O pisică blocată pe acoperișul unei clădiri și un cățel căzut în fântână au fost salvați de inimoșii pompieri ai ISU Arad

catel-pisica salvati
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
O pisică aventurieră și un cățel neastâmpărat, au intrat in bucluc, luni seara.

Pompierii știu că fiecare suflet contează, așa că, pisica și-a „recâștigat o viata” iar cățelul a fost salvat!

În jurul orei 22:00, prin apel la 112, o doamnă ne solicita ajutorul pentru a-i salva pisicuța care se cățărare pe acoperișul unei clădiri de doua etaje, pentru a prinde porumbei. Nu știm dacă a reușit să-i prindă dar știm ca aceasta a rămas blocată pe acoperișul clădirii. De îndată , un echipaj al Detașamentului Arad, cu o autospecială și 5 Subofițeri s-a deplasat la locul intervenției, reușind să o coboare de pe acoperiș, înapoind-o stăpânei care o aștepta bucuroasă.

Tot prin apel la 112, in jurul orei 22:30, de aceasta data, stăpânul unui catel, ne-a solicitat sa intervenim pentru a-i salva „cel mai bun prieten” dintr-o fântână in care căzuse.

După o interventie dificilă, care a durat mai bine de două ore, cățelul a fost salvat.

Chiar dacă cele două patrupede nu se cunosc, noi știm că au avut aceiași salvatori: pompierii arădeni!

Biroul de presă al ISU Arad

Categorie: Știri
Etichete: catel, ISU Arad, pisica
Distribuie:
Articolul anterior
Antologia „Neterminatele iubiri” va fi lansată, în acest week-end, la Arad
Articolul următor
Dosare penale pentru „deșeuri periculoase” și „familiști periculoși”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie