Noi acuze JUSTIFICATE privind lipsa de profesionalism a cadrelor medicale de la Spitalul Județean Arad

sja recent scaled
Distribuie:

S-ar putea să fie primul caz în care un cadru medical face afirmații în spațiul public despre modul în care sunt tratați pacienții în Spitalul Județean Arad, cu raportare la calitatea actului medical cu tot ceea ce presupune: condițiile de igienă pe timpul internării și lipsa de profesionalism a cadrelor medicale.

Pentru că de fiecare dată am relatat experiențe ale pacienților și aparținătorilor, fiind acuzați de faptul că „nu suntem avizați” să vorbim pentru că „nu ne pricepem” și reușim doar „să discredităm cadrele medicale”, iată că, de această dată, ne rezumăm la a publica (fără nicio intervenție în text) o opinie avizată, a unui cadru medical care a avut bunica internată pe una din secțiile Spitalului Județean Arad.

Între timp bunica a decedat, dar nu pentru deces îi acuză pe colegii de breaslă ci pentru lipsa de profesionalism!

pacienta scjua

„Ce m-a determinat să încep să postez?
Pe bunica am găsit-o în data de 07.02.2023 fără pulsoxiometru conectat și cu masca de oxigen atârnând (vezi foto). Saturația oxigenului când am conectat-o la aparat era 87.  EU TREBUIA SĂ VERIFIC?!?! Nu vă acuză nimeni de deces, stați liniștiți, ci de condițiile precare și de lipsa de profesionalism.
masca pacienta scjua
Tot binele în răul ăsta? Măcar ea nu mai chinuie, măcar ea a ajuns undeva unde îi e bine, măcar ea nu mai simte durere. Cât despre voi… să tragă fiecare concluziile proprii.
Pacient decedat! Mă bucur că se sună aparținătorul DUPĂ DECES, să le cereți date ale decedatului. MĂCAR PREZENTAȚI-VĂ LA TELEFON CĂ NU AM DE UNDE SĂ GHICESC CĂ VOI SUNTEȚI X SAU Y!!!! Atunci aveți timp??? Atunci existați?!?!?!
Bun, primul apel cu privire la deces a fost decent, în regulă, normal. Dar după aceea?! Fișa de internare cu numărul meu de telefon a dispărut și îl sunați pe soțul (probabil număr salvat de când a sunat el la ambulanță)?
Atunci puteți suna dar altfel nu vă găsim pe secție, nu răspunde nimeni nici fizic și nici la telefon pentru că nu e mediul curant acolo? Medic cu o gardă pe săptămână. Că e șef de secție. Bun. În rest se ocupă restul medicilor de gardă. Bun. Mergi la ei și „nu se bagă peste domnul doctor”. ȘI CINE SE OCUPĂ DE FEMEIA ASTA DACĂ DOMNUL DOCTOR E DOAR 24 DE ORE DIN SĂPTĂMÂNĂ ȘI ÎN RESTUL TOȚI MEDICII DE GARDĂ NU SE BAGĂ PESTE PACIENTA LUI?!?! Ok, și cine o monitorizează?!?! O dată pe săptămână am dreptul la informații despre ea?! Că am văzut monitorizarea făcută. Parțial… mult spus. Vin eu să o conectez, nu? Dacă eram de altă profesie murea mai rapid sau? Nu de alta dar oxigenul era mai mult de formă la ea, pornit cu masca pe pernă în general. Hrăniți pacientul, dar nu îi puneți masca înapoi?
„De ce nu spui cuiva?”
Pentru că dacă le spui frumos sau rogi să se facă ceva, „cum îți permiți tu să vii să le spui cum să își facă treaba”. Sau „cum să nu și-o facă”. Așa că stai frumos și nu zici nimic cu gândul că dacă le spui ceva, nu se mai ocupă nici cât nu se ocupau înainte.
Și acum ce mai am de pierdut?
CÂND E ÎN VIAȚĂ NU OFERĂ NIMENI NICI O INFORMAȚIE… nimic concret, se așteaptă medicul curant de care nu dai. NU DAI DE NIMENI LA TELEFON, PE SECȚIE… NIMIC! Te trimit dintr-o parte în altă. Poți să fii și cadru medical, că deh, dacă ești „coleg” cu ei poate ai noroc. Nu? NU. N-ai! SUNT ȘI N-AM AVUT. Poți să ai neamuri cadre medicale, să știi pe ăla și ăla, nu? Ajută, nu? NU!!
FIȘA PACIENTULUI CE SECRET E DE NIMENI NU ȚI-O ARATĂ NUMAI CU CHIU CU VAI ȘI „PE SUB MÂNĂ”?!
Să fie clar, ARĂTAT să văd și eu ce analize i s-au făcut, ce i se administrează, ce s-a mai modificat sau să mi se ofere niște informații. NU să o duc acasă sau să o pozez. Împingem bani că poate cu puțin noroc se ocupă așa. După ce plătesc o viață sănătatea. Nu? NU. NICI AȘA NU MERGE!!! Oricât de rău ar fi prognosticul, e pacient până în momentul decesului.
DE IERI DE LA ORA 16:00 NU MAI AVEA REFLEX OCULAR.
Pe bunica am găsit-o fără pulsoxiometru conectat și cu masca de oxigen atârnând. Saturația când am conectat-o la aparat era 87. EU TREBUIA SĂ VERIFIC?!?! CINE MĂ INFORMA DACĂ EU NU VERIFICAM????? UNDE AȚI FOST??? NU ANUNȚAȚI ALTERAREA STĂRII?? TREBUIE SĂ VIN EU ÎN PROGRAMUL DE VIZITĂ SĂ VERIFIC TOT??? DACĂ NU ERAM CADRU MEDICAL ȘI NU ȘTIAM???? AVEM UN ȘOC ȘI MAI MARE, NU?
Problema?!
Nu sunt singura care se plânge. Și îi înțeleg pe pielea mea acum pe cei ce vă denigrează! Au motive…
Altă problemă?
Nu se iau măsuri oricâți am fi pentru că e STAT. Se iau doar scuze. Mulțumiri Județean pentru condițiile jalnice, informațiile eronate și încurcate obținute cu greu și cu ajutorul altora. Fapt consumat.
POATE O SĂ AJUNGĂ ȘI AI VOȘTRII ÎN SITUAȚIA DATĂ. Atunci ce faceți? La fel? Fiți OAMENI
Ați depus și voi jurământul lui Hipocrate. Noroc pentru voi că nu am poze să vă puteți scuza. Și NU. Nu îmi cer scuze. Nu retrag nimic. Pentru ca e purul adevăr. Oricât ați nega de acum înainte!
De curiozitate întreb doar…
La pacienții cu 87 saturația de oxigen, le lăsați masca de oxigen să atârne pe jos? Și pulsoximetrul luat de pe deget să nu se vadă cât e de fapt? Trebuie aparținătorii să conecteze pulsoxiometrul și să le pună masca?
Și aș mai avea o întrebare la dvs. legat de graficul pacientului:
se completează de dinainte să fie completat? Deoarece în data de 07.02.2023 la ora 15:37 era bifat că s-a schimbat scutecul la ora 16.
Gândacii din saloane ce scop au? – video cu gândacul… unul dintre ei… și alt pacient ce a trecut prin același regim de tratament. 
Hematuria se face datorită „ceaiului roșu de fructe de pădure”? –
Să fim serioși… o branulă pusă corect NU lasă așa ceva. Și se pare că nu e a fost un caz izolat. Așa se pun branulele? Voi nu le vedeți? Înțeleg că era pareză, că venele nu mai erau ce au fost… dar hai să o remediem. Hai să o schimbăm, hai să punem în alt loc. Da, i-ați pus la picior în următoarea zi. DUPĂ CE V-AM ZIS TOT EU SĂ ÎI PUNEȚI ACOLO, CĂ NU MAI ARE VENE DE PERFUZAT LA MEMBRELE SUPERIOARE. Mersi… ce să zic. Chiar nu verificați pacienții? Din nou întreb: EU TREBUIE SĂ VIN SĂ OBSERV? Să nu mă mai repet cu restul lucrurilor menționate mai jos. Și stazele… sfintele staze… ori puse superficial ori legat leucoplastul ăla peste vată, de jur împrejurul mâinii atât de tare că se umflă mâna. Cred că se observă clar că e TUMEFIATĂ Să mai menționez faptul că doamnei de lângă buna îi curgea o groază de sânge pe lângă branulă?
Un pacient care ar fi nevoie să fie aspirat, de ce nu primește procedura? Vârsta?
Prognosticul patologiei aferente?
Medicul de gardă chiar nu e voie să intervină dacă medicul curant al pacientului nu e de față?
Cât de des vizitați pacienții?-
Nu de alta dar, colega de salon a persoanei cu care am fost, era în comă de două ore cel puțin, timp în care familia a fost acolo și nu a găsit pe nimeni la camera de gardă. Sau cel puțin așa susține. Dar totuși… două ore? Da, a fost mutată la ATI ulterior. ULTERIOR celor două ore pe puțin fără vreo vizită a oricărui tip de cadru medical.
Data de la efectuarea unui CT nu contează? E tot una un CT vechi cu un CT nou? Al doilea cu al treilea CT e același lucru?
Potasiu mic vs. potasiu mare e aceeași treabă?
Faptul că pe lângă branulă curge sânge… e în regulă? Ok, pățim. Dar… remediem sau trebuie să sesizeze aparținătorii?
Vată cu leucoplast în loc de un nenorocit de plasture?
Ok, de pampersuri, creme, șervețele, spume de curățat sau orice alte obiecte de igienă am înțeles că nu intră în fondul vostru… dar un nenorocit de plasture? O stază ținuță corect? După ne mirăm că fac hematoame? Au vene proaste, nu?
Sondele urinare la cât le schimbați? Depunerile masive de pe tubulatura sondei nu pun un semn de întrebare?
Stativele pentru perfuzii… le folosiți pe cele care sunt la nivelul patului? Cum curge ceva din perfuzia plasată la așa înălțime?
În momentul în care un pacient a decedat nu sunați aparținătorii? –
Îi lăsați să vină următoarea zi la vizită să le spuneți după ce văd patul gol? Întreb… căci am văzut un caz.
Și… infirmierele de la secția de gastro foarte revoltate de faptul că a vomitat un anumit pacient și e nevoie să curețe? Care e scopul lor acolo?
Mulțumesc anticipat pentru ulterioarele lămuriri oferite!”este postarea făcută publică pe rețeaua Facebook. 
Am solicitat poziția SCJUA cu privire la aspectele reclamate, răspunsul transmis fiind asumat de dr. Cătălin Hreniuc, director medical SCJU Arad, care a fost și medicul curant al pacientei
„Pacienta a fost internată 21 de zile în spital, după ce a ajuns în stare gravă în Unitatea de Primire Urgențe. Eu am fost de gardă și am preluat pacienta, în calitate de medic curant. Pe perioada spitalizării, i s-au recoltat zilnic analizele necesare, și i s-au efectuat două tomografii computerizate, iar rezultatele acestora le-am discutat cu fiul pacientei.
Am examinat zilnic pacienta, iar alți patru medici de specialitate, au examinat-o, atunci când a fost necesar, consulturile și recomandările acestora fiind consemnate în Foia de Observație.
Am discutat cu familia, la momentul internării dar și ulterior, și le-am pus la dispoziție, aparținătorilor, numărul personal de telefon, însă nu am fost contactat telefonic de către rudele de gradul I. Sunt în spital zilnic, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, am o gardă pe săptămână, în cadrul secției de specialitate și răspund la telefon, la orice oră, când sunt contactat de aparținători, pacienți.
Împreună cu inspectori de la Direcția de Sănătate Publică Arad am demarat o anchetă referitoare la îngrijirile medicale acordate de asistenții medicali respectiv infirmieri, iar în urma acesteia au fost amendați, cu câte 2.000 de lei, doi asistenți medicali, în cazul cărora s-a constatat nerespectarea tehnicilor de îngrijire.
Întreg personalul secției va fi reinstruit referitor la instrucțiunile de lucru cu privire la tehnicile de îngrijire acordate pacienților.
Referitor la schimbarea scutecului, precizez faptul că infirmierii schimbă pacienții, din toată secția, și abia apoi completează graficul. Pacienta era deja schimbată la ora la care aparținătorii au venit în vizită chiar dacă în grafic era menționată ora 16.00.

În privința insectelor, am discutat cu colegii din cadrul secției, iar conform planului de dezinsecție, în mod normal aceasta se efectuează o dată pe trimestru. Pe secția noastră, conform fișelor și proceselor verbale, operațiunea de dezinsecție s-a realizat o dată la una sau la maxim două săptămâni. În plus față de acest lucru, la fiecare dezinfecție a saloanelor s-a efectuat și dezinsecția.”

Categorie: Știri
Etichete: calitatea actului medical, lipsa de profesionalism a cadrelor medicale, Spitalul Judetean Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Proiecte de până la 100.000 de euro pentru digitalizarea IMM-urilor
Articolul următor
Accident rutier cu trei persoane încarcerate, pe A1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie