deosebit de talentat, și-a câștigat popularitatea și simpatia publicului, prin rolurile de comedie, dar și prin cele în care a abordat și registre mai grave. Dintre piesele jucate pe scena Teatrului Odeon (fost Giulești) menționăm: ”Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello, în regia lui Alexa Visarion, ”Domnișoara Nastasia” de Gh. M. Zamfirescu, în regia lui Horea Popescu, ”Livada cu vișini” de Cehov, regia Sorin Militaru, ”Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, regia Sanda Manu și multe altele.

Rămâne de neegalat în rolurile Plutonier Căpșună din seria ”B.D”, Alecu din ”Astă seară dansăm în familie”, Pompei din ”Toamna bobocilor” și mai ales Ieremia din serialul TV ”Toate pânzele sus”.

Copilăria actorului a fost marcată de un eveniment extrem de tragic: la doar patru ani, și-a pierdut frații gemeni în cutremur din 1940.

„A căzut tavanul pe ei. Mama a băgat copăița cu Radu și cu Luminița sub pat, iar noi am ieșit. Noi nu am știut că a căzut tavanul peste ei… au murit asfixiați acolo. Casa noastră era făcută dintr-un material care nu te omoară, din chirpici. Cădea peretele, rămânea restul. Dar aici a căzut tocmai pe pat, care s-a rupt și el, la rândul lui”, a povestit Papaiani.

Sebastian Papaiani a fost căsătorit, de foarte tânăr, cu actrița Eugenia Giurgiu. În 1963, aceasta i-a dăruit un fiu, botezat la rândul sau, tot Sebastian. Sebastian Jr. a fost crescut de mamă și nu și-a văzut tatăl din 1987.

La vârsta de 37 de ani s-a căsătorit a doua oară, cu Marcela. ”Soţia mea nu mi-a reproşat niciodată nimic legat de repetiţii, turnee… lucru pentru care îi mulţumesc. Marcela este genul de femeie care te face să simţi cu adevărat ce înseamnă o zi festivă. Indiferent că este vorba despre Dragobete, Paşte sau Crăciun, ea întotdeauna le respectă şi umple casa cu parfum de sărbătoare. Fiul meu îmi moşteneşte talentul pentru partea tehnică, însă este cu mult deasupra mea. Citeam într-o carte că americanii, înainte să construiască un pod în Washington, l-au gândit doi ani şi l-au construit în şase luni. La noi se pune asfalt în două minute, iar a doua zi se duce. Aşa e fiul meu, desface toate piesele din calculator şi, până nu găseşte unde e buba, nu se lasă. În timpul liber îmi place să fac ce am făcut dintotdeauna: îmi folosesc forţa şi priceperea”, povestea Papaiani…

(sursa: libertatea.ro)

Categorie: Știri
Etichete: actori, artisti, moarte, Sebastian Papaiani
Distribuie:
Articolul anterior
Diplomație „à la russe”: Ambasada Rusiei în România a donat 100 de euro pentru „Cumințenia Pământului”. Chitanța vine însoțită de un videoclip propagandistic… de excepție
Articolul următor
Nedumeriri de asigurat: 1027 de lei te costă două zile de spitalizare la Spitalul Județean Arad dacă ai 15 ani și ai avut ghinion

1 comentariu. Leave new

  • avatar of oiţă florin
    oiţă florin
    27 septembrie 2016 18:29

    Maestre Păcală, te plânge tot românul! Îngerii să te asculte recitând ::La steaua care-a răsărit e o cale atât de lungă… Dormi în pace frate Jder!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie