ȘTIRI

O firmă arădeană dă lovitura pe piața imobiliară din Africa!

 

Nu mai puțin de 5750 de locuințe va construi firma arădeană S.C. Inteco Holding în Camerun, în baza unui protocol semnat pe 1 iunie cu Ministerul Dezvoltării din țara centrafricană.

Omul de afaceri Ovidiu Palcu a semnat zilele trecute un protocol cu E.S. Jean Claude Mbwentchou, ministrul dezvoltării din Camerun prin care firma Inteco Holding se angajează să construiască, într-o primă fază, 5750 de locuințe – case de tip familial – în capitala Yaounde. Protocolul are în vedere dezvoltarea unui cartier urban cu străzi, biserici, infrastructură completă și este prima fază a unui proiect mai amplu. Prin contract, dezvoltatorul arădean se obligă ca în 5 ani să ridice case pentru angajați ai statului.
Inteco Holding este în negocieri și cu Ministerul Apărării din statul cu probabil cea mai mare stabilitate guvernamentală din Africa centrală, în vederea construirii unor campusuri militare.

Critic Arad, 7 iunie 2016 7:02