Nutriționistul-dietetician Alina Ciceu: Cum scăpăm de dependența de dulce

506249 08111264d6164ef89d1b6459b4090c50
Distribuie:

Plăcerea pentru gustul dulce există de la naştere, iar copiilor, cu cât un aliment este mai dulce, cu atât le place mai mult. Spre vârsta adultă această preferinţă se reduce puţin, însă este foarte important ca în cursul copilăriei şi al adolescenţei să nu cultivăm slăbiciunea pentru produsele care conţin zahăr.


Cum scăpăm de dependența de dulce?

Zahărul, sub orice formă, este o substanţă care se adresează exclusiv plăcerii. Din păcate, starea de bine indusă de el este de scurtă durată, însă caloriile aferente consumului de dulciuri nu dispar la fel de uşor.

Dependenţa de zahăr împinge la folosirea, în mod regulat şi în cantitate din ce în ce mai mare, a produselor dulci sau, mai grav, a alimentelor pe care le considerăm sănătoase sau „nepericuloase” şi pentru care avem o preferinţă inconştientă, indusă strict de gustul dulce.


CÂTEVA SOLUȚII PENTRU A SCĂPA DE ACEASTĂ DEPENDENȚĂ:

Citiţi cu atenţie etichetele, alegeţi produse cât mai puţin prelucrate industrial şi încercaţi să evitaţi zahărul. Orice învăţ are şi dezvăţ, chiar dacă aceasta cere timp, voinţă şi efort susţinut; odată depăşită perioada de „sevraj” (3-6 luni) veţi fi eliberaţi de această slăbiciune.

Nu încercaţi să renunţaţi brusc la dulciuri. Organismul va reacţiona violent şi veţi fi lipsiţi de putere, nervoşi, irascibili. Reduceţi treptat aportul, folosiţi-vă de glucidele simple din fructe şi măriţi consumul de glucide complexe provenite din produsele făinoase şi legume. Nu carbohidraţii din pâine şi paste sunt sursa kilogramelor în plus, ci folosirea excesivă a zahărului, un concentrat de glucoză cu absorbţie rapidă pe care organismul, neputându-l transforma în energie, îl depune ca grăsime în ţesutul adipos.

Nu vă auto-interziceţi consumul de dulciuri. Lăsaţi-vă posibilitatea de a mânca zilnic „ceva bun” şi mulţumiţi-vă cu un fruct, puţină ciocolată, câteva linguriţe dintr-un desert sau o cupă de îngheţată. Altfel, ce este interzis vă va părea întotdeauna tentant şi s-ar putea să nu vă mai puteţi opri. Secretul echilibrului alimentar ţine de cantitate, iar dulciurile sunt reprezentantele plăcerii, aşa că, dacă vreţi să vă bucuraţi în continuare de acestea, faceţi-o cu moderaţie.


CÂTEVA METODE DE A REDUCE CONSUMUL DE ZAHĂR:
  • consumaţi produse dulci încălzite, temperatura crescută intensifică gustul
  • folosiţi condimente precum scorţişoara sau vanilia, simpla lor mirosire reduce nevoia de dulce
  • adăugaţi în orice prăjitură puţină sare, o va face să pară mai dulce
  • reduceţi cu 30% cantitatea de zahăr folosită pentru îndulcit sau la prepararea deserturilor, nu schimbă cu nimic gustul acestora
  • eliminaţi din consum alimentele care conţin zahăr invertit sau sirop de porumb, au putere foarte mare de îndulcire şi, prin comparaţie cu ele, celelalte produse vor părea fără gust
  • folosiţi ca reper pentru gustul dulce fructele şi alegeţi-le în detrimentul oricărui alt desert care conţine zahăr. Perele sunt fructele cele mai eficiente pentru satisfacerea nevoii de dulce.

FOTO: Google


Alina Ciceu

Calificarea: Nutriționist

Domeniile de competență: Nutriție și dietetică

Serviciile oferite: Evaluarea compoziției corporale. Monitorizarea pe termen lung a statusului nutrițional. Managementul greutăţii. Consiliere nutriţională personalizată atât pentru persoanele sănătoase, cât și pentru cele cu diverse patologii: obezitate, diabet zaharat, boli cardiovasculare, afecțiuni hepatice, renale, intestinale etc.


 

Categorie: Sănătate
Etichete: alimentație, dulciuri, nutriție, sănătate
Distribuie:
Articolul anterior
Muzică porno la Zilele Micalăcii! [GALERIE FOTO CU VEDETA]
Articolul următor
[ACTUALIZARE] „S-a stabilit”: Aeroportul Arad se predă, dar nu moare. Ministrul Transporturilor a promis ieri… tot ce poate promite un ministru în campanie electorală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie