Noroc cu MUSCĂ și TĂȘEDAN de la Curtici… că are și Aradul parte de expunere națională. DADDY însuși și-a dus ministrul Agriculturii în fermele de succes ale Aradului – și nimeni n-a avut nimic de comentat negativ [GALERIE FOTO]

Distribuie:

 

Dacă la restul capitolelor Aradul stă penibil, la agricultură dăm lecții. Suntem campionii României la porci, vaci și boi… iar asta nu e rău deloc pentru noi… câtă vreme vorbim despre „vaci”, „porci” și „boi” în sine. Creșterea animalelor și agricultura intensivă care se practică pe suprafețe mari în Câmpia Aradului, iar în ultima vreme, procesarea până la momentul „vânzare cu amănuntul” a materiei prime, focusează pe județul nostru o imagine pozitivă la nivel național – indiferent de cârcotelile ce derivă din complexitatea subiectului.
Vorbim despre „putere” și „exemplu” în sensul cel mai „tare” al termenilor: Puterea a vizitat Exemplul… de dragul PUTERII EXEMPLULUI – când ne referim la vizita… foarte specială în felul ei, dar tradițional-istorică, pentru cunosctători, a lui Daddy la Curtici, însoțit de exact miniștrii care au legătură cu problema.

 

Vedetele politice la nivel național ale zilei de joi, 31 august, 2017

au fost Liviu Dragnea, președintele PSD, Petre Daea – ministrul Agriculturii, ministrul Economiei, Mihai Fifor și deputatul Dorel Căprar fiind cei care au făcut diligențele pentru ca vizita să se producă efectiv. Din delegație au ma făcut parte prefectul Aradului, Florentina Horgea, și peste 100 de demnitari – consilieri locali și județeni în primul rând. Locul desfășurării – orașul de la granița extrem-vestică a României, Curtici.
De ce la Curtici? Pentru că acolo are sediul „Papa Agriculturii Românești Postdecembriste”, Dimitrie Muscă și, de câțiva anișori încoace, Alexandru Tăședan – un tânăr parcă desprins dintr-un film capitalist de succes, declarat Fermierul Anilor 2014 și 2015 și cu afacerea în plin avânt, care vine tare din urmă.
Ca o notă obligatorie – ar fi păcat pentru restul fermierilor din județul Arad să nu tușăm acest aspect: Curticiul nu e, nici pe departe, singurul loc din județ unde se face argicultură de înaltă calitate: și la Pecica, la Sântana sau la Pâncota găsești… sigur că nu atât de bine mediatizate… locuri unde nu te faci de rușine invitând miniștri.

Combinatul Agroindustrial Curtici aproape că i-a speriat pe Liviu Dragnea și Petre Daea

Ce știi de pe net e una („Combinatul Agroindustrial Curtici a luat fiinţă în 1991, pe structura fostului CAP Lumea Nouă, pornind la drum cu 75 de membri fondatori şi 234 hectare de teren, pentru ca în prezent să exploateze peste 5.000 de hectare de teren, aflate în proprietatea a 2.500 de membri asociaţi.”) – dar ce vezi la fața locului, atunci când cunoști situația dezastruos-haotică prin care trece agricultura românească (iar oamenii ăia cunosc… cine altcineva mai documentat ca ei:) îți schimbă lookul! Societatea agricolă se ocupă de cultura plantelor – grâu, porumb, rapiţă, floarea-soarelui, furaje, folosite în hrănirea celor peste 1.400 de vaci de carne şi de lapte pe care de deţine şi a celor peste 22.000 de porci. În plus, afacerea, ce a ajuns la o cifră anuală de peste 60 de milioane de lei, s-a extins în domeniul produselor de panificaţie şi mezelurilor.

Vizita a început cu prezentarea Fermei de bovine – lapte, carne și a continuat cu popasul cel mai lung, la Stația de Mecanizare, unde cei doi oficiali și-au susținut conferința de presă (o adevărată „armată media”… după cum se vede din poze… a fost interesată) într-un spațiu pe cât de neconvențional, pe atât de „pe treaba lui”: în hala-garaj a SMA-ului.

„Ce vede aici cine vine? Vede o muncă asiduă şi constantă de 27 de ani, faptul că un om înţelept s-a opus devalizării unor obiective economice de dinainte de revoluţie. (…) Acest om, împreună cu cea mai mare parte a comunităţii, a decis că este, de fapt, o bogăţie a acestor locuri, pe care trebuie să o protejeze şi să o folosească şi pentru binele dumnealor şi pentru binele comunităţii“ –  și-a început Liviu Dragnea discursul admirativ. „Vedem aici ferme de vaci de carne, de lapte, ferme de porci, abatorizare, vedem aici cum ar trebui să fie în toată România într-un timp destul de rezonabil. La ultima deplasare împreună cu domnul ministru  Daea am primit o întrebare corectă care ne frământă şi pe noi: «Când vom ajunge în România ca toţi cei care produc nu mai vând producţia direct de pe tarla?» Dacă menţinem coerenţa programelor noastre, dacă vom subvenţiona, vom stimula ca de la producţia agricolă să se continue lanţul“, a spus Liviu Dragnea în conferință.

„România trebuie să fie zootehnizată aşa cum era înainte. Potenţialul zootehnic al acestei ţări este uriaş. Ştiu, a fost o perioadă după Revoluţie când ni s-a spus că nu mai trebuie să avem subvenţii la agricultură, că trebuie să închidem complexe de porci, de păsări, de vaci. (…) În primul rând trebuie să mâncăm în România ceea ce produce acest pământ, pentru că este pământ bogat şi tot ceea ce produce este foarte gustos.(…) Cantităţi uriaşe de cereale pleacă din România şi se întorc în ţară sub formă de produse de panificaţie“, a spus joi Dragnea, care a mai adăugat că „de la producţia agricolă lanţul trebuie să se continue în zootehnie (…) Trebuie să încercăm să stopăm ceea ce se întâmplă în domeniul vânzării de terenuri agricole în România. Este o lege care este păcălită, nu se respectă criteriile de acolo şi, respectând cerinţele Uniunii Europene, vom intra cu un proiect de lege foarte repede, în Parlament, prin care să ajutăm în primul rând românii să cumpere terenuri, să ajutăm tinerii români să cumpere terenuri, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu e în regulă““ – sunt citate din declarațiile sale.

Fraza „Președintele PSD Liviu Dragnea a apreciat modul în care s-a dezvoltat Combinatul Agroindustrial (CAI) Curtici și a spus că acest model trebuie aplicat în toată țara” – apare în toate comunicatele de presă… iar asta ar putea avea un beneficiu enorm, nu doar ca imagine a agriculturii arădene.

S-a vorbit inclusiv despre vânzarea terenurilor către străini… fără discernământ, și despre vânzarea apei Mureșului în Ungaria

„Nu avem nimic cu străinii, dar până la urmă vorbim de pământul acestei ţări şi cred că primii care trebuie să aibă prioritate trebuie să fie românii. Ştiu că o să generez foarte multe comentarii. Vom intra cu legea foarte curând în Parlament, este aproape gata proiectul de lege“, a spus Dragnea.
În cadrul vizitei de la Curtici, Liviu Dragnea a mai afirmat că „potenţialul zootehnic al României este uriaş şi atrage atenţia că importante cantităţi de cereale pleacă din ţară şi se întorc sub formă de produse de panificaţie“.

Liviu Dragnea a mai declarat joi, la Curtici, că se pregăteşte un proiect de lege prin care românii şi în special tinerii să fie sprijiniţi în achiziţionarea de terenuri agricole, deoarece în acest moment, în opinia sa, prea multe terenuri sunt achiziţionate de străini. Acesta a dat exemplul unor tranzacţii în care străini care deţin terenuri agricole în România preferă să le vândă altor străini, în detrimentul unor români.

Președintele PSD, a catalogat ca „ciudată“ situația situația captării de apă din râul Mureş, care ajunge în Ungaria, dar la care agricultorii românii nu au acces. Astfel, Dragnea a afirmat că Ministerul Agriculturii, împreună cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, va face verificări cu privire la exportul de apă din râul Mureș, spre Ungaria. Printr-un contract încheiat între o serie de utilizatori de apă din Ungaria cu Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare Arad, Direcția Apelor Mureș și Apele Române exportă apă pentru irigații în Ungaria. Aceasta provine din râul Mureș și canalele colectoare aflate pe raza județului Arad.

Delegația și-a încheiat vizita la Abatorul și Fabrica de procesare a cărnii de la Macea, pentru ca demnitarii să vadă „live” demersul final al producției „Imperiului agricol de la Curtici”. Accesul în această incintă a fost (este) limitat de alerta, la nivel european, privind pesta porcină (și chiar dacă nu a fost cazul la Curtici, administratorii s-au pus pe „cod portocaliu”).

Alexandru Tăşedan a fost „Fermierul anului” în 2014 și 2015, și a cucerit… tot ce se putea cuceri la vârsta lui

Aproape incredibil de tânărul fermier Alexandru Tăședan este „noul Muscă” al Curticiului – chiar dacă niciunul dintre ei nu se percep ca „unul umbra celuilalt” și nici nu par a avea vreo problemă cu „concurența”. LACTOVEST – afacerea sa cu lapte – a apărut ca model de succes pe la toate posturile TV de profil – aici un interviu video, ca să nu ne încărcăm inutil cu text articolul, o emisiune de acum 3 ani – astăzi, ferma arătând și mai bine.

Ultima oprire a președintelui PSD și a ministrului Agriculturii a fost la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor din Arad…

acest obiectiv fiind singurul din România care mai funcționează… în intravilanul unui municipiu. Directorul stațiunii și consilierul PSD, ing. Gheorghe Săplăcan, se laudă cu rezultate nu atât financiare, economice, imobiliare… „palpabile”, cât cu realizări istorice ce țin de profesionalismul personalului angajat, cu calitatea taurilor pe care îi scoate ferma, a vacilor de lapte, a materialului genetic al animalelor – aspecte incontestabile… pentru că premiile obținute „vorbesc” în acest sens.
Problema acestei stațiuni de cercetare fiind prea complexă pentru a fi expediată într-un articol… despre altceva, iar autorul având o poziție jurnalistică… cumva contra politicii pe care o practică d-l Săplăcan acolo, ne limităm la a marca, acum, neutru această „ultimă bornă” a vizitei care a pus Aradul într-o lumină favorabilă… fie și doar pentru o zi.

Categorie: Știri
Etichete: CAI CURTICI, Curtici, Dimitrie Muscă, Gheorghe Săplăcan, liviu dragnea, Mihai Fifor, petre daea, presedintele PSD Liviu Dragnea
Distribuie:
Articolul anterior
DUBIOS! Un pas înapoi privind respectarea vieţii private
Articolul următor
Suntem mai săraci cu încă o doamnă… Prof. Zoe Petre s-a stins astăzi, la Spitalul Elias

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

whatsapp image 2024 04 15 at 10.36.39 1

Weekend cu acțiuni ale polițiștilor, în județul Arad

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni preventive, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional. Au fost sancționate contravențional 115 persoane, 5 permise de…
contrabanda tigari

[ACTUALIZARE 4] Soluție DEFINITIVĂ pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în cazul „celor 21 de contrabandiști de țigări” cu care DIICOT Arad „aburește justiția” de 4 ani încoace. ACHITĂRI, pedepse cu suspendare și bani dați înapoi inculpaților!

Sentințele, destul de „blânde”, chiar dacă nu sunt definitive, răspund la probabil cea mai importantă întrebare pentru „omul de rând”: MERITĂ SĂ TE BAGI ÎNTR-O COMBINAȚIE CU ȚIGĂRI? Citite în…