joi, martie 30, 2023

O ambulanță transportând un copil la spital s-a răsturnat în plin centrul Aradului. Cauza pare a fi… un alt copil

O ambulanță SMURD aparținând comunei Vinga și care transporta un copil de 7 ani la Spitalul Județean Arad s-a răsturnat în jurul orei 5 după-masa în intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Crişan. Accidentul s-a produs din cauza faptului că  un microbuz, care circula pe culoarea verde a semaforului, nu a oferit prioritate de trecere ambulanţei, deşi aceasta avea semnalele acustice și luminoase pornite. Microbuzul circula pe direcţia Podgoria – Teatru, iar ambulanța venea dinspre strada Nicolae Grigorescu spre spital.

Impactului lateral cu microbuzul și răsturnarea ambulanței au produs multiple leziuni celor două asistente, şoferului, fetiţei şi mamei acesteia. Cu toţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de către SMURD Arad şi Ambulanţă. Una dintre asistente a suferit o fractură la braț.

Deși poliția și o parte din presă se pare că a stabilit, deja, unicul vinovat al accidentului (șoferul de microbuz), un martor ocular care ne-a contactat spune că pe marginea drumului „circula un copil cu bicicleta, pe care ambii șoferi l-au evitat in ultimul moment. Atunci s-au răsturnat. Șoferul de la microbuz nu a acordat nici el prioritate. Dar eu cred că dacă nu trebuiau să evite copilul, nu se răsturnau!”

Foto: Miruna Monica – Facebook 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news