„Nebunia de a gândi cu mintea ta”

roman
Distribuie:

 

Nebunia de a gândi cu mintea ta este titlul unei cărți semnate de Gabriel Liiceanu, editată în acest an, 2016.

Sincer, am un slab comerț cu cultura seculară, în ultima perioadă. Profunzimea, frumusețea și făgăduințele Scripturii eclipsează, de departe, vechile mele repere culturale. Totuși, din inerție, în semn de omagiu adus culturii, cu care m-am hrănit atâția și atâția ani, dar și cu o curiozitate încă nestinsă, mai trag cu ochiul la ceea ce se întâmplă în viața culturală. Urmăresc apariția unei cărți care ar putea fi remarcabile, mai vizionez câte un film remarcabil („Artistul”, Oscarul pentru cel mai bun film al anului 2012, ar putea fi un ultim exemplu.)

Dar am să intru direct în subiect.

Un întreg capitol din cartea susmenționată, „Nebunia…”, pornește de la un gând, de la o idee  augustiniană. Am s-o numesc așa-zisă idee, pentru că, în capitolul VIII din Cartea a X-a a „Confesiunilor”, Augustin spune cu totul altceva. Rândurile d-lui Liiceanu, ca și ale lui Augustin, de altfel, fac trimitere și la pasajul nou-testamentar din 1 Corinteni 2:11, în care este scris: „În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.” (Duhul omului, a se citi gândul omului.)

Pe scurt, Augustin spune, pe întreg parcursul capitolului VIII, ceva foarte simplu și la îndemână, anume faptul că gândul omului le cunoaște pe cele omenești, pământești. Acestea îi sunt accesibile. Nu întrutotul, însă, pentru că există zone ale construcției mentale umane care nu pot fi cuprinse. Memoria, de pildă, care este un depozitar miraculos de informații, pare a rămâne insondabilă. Totuși, Augustin nu se cramponează de ne-cunoașterea mecanismului memoriei umane și îl pune pe seama complexității cu care Dumnezeu a creat omul. Augustin, aici, se miră și venerează. Nimic mai mult. Rămâne perplex, în fața complexității lucrării dumnezeiești. Adevărat, sunt zone necunoscute, în autocunoașterea omului. Dar sfântul nu poposește prea mult în acest impas. Și nu are nevoie. Creștinul știe că aici-ul, cunoașterea pământească, este limitată. Cel puțin deocamdată. „Căci cunoaștem în parte, și proorocim în parte, dar când va veni ce este desăvărșit, acest „în parte” se va sfârși.” (1 Corinteni 13:9-10) Cu alte cuvinte, aici cunoaștem parțial dar, când ne vom întâlni cu Domnul, în veșnicie, vom cunoaște pe deplin. Cunoașterea pământească, pe orizontală, trece într-un plan secundar, pentru Augustin (ca pentru orice creștin, de altfel), pentru că duhul, gândul creștinului este deja angajat în cunoașterea lui Dumnezeu. Și a tainelor Lui. O cunoaștere pe verticală. În aflarea unei vieți cu bătaie lungă, viața veșnică. ”Și viața veșnică este aceasta: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Evanghelia după Ioan, 17:3)  Și, potrivit literei și spiritului biblic, omul, pe măsură ce va avansa în cunoașterea lui Dumnezeu, va ajunge să se cunoască tot mai bine pe sine. Pentru că Dumnezeu, în Scripturi, spune totul despre ceea ce este cu adevărat omul. Dar și despre ceea ce trebuie să fie. Care este marele și adevăratul Sens al omului. Augustin știe deja că omul este născut pentru Cer, nu pentru/doar pentru lucrurile de jos. Să nu uităm că Augustin, la scrierea „Confesiunilor”, are deja o relație solidă, inclusiv supranaturală, cu Dumnezeu. O bună cunoaștere a Scripturii. Însăși întoarcerea lui la Dumnezeu s-a petrecut într-un mod supranatural, de altfel. Avea la 32 de ani, dacă bine-mi amintesc. Era un amărât de păcătos, un carnal ce-și plângea starea păcătoasă, cu căință și belșug de lacrimi, în fundul grădinii sale din Milano. Aștepta, de multă vreme, izbăvirea Domnului. La un moment dat aude o voce (vocea Duhului Sfânt, desigur), care spune, în mod repetat, „Ia și citește! Ia și citește!” Fără alte prerogative, aleargă direct la Biblie și o deschide direct la Epistola lui Pavel către Romani, capitolul 13 cu versetele 13-14, în care stă scris:„Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în pizmă; ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos, și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele.”

Această întâmplare miraculoasă este relatată de însuși Augustin, în capitolul al XII-lea din Cartea a VIII-a a „Confesiunilor”. ”Nu am dorit să citesc mai departe, și nici nu era nevoie, Imediat ce am ajuns la sfârșitul acestei fraze, în inima mea s-a răspândit ceva asemeni unei lumini pline de liniște și de încredere, care a risipit tot întunericul îndoielilor mele.”, concluzionează Augustin în Cartea a VIII-a, susmenționată. Viața lui Augustin se schimbă, din acel moment, la 180 de grade. Augustin, imediat după ce Domnul i se descopere, va deveni sfântul Augustin.

Sigur că afirmația d-lui Liiceanu, cum că Augustin ar contrazice rândurile lui Pavel din 1 Corinteni 2:11 este forțată. Scoasă din context și valorificată într-un plan speculativ (pagina 99 din „Nebunia”). Scoasă dintr-un context duhovnicesc, unde-i este locul, și valorificată într-un plan pământesc, cultural.

Noica (invocat și el, de Liiceanu), la rândul lui, speculează, din aducere-aminte, rândurile lui Augustin, în Jurnalul filozofic din 1944, ducându-le într-un plan strict filozofic, convenabil filozofului. Noica dezvoltă, ulterior, conceptul propriu al „sinelui”, acel „mai adânc decât noi înșine”. Nu insist.

Pe de altă parte, e bine de știut și precizat că epistolele scrise de apostolul Pavel nu sunt ale lui Pavel. Într-o exprimare corectă și riguroasă, sunt epistolele Domnului, transmise omenirii și scrise de mâna lui Pavel. Scrise în con-lucrare cu Pavel, eventual. Pentru că, nu-i așa?, „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos, ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire.” (2 Timotei 3:16) Dacă ar fi fost să-l contrazică pe Pavel, Augustin știa că l-ar fi contrazis direct pe Dumnezeu. Ori, sfântul își predase întreaga viață lui Dumnezeu, Cel pe care deja-L aflase și pe care-L căutase atât de aprins și stăruitor.

Ce vreau să spun, totuși? Faptul că domnul Liiceanu intră într-un teritoriu care nu pare a-i fi accesibil: acela al vieții duhovnicești, al cuvântului duhovnicesc. Pentru că nu pare a fi luminat. Nu este un beneficiar al harului dumnezeiesc. Cel puțin deocamdată. Creștinismul, în înțelegerea domnului Liiceanu, este privit strict ca un mit de interes cultural, cu adâncimile de rigoare, nu ca o realitate vie și fundamentală. Existențială. Din acest motiv, referințele biblice ale domnului Liiceanu spun totuși cam altceva decât ar trebui să spună. Ele țintesc pe lângă. Cu tot respectul, trebuie să spun că scriitorul nu știe că nu știe. Iar cititorul nu trebuie lăsat în eroare. (Nu vreau să fac din asta o aroganță, nu mi-aș putea permite, din n motive. Sufletul meu, formarea mea îi datorează prea mult domnului Liiceanu. Până la un punct, cel puțin. Pur și simplu, încerc să scriu cât se poate de obiectiv. Pe de altă parte, orice creștin trebuie să rămână în limitele smereniei. Harul este un favor nemeritat, acordat prin grația lui Dumnezeu. Nici un om nu se poate lăuda că îl merită, spune Dumnezeu. Și care implică, ulterior, o imensă responsabilitate. Pentru că degeaba ai ajuns să ști, să cunoști, dacă nu urmează să și aplici. A-i duce lucrurile doar până la jumătate. „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători, înșelându-vă singuri”, spune Epistola lui Iacov, 1:22 Puneți în practică ceea ce ați ajuns să cunoașteți prin har, cu alte cuvinte, altfel vă amăgiți cu bună ștință. Mergeți spre o pierzare sigură. Iar cei care primesc harul lui Dumnezeu, dar nu-l onorează, sunt primii chemați la marea Judecată.)

De aceea, Maestrul Maeștrilor, în credința mea, domnul Isus Cristos nu pare a-i spune mai nimic domnului Liiceanu. Maestrul din Evanghelii este ignorat. Se dă importanță maestrului cultural, antrenorului cultural, în relația maestru-discipol, și pe bună dreptate. Se dă importanță maestrului cultural, printr-un detur în care discipolul renunță temporar la libertatea proprie, pentru ca, finalmente, după ce a trecut prin școala maestrului/maeștrilor, să obțină libertatea propriei gândiri. Dar, repet, Maestrul Maeștrilor este ignorat. Deși, și în plan creștin, lucrurile se derulează în același fel. Discipolul (copilul lui Dumnezeu) află despre sine doar trecând prin școala maestrului Isus Cristos. Știu mai mult despre Tine decât despre mine, spune Augustin în Cartea a X-a a Confesiunilor, capitolul V, pct.7. Iar acest capitol V este intitulat elocvent: „Pentru a se cunoaște pe sine, omul are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.” Are nevoie de cunoașterea și de relația cu Dumnezeu. Asta spune Augustin, invocând 1 Corinteni 2:11, și nu altceva. Dacă Augustin s-ar fi exprimat în termenii lui Noica, ar fi spus: „Dumnezeu este ceva mai adânc decât noi înșine. În El trebuie să ne căutăm, nu în altă parte.” Numai că, dacă în planul culturii discipolul își părăsește maestrul, în plan creștin descipolul trebuie să rămână permanent în proximitatea Maestrului. Și pentru totdeauna. ”Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”, spune Domnul Isus în Evanghelia după Ioan 15:5 Pentru că, altfel, spune Domnul în litera și spiritul Evangheliei, dacă nu țineți permanent și prioritar legătura cu Mine, veți fi luați în „gestiunea” celuilalt maestru spiritual, Maestrul răului și pierzaniei, Diavolul. „Stăpânitorul lumii acesteia„, îl numește Domnul Isus, în Ioan 14:30. Stăpânitorul lumii de aici, de jos, terestre, adică. Maestrul care amăgește cu lucruri ticăloase, stricate sau trecătoare.

Augustin nu îl contrazice pe Pavel, nu introduce nici o „propoziție revoluționară”, nu interpretează 1 Corinteni 2:11 într-o manieră personală, cum afirmă și crede domnul Liiceanu. Nici vorbă de așa ceva!

Poate că ar fi indicat, acum, să parcurgem întregul text în care este plasat acel 1 Corinteni 2:11, la care fac referire domnul Liiceanu și Sfântul Augustin. Iată ce spune 1 Corinteni 2, de la 9 la 16:

„Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, prin harul Său. Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, și el însuși nu poate fi judecat de nimeni. Căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-i poată da învățătură? Noi însă avem gândul lui Cristos.”

În cuvinte simple, sintetice, în „traducere” liberă, textul spune:

Omul care nu este beneficiar al harului dumnezeiesc poate cunoaște doar lucrurile pământești. Sau aspira doar la cunoașterea lucrurilor pământești. Gândul lui este unul limitat. Nu are acces la cunoașterea celor de Sus. Înțelepciunea, priceperea omenească, chiar dacă este una foarte mare, este insuficientă. Nu poate pătrunde și „citi” codul mesajului dumnezeiesc.

Dimpotrivă, omul care a beneficiat de harul divin are în el gândul lui Dumnezeu. Chiar dacă inteligența și înțelepciunea omului respectiv nu sunt dintre cele mai strălucite. Iar cel care are în el gândul lui Dumnezeu, le poate înțelege pe cele ce țin de Dumnezeu, lucrurile de Sus, adică. Doar gândul lui Dumnezeu revelează mesajul lui Dumnezeu. Gândul pământesc nu poate. Mai mult, creștinul află că are mare nevoie și cere stăruitor gândul Domnului, până când îl primește (vezi Luca 11:13). Finalul din 1 Corinteni 2:16 asta vrea să spună: ”Noi însă avem gândul lui Cristos.”

Într-un fel ciudat, ne-conștient, și poate ca o culme a ironiei, titlul cărții domnului Liiceanu ar sluji foarte bine unei gândiri duhovnicești. Adică, în lumea lui Dumnezeu ar fi o nebunie dacă ai gândi doar cu mintea ta pământească, fără ca gândul tău să fie împletit, ajutat și călăuzit de gândul lui Dumnezeu. Dacă ai avut șansa de a-l primi. Gând de om și gând de Dumnezeu, împreună, angajate, îngemănat, în lucrarea de mântuire și sfințire a omului. Lucrare împreună. Con-lucrare. Și co-abitare. În sensul propriu și cât se poate de literal al cuvintelor.

NOTĂ:  Nu vreau să se înțeleagă faptul că, prin rândurile de mai sus, sunt împotriva culturii. Dimpotrivă, chiar. Dar, îndemnul meu pentru eventualul cititor este de a sonda, de a căuta mai departe. Cultura poate să „mântuie” pentru aici, pentru viața aceasta, dar Dumnezeu poate să mântuie pentru totdeauna, pentru veșnicie. Credința mea este că harul poate fi forțat. „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.”, scrie Domnul în cartea vechi-testamentară Ieremia 29:13 Acord tot creditul meu cuvintelor lui Blaise Pascal din „Despre necesitatea pariului”, Secțiunea a III-a, pct 194: Dumnezeu se arată, se revelează celor care-L caută din toată inima, dar se ascunde, îi orbește pe cei ce-L ignoră sau ÎL tratează doar ca pe o anexă, amăgiți fiind de efemeritatea celor pământești.

Categorie: Cultură
Etichete: credinta, doctrine, Gabriel Liiceanu, opinii, religie, Sf Augustin
Distribuie:
Articolul anterior
Maya Baranyai este o fetiță de 10 ani care pictează credința, timpul și înțelepciunea. Lucrările ei sunt expuse la Biblioteca Județeană
Articolul următor
Ia vezi dacă îți recunoști bicicleta furată! Polițiștii i-au prins pe hoții din Vlaicu și le-au găsit bicicletele la domiciliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie