În Aradul ăsta, Ștefan Augustin Doinaș are nevoie de prezentare la fel cum are nevoie de prezentare Colegiul Național „Moise Nicoară” – adică n-are…
Puse împreună, aceste două branduri arădene care vin cu un CV, palmares, seriozitate… plus matematică, fizică, chimie și Limba engleză la nivel high-class n-au cum să nu dea o bibliotecă-paradis!
În aceeași ordine de idei,
să refuzi o invitație la inaugurarea unei biblioteci elitiste, de la o persoană a cărei carieră o urmărești de când era pe băncile aceluiași liceu pe care astăzi îl conduce… nu cred c-ai mai avea ce căuta în lumea oamenilor credibili din orice punct de vedere.
Iată ce frumos-curtenitor a sunat invitația:
Te invit la o Degustare de bookate cu ocazia inaugurării bibliotecii „Ștefan Augustin Doinaș”
Îți trimit meniul zilei:
- Frigărui de citate critice
- Salată de științe
- Tocăniță de proverbe și zicători
- Platou cu filosofi fundamentali
- Rulouri de proză românească
- Plăcintele Doamnei Bovary
- Ruladă cu drame celebre
- Borcane cu dulceață de poezie romantică
- Sufleu existențialist
- Tort de scrisori de dragoste
- Compot de basme populare
Asta da ieșire provocatoare zic… mai ales că eu cred că orice BIBLIOTECĂ e o IEȘIRE (sunt conșient că mă situez în opoziție cu majoritatea, care cred(e) că o bibliotecă e o INTRARE, dar nu-mi pasă de asta: eu sunt în opoziție cu multe…)
Iată și o dovadă:
Am fost doi jurnaliști de la două publicații care, aparent, nu au legătură una cu alta… colegul Varjasi și cu mine.
(Păream un fel de vagabonzi pe lângă oamenii ăia… cel mult niște outsideri care nu înțeleg nimic din ce căutăm noi, care n-am terminat la „Slavici”, în acea sectă cu circuit închis?… și cred că tocmai în această idee ne-a invitat profesoara Diana Achim.)
Pentru La Strada, televiziunea pe care o conduce, colegul meu de nișă paralelă a filmat întreaga desfășurare a festivității… scutindu-ne de a ne bate gura de pomană:
…iar eu nu cred că am făcut altceva în afară de poze și am dedus că, din informațiile mele cel puțin, aceasta este cea mai frumoasă bibliotecă din Arad (deocamdată nu ne referim la calitatea volumelor – nu redusă, nici ea – pentru că e la început: vreo 11.000 de volume deja, iar acolo încap 50.000 de „bijuterii” cel puțin).
Vreau să vă mai zic la ce mi-a sărit gândul… că ăsta-i un reportaj care trebuie să plătească tribut subiectivității.
Acuma… „Mistrețul cu colți de argint” al lui Doinaș îl știți cu toții… altfel n-aveți nici bacul, deci nicio treabă cu subiectul în sine, nici cu vreo bibliotecă… deci nici n-ați ajuns la acest pasaj.
Dar auto-parodia… ego-pamfletul probabil cel mai frumos scris din toate autoironiile care s-au scris vreodată în Limba română cel puțin îl știți?… Hai să-l (re)citim împreună, că merită:
Cercul cu zimţi de argint – Autoparodie – Ştefan Augustin Doinaş
Un Bard din Levant, îndrăgind pricopseala,
prin parcuri şi-alese locante trecea.
Sugându-şi cu sârg din pocale cerneala,
trântea parodii de sezon şi zicea:
Veniţi să vânăm prăfuite hârţoage
şi Cercul cu zimţi de argint, fioros,
ce zilnic, cu schimbul, mă scoate din doage,
rotind prin reviste profilu-i sticlos…
Maestre, ziceau corifeii, ştii oare
că Cercul îşi are fasoanele lui?
Mai bine să-mpungem pătratele care
cu mers hurducat nu slujesc nimănui…
Dar Bardul trecea durduind înainte,
pândea printre rânduri, atent la confraţi,
lăsând să dospească-n culcuş de cuvinte
pe toţi cei născuţi mai la sud de Carpaţi.
La Capşa îi pică şalăul din gură:
– Priviţi cum înfulecă Cercul zbanghiu,
sonete, eseuri, creveţi şi friptură.
Veniţi să-l lovim cu-n viclean interviu!
Maestre,-i Doinaş- un elin printre traci,
zicea un discipol, şăgalnic zâmbind.
Dar el răspundea întorcându-se : – Taci!…
şi Şt. Aug. tăcea ca un cerc de argint.
În parc, el îşi cheamă confraţii- balauri:
Priviţi cum se scrie pe soclu, fălos,
obraznicul Cerc, cu ghirlandă de lauri.
Trimiteţi să-l tragă oniricii jos!…
Maestre, e Nego, pictând sub copaci,
zicea un discipol, extatic privind.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci!…
şi Nego tăcea ca un cerc de argint.
La Candrea, el strigă de sparge taifasul:
Priviţi blestematul de Cerc, unison,
cum râde şi îşi bagă în cronice nasul.
Veniţi, geanabeţi, să-l turtim cu-n sifon!…
Maestre, e Regman stârnind vărcolaci,
Zicea un discipol mai tânăr, pălind.
Dar el răspundea întorcându-se : Taci!…
şi Regman tăcea ca un cerc de argint.
Dar vai! cum cerca să sustragă din lacăt
o rimă cu care să-mpungă din nou,
un cerc de copil îl atinse în treacăt
lăsându-l foflenchi chiar la el în birou.
Ce formă-nvechită mă umple de sânge
curmând sfânta pândă a Cercului meu?
Ce premiu rămâne în urmă şi plânge?
Ce om cu compasul mă înţeapă mereu?…
Maestre, chiar cercul cu zimţi, argintiul,
te-a-ncins şi te gâdilă. Ce vrei să faci?
În turma lui Bucur berbec e Sibiul…
Dar Bardul răspunse-ntorcându-se: – Taci.
Mai bine dă-mi cercul- să-mi fie măsură:
să crape în zece pe pântecu-mi plin…
Atunci îi intră o baladă în gură
şi Cercul crăpă, însă foarte puţin.
Aici – un link refențial pentru autoparodia lui Doinaș:
Nahh… cam așa m-am simțit eu la serbarea asta (preferata mea de pe anul ăsta, mai ales din punct de vedere al sobrietății) din punct de vedere personal – dar cred că și „unguru de Varjasi” și probabil oricare ziarist de pe planeta asta s-ar fi simțit la fel: autoparodic.
Am ales din meniul oferit de doamna director, subiectul „Plăcintele Doamnei Bovary”
– deși cred că Diana se aștepta să aleg ceva gen „Ruladă cu drame celebre”, „Borcane cu dulceață de poezie romantică”, „Sufleu existențialist”, „tort de scrisori de dragoste” sau „Compot de basme populare”.
Am ales bine. O să țin minte atât inaugurarea acestei biblioteci cât și sfatul ăsta (pe care nu-l cunoșteam… sau l-am uitat): să mă las citit de cărți.
