O poveste cu niște ANABOLI „jigniți”

basil muresan
Distribuie:

 

Aradul – veșnic surprinzător. E genul de titlu pe care l-ar folosi cu succes mașinăria de marketing al substituenților de inteligență ce conduc aproape de o veșnicie fostul nostru oraș. Dar, pentru că viața bate filmul, și anume la curul gol, ceea ce am ajuns să pățesc e oarecum suprarealist și nu prea are legătură cu inexistentul și inegalabilul turism arădean.

Zilele trecute, în al nostru ziar, apăru o poveste deranjant de adevărată și spumos de amuzantă, despre un suicid eșuat, al unui instructor în ale drepturilor, pardon, ale fitnesului (vezi articolul asociat – n.red.). Nu îmi aduc aminte numele, dar mi-a rămas capsat pe creierul subțire pseudonimul domniței pentru care a palpitat un pic cam tare inimioara mult încercată de substanțe chimice a sinucigașului ratat: Ana Banana. De unde și concluzia mea, cum că pun pariu că știu ce muzică ascultă „instructorul vieții”.

La vreo două zile după evenimentul de presă, stăteam și savuram o cafea pe o terasă din centru, în zona fostului cinema Dacia. La masa de lângă, trei foști vagabonzi de Vlaicu, actualmente vagabonzi de Aradul Nou. Ne știm, ne salutăm, ne vedem de cafelele noastre. În fața mea se înfige un individ ultrapensat, portocaliu de la bronzul de aparat și, evident, umblat la sală. Se uită urât la mine și îmi zice: „Voi, ăștia din presă, prăduitorilor, nu mai râdeți de băieții care arată bine! Tu nu te vezi cum arăți, fraiere? Ești un gras.” Mă uit la individ și mă gândesc să mă ridic, dar mă doare spatele oricum, și îmi dau seama că am în față o fetiță cu retenție de apă și mileu pe pieptul bombat. Îi văd, cu coada ochiului, pe cei trei vagabonzi cum se ridică încet și dau să meargă către  tânăra care afișa expresia îngrijorată a unei domnișoare din (să zicem) Chișlaca, ajunsă la oraș pentru prima oară, care a călcat într-un căcat cu sandalele noi. Înainte ca situația să escaladeze, le-am explicat celor trei că nu e bine să dai o palmă unei bășici cu uree, că poți stropi trecătorii. Care nu sunt vinovați. S-a râs, iar vajnicul naposim s-a topit în mulțime și reîntors în anonimatul din care, oricum ai lua-o, numai noi mai suntem în stare să-i scoatem.

Comentarii aș avea o basculantă… dar nu insist. În schimb, am un sfat gratuit pentru anabolii jigniți. Fetelor, nu o mai luați atât de personal. Dacă vă dați în stambă, nu așteptați să vă luăm toți în serios. Dacă vreți să fiți priviți pozitiv, redeveniți persoane și încetați să fiți personaje.

Articol asociat:

Poftim „cultură” de culturist: Călin Urdaș, „antrenor personal & instructor fitness” a vrut să se sinucidă aruncându-se de la etajul 8 din cauza sentimentală (supra)numită „Ana Banana”. Nu i-a ieșit… dar mesajul său pentru interlopi e TARE!

Categorie: Opinii
Etichete: ana banana, anaboli, Basil Muresan, calin urdas
Distribuie:
Articolul anterior
Ionuț Popa testează trei jucători OFENSIVI
Articolul următor
Albumul „ȚINUTUL HĂLMAGIULUI” 1934 – o piesă de o frumusețe rară, cu fotografii de la TÂRGUL DE FETE de pe MUNTELE GĂINA – este EXPONATUL LUNII IULIE la Complexul Muzeal Arad [FOTO / VIDEO]

2 comentarii. Leave new

  • avatar of observator
    Observator
    7 iulie 2018 8:37

    Mda…foarte bun reportajul și binevenit. De remarcat faptul că intr-adevăr sunt foarte multi „sportivi” care din pricina substanțelor parcă se cred „zei”. Eu aș adăuga un singur lucru la cele spuse in această săptămână atât prin intermediul celor scrise despre culturiști,cât și a celor comentate despre ei… Cum nu există pădure fără uscături, nu pe toți ii putem băga in aceeași oală. Intr-adevăr această „pădure” stă să moară fiindcă nu s-au mai făcut demult „lucrări de îngrijiri” la ea,iar boscheții tind să omoare puieții de valoare. Poate cu ajutorul acestor reportaje se mai „ierbicidează” puțin,iar „buruienile și boscheții” nu vor mai ajunge la maturitate. Un fost sportiv de performanță …care s-a clasat mai bine de 9 din 9

    Răspunde
  • Din pacate pt femeile care admira un corp bine lucrat,nu pot admira si la pat asa ceva,deoarece barfele,vorbele cu si despre acesti ”barbati” ca sunt impotenti sau efectiv locul lor e doar in oglinda neglijandu-si iubita,sunt sute si sute de vorbe care mai de care haioase cu si despre dormitorul acestor ”spartani”. Iar daca vorbim si de uitatura aceluia cu spranceana,ea dispare la prima suta de euro facand ce stie mai bine pe chat,ca foarte multi din oras si respectiv salile de forta sunt pline cu baieti unde-si omoara ”fundul” si timpul pe video-chat sau al auzul sirenelor de politie…..

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Observator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…