Noapte DE POMINĂ în „Subcetate” după ce o tânără cu alcoolemie 1,9 ‰ a avariat mai multe mașini și a plonjat în curtea unui imobil cu poartă și cu racordul la rețeaua de gaz cu tot

accident
Distribuie:

 

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00, rezidenții de pe o stradă din zona Subcetate au avut parte de un coșmar și de prezența pompierilor, polițiștilor, ambulanței. Toate acestea din cauza unei șoferițe aflate în stare de ebrietate ( din sursele noastre aceasta a avut o alcoolemie de 1,9 la mie). Aceasta fiind la volanul unui bolid a acroșat un alt autoturism parcat în fața unui imobil și apoi a intrat cu poartă cu tot în curtea unei case avariind și mașina din incintă. Ca să fie totul și mai ca-n filme,  s-a oprit în gardul altei case fix în tabloul de gaz, a rupt tabloul și conducta de racord la rețea, creând panică în rândul proprietarilor și a vecinilor. Aceasta se afla în autoturism împreună cu fratele său care nu consumase alcool dar care nu avea permis de conducere, motiv pentru care nu a riscat să conducă bolidul chiar dacă știa că sora sa este în stare avansată de ebrietate.

 

I.P.J. Arad: „În noaptea de 23/24 decembrie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Barbu Lăutarul, din municipiul Arad.

Deplasându-se la fața locului aceștia au constatat faptul că o femeie de 27 de ani, din municipiul Arad care conducea un autoturism pe Strada Barbu Lăutarul din cartierul Subcetate ar fi intrat în coliziune cu poarta unui imobil, aceasta ricosând în două autoturisme parcate în curtea unui imobil.

Conducătoarea autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Întrucât acesta se afla într-o stare vizibila de ebrietate a fost transportată la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urina în vederea stabilirii substanțelor consumate.

În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.”

Categorie: Știri
Etichete: accident, Strada Barbu Lăutarul, subcetate
Distribuie:
Articolul anterior
COLINDE și CÂNTECE de CRĂCIUN, în aranjamente vocal-simfonice de SABIN PĂUTZA, la FILARMONICA ARĂDEANĂ
Articolul următor
La înmormântarea lui Ovidiu CORNEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie