Moş Crăciun a trecut pe la Centrul Social Cantina Municipală

cantina municipala arad dec 2017
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – Primăria Municipiului Arad]

Zilele acestea Cantina Municipală are oaspeţi la masă. Este vorba despre micuții de la Centrul “Curcubeu” şi copiii beneficiari ai programul masă caldă în şcoală. În cadrul festiv pregătit în cel mai mic detaliu de gazde, micuţii colindători au parte de o întâlnire de neuitat cu Moş Crăciun asezonată din plin cu surprize.

Așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, și anul acesta în preajma sărbătorilor de Crăciun avem ca oaspeți copii proveniți din familii nevoiașe dar și elevi de la şcolile arădene. Aceștia ne vor încânta pe parcursul a trei zile cu poezii și colinde alături de Moș Crăciun. Drept recompensă vor primii multe daruri și bineînțeles o masă specială de sărbători, preparată doar pentru ei. Vreau să mulțumesc pe această cale Consiliului Local Municipal Arad, consilierilor locali, Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad și tuturor celor care au fost alături de mine, pentru sprijinul acordat, în tot ceea ce întreprindem” a declarat directorul Centrului Social Cantina Municipală, Mariana Szucs.

Miercuri, 20 decembrie este aşteptat ultimul grup de colindători. În total, peste 300 de copii au trecut pragul Centrului Social Cantina Municipală.

Categorie: Știri
Etichete: Cantina Municipală Arad, Centrul „Curcubeu” Arad, colinde, copii, director Mariana Szucs, elevi, Moș Crăciun
Distribuie:
Articolul anterior
Florin Tripa: „Conducerea C.J. Arad nu dă doi bani pe proiectele primăriilor din județul Arad”
Articolul următor
[ANUNȚ] Cererile de finanțare pentru submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” se depun în perioada 27 decembrie 2017 – 30 iunie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie