Acasă Evenimente din trafic O femeie de 49 de ani, aflată sub influența alcoolului, s-a răsturnat...

O femeie de 49 de ani, aflată sub influența alcoolului, s-a răsturnat cu mașina între Șeitin și Nădlac

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

0
În noaptea de 5/6 Februarie a.c., în jurul orei 0,15, polițiștii Secției 2 Rurală, aflându-se în serviciul de patrulare, au depistat pe D.J. 709, între Șeitin și Nădlac, un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, ocupanții fiind coborâți din vehicul.

Din primele cercetări, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus de o femeie de 49 de ani, din Șeitin, care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe terenul agricol de lângă șosea. Niciun ocupant nu a fost rănit.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,83 mg./l. alcool pur în aerul expirat în cazul femeii, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor evenimentului rutier.

Biroul de presă al IPJ Arad

Exit mobile version