O tânără mamă a fost atacată și mușcată de doi câni nesupravegheați, din rasa Presa Canario, în timp ce mergea după copil la grădiniță. Proprietarul deține CINCI asemenea exemplare, pe strada Adam Müller-Guttenbrunn, la nr. 126

caini
Distribuie:

 

Evenimentul – care se va contura și în plângeri penale și civile – s-a petrecut vineri, 21 septembrie, în jurul orei 12.00, pe strada Adam Müller-Guttenbrunn din Aradul Nou, când A.B., o mamă tânără, se ducea să-și aducă acasă copilul de la grădinița din apropiere. „La casa cu numărul 126, numitul Tomșa Ioan Gheorghe deține 5 asemenea exemplare. Poarta era deschisă, iar doi dintre câinii agresivi erau în buza porții. M-au ațintit amenințător de cum am intrat pe stradă, dar nu am avut curajul să fug sau să țip, ca să nu-i întărât și mai tare, încercând să trec încet pe lângă ei, pe mijlocul drumului. Am avut un mare noroc pentru că, imediat după ce m-au atacat și am început să fac gălăgie, incidentul a fost observat de proprietarul spălătoriei din apropiere, care s-a urcat imediat în mașină și, pur și simplu, a intrat în ei, speriindu-i și luându-mă rapid în mașina lui, cu care m-a și transportat la spital” – ne-a povestit femeia, care dincolo de durerile atroce pe care le-a suferit, și-a văzut, efectiv, moartea cu ochii.

Mușcată în mai multe locuri de cei doi câini, femeia a ajuns la urgențele SCJA și, ulterior, pe Secția chirurgie plastică și reparatorie, unde se află internată și acum. Una dintre mușcături a fost atât de puternică încât colții câinelui s-au întâlnit în coapsa femeii. Femeia și-a scos Certificat Medico-Legal și îl va acționa în judecată pe proprietar.

Femeia și locatarii din zonă spun că de multe ori exemplarele canine sunt lăsate nesupravegheate și că proprietarul lor s-a plâns că „nu-și permite să plătească un îngrijitor profesionist cu 3000 de lei pe lună… așa că plătește pe cineva cu 1000 de lei ca să mai vină să le dea de mâncare și să-i supravegheze periodic.”

În vecinătatea apropiată casei cu 5 câini din rasa Presa Canario se află două grădinițe – dar asta nu pare să-l intereseze pe proprietar mai mult decât accesul în gospodăria sa, din moment ce, pe profilul său de Facebook, găsim postate filmulețe în care etalează agresivitatea animalelor, precum următorul:

https://www.facebook.com/ion.tomsa.756/videos/vb.100006488585708/2229273107298954/?type=3

Pero de Presa Canario NU este încadrat de legile românești în categoria CÂINI PERICULOȘI.

Este unul dintre cei mai buni câini de pază din lume – o rasă cu origini în Insulele Canare, rezultatul încrucișărilor dintre Mastiffi și câinii de cireadă din Insulele Canare (aduși de colonistii spanioli și acum dispăruți). În secolele 16 si 17 a fost mult folosit pentru pază și mânarea turmelor de vite, ca mai tarziu să fie utilizat în lupetele pentru câini până în 1940-1960 când acestea au fost interzise. Este un câine greu de dresat. Are un comportament foarte dominant și are nevoie înca de mic de multă socializare și dresaj bazat pe ascultare și supunere.

Categorie: Știri
Etichete: muscata de caini, presa canario, strada Adam Müller-Guttenbrunn, Tomșa Ioan Gheorghe
Distribuie:
Articolul anterior
Șoimii Lipova sunt pe primul loc în Liga a III-a. Gloria a învins la limită, iar Crișul a luat tot în derby-ul cu Sebiș [REZULTATE / MARCATORI]
Articolul următor
Polițiștii de la „Arme” au găsit într-un saivan din Târnova PUȘCA ASCUNSĂ a unui bărbat de 34 de ani

15 comentarii. Leave new

  • Nu este aceeași adresă cu cea din primavara candvictima a fost un copil minor??? Tot pe aceeași strada???

    Răspunde
  • Dute ia un avocat depinde cum stai cu banii si sa te plateasca de sa ii sara cainii pe ochi eu asa as face

    Răspunde
  • avatar of presa canario
    Presa canario
    24 septembrie 2018 10:49

    Rasa presa canario dacă este socializată și crescută corespunzător nu are nici o problema sa atace persoane fără sa fie provocată sau cu atât mai mult in afara teritoriului, problema este de creștere și de proprietar. Nu câinele este problema ci omul.

    Răspunde
  • Felicitari Lucian Valeriu pentru eforturile tale de a fi obiectiv, ai relatat fara injurii, invective sau etichetari despre acest nedorit eveniment din urbea noastra, cu date referitoare la rasa Presa Canario.Comentatorului care semneaza Presa canario intotdeauna sunt oamenii de vina si nu cainii dar in situatiile in care acestia nu sunt dresati, socializati ci crescuti in haita (proprietarul are cinci exemplare) acestia pot deveni periculosi daca sunt lasati liber pe strada iar strada este domeniu public nu proprietatea cuiva.Daca nu isi poate permite un ingrijitor profesionist pe care sa il plateasca cu 3000 de lei pe luna bine ca isi permite sa intretina (ma indoiesc ca o face corespunzator) CINCI exemplare de caini de o asemenea rasa si va trebui sa isi permita acum un avocat (sper sa-l tapeze bine) pentru procesul care va urma!

    Răspunde
  • Pfui,cum sa lasi asemenea caini,ce sunt predispusi la atac liberi ,nesupravegeati? Cat de idiot sa fii? retorica.PS.Inainte de a ma ataca ,sa stiti ca si eu am catei,si chiar aproape la fel de periculosi ca si presa.Am cane corso,am avut rotwalier,Dog argentino..asa ca pot spune ca ..”””cam stiu ce spun” Presa sunt caini periculosi,si daca nu au un dresaj adegvat ,ataca toti potentiali intrusi.Ai mei ,au dresura sa atace DOAR in zona lor de proprietate,pe strada sunt mielusei,si cu toate astea nu ii scot fara lesa si botnita,ca nu am de unde sa stiu ,cand ii vor deranja ceva sau cand au sa ii intepe o albina ca ex.

    Răspunde
  • Bai jurnalistul lu peste tu ști ce e informarea ? Unde arata in legea 206 din 2004 că e rasa presa/dogo canario declarata agresiva și până acum nici nu sa auzit de rasa asta la voi jurnaliști mucoși. E o rasa veche dar tara la noi in tara deoarece e scumpă și greu de adus din afara. Rasa asta nu e băgată în discuții în lege așa că și la milițieni voștri spagari am fost la ei cu pedigreeurile la câini și legea in fața și nu am declarat niciun câine la ei și nu au schitat nimic că au văzut că sunt paraleli.
    In legatura cu clipul, ce încurajează agresivitatea că sunt pui de 2 luni și se joaca cu o bluza nu sunt câini peste 1 an și sunt puși la Manson inteligentule. Uitate la filme cu animale cu labradori, husky ce se joaca cu o jucarie/ haina și trag mai multi pui de cățel in joaca…
    Iar cu proprietarul „responsabil” ce are atâția câini mari trebuia să nu cumpere alt cățel și bani băgați în el sa plătească un îngrijitor permanent și pe lege nu o interesează că nu are bani de om să plătească ingrijitor dar daca are atâția câini mari sa fie capabil de ei și să închidă poartă și am văzut că pe idiotul ăla îl am la prieteni pe Facebook și îmi pare rău cred că e vanzator de pui pe banda rulanta și fără pedigree la pui și ieftini la preț de 150e … Să facă pușcărie 5 ani la Jilava in sângele lui de samsar și daune că au copii la femeia aia sechele acum când și au văzut mama tăvălită de 2caini de 50/60kg fiecare din cauza unui stăpân vai de rasa lui că se vede in pozele de pe fb că e vai și amar de el. Pacat de rasa asta daca incepe sa decada pe la tv să fugă lumea de ei sau să o bage că și rasa agresiva …

    Răspunde
    • Anonime, nu fa pe idiotul mai mult decat esti, ca-i destul si atat. Presa Canario este, in topul celor mai periculosi caini din lume, clasat pe locul 8. Faptul ca nu figureaza in Legea 296/2004 e imputabil politicienilor prosti, care chiar habar n-au de problema… de aia intamplandu-se cacaturi ca si cel prezentat aici. In rest, ai dreptate…

      Răspunde
  • Vinovat este cel care detine cainii, de ce nu are grija de ei si ii dreseaza sau daca nu are bani si nu vrea sa isi tina poarta inchisa!!!. Nu e de joaca, se putea intampla si mai rau. Cainii nu au nici o vina ei actioneaza instinctiv sau cum au fost dresati, pacat ca unii oameni nu vor sa inteleaga acest lucru.

    Răspunde
  • proprietarul câinilor,la fel ca și femeia în grija căreia sunt lăsați câinii , sunt iresponsabili!
    au fost sancționați în nenumărate rânduri atât de poliție cât și de jandarmi!
    după ce au atacat..la două ore câinii se plimbau liberi pe stradă!!
    toți vecinii se plâng de comportamentul proprietarului și a îngrijitoarei !! câinii sunt lăsați liberi pe stradă liberi..aceștia nefiind la primul atac!!
    și?….așteptăm să …ce?
    noi familia victimei vom face tot posibilul ,pe cale legală, să rezolvăm problema câinilor și sperăm să nu mai asistăm la un alt atac din partea lor!!
    tin să menționez că victima(sora mea) are doi copii minori și a fost prima dată când a mers la grădiniță fără cel mic !
    vă mai povestesc faptul că piciorul este grav afectat..având răni multiple și grave avînd două găuri în pulpă care comunică între el..masa musculară fiindu i sfâșiată!
    trăim decent și nu intenționăm să câștigăm la loto din cele întâmplate dar pe plan PENAL vom merge până la capăt!
    țin să mulțumesc proprietarului spălătoriei pt că a intervenit !!!

    Răspunde
  • Nu imi vine sa cred stau in apropiere trec zilnic cu copii pe acolo sper sa nu patim nimic.

    Răspunde
  • Interesantă știre, așteptăm in următoarele articole mai multe detalii: – dacă, câinii sunt rasa presa canario, adică au certificat de origine, sau sunt niște metiși dresați sa atace; – cine este proprietarul, cu ce se ocupa, pentru ce tine astfel de caini dacă nu are timp și condiții sa ii întrețină corespunzător; – ce măsura au luat autoritățile in urma sesizărilor făcute de victima; Vreau sa precizez ca din filmulețul postat nu par a fi caini presa canario 100%. Sper sa se însănătoșească victima cât mai repede și sa nu mai fim părtași unor astfel de evenimente. Menționez ca prin anumite cartiere circula liberi tot felul de rase mai care prezintă agresivitate fata de trecatori și autoritățile nu par a lua nici o măsura.

    Răspunde
  • Sunt proprietar și crescător de Presa de 12 ani .Sunt niște câini extraordinar dar deținerea unor astfel de câini echivalează cu deținerea unei arme ( cel puțin cu bile de cauciuc ).

    Răspunde
  • ar trebui si proprietarul dat la ciini sa simta pe pielea lui

    Răspunde
  • avatar of un articol bun!
    Un articol bun!
    28 septembrie 2018 13:15

    Aspectul referitor la incadrarea sau nu a acestei rase de caini in rasele periculoase nu are relevanta in speta de fata.Stapanul va raspunde la fel in cazul in care ii va fi intentat un proces.Eventual nu va avea o circumstanta agravanta (cainii din aceasta rasa nefiind cuprinsi in lege) – vorba Dl. Valeriu: “Faptul ca nu figureaza in Legea 296/2004 e imputabil politicienilor prosti, care chiar habar n-au de problema…”La fel de bine putea sa scape un cal, un taur sau orice animal nesupravegheat.In principiu neputinta si indolenta celor (angajatii din administratie, aia care ar trebui sa aiba inspector de teren) care ar trebui sa se ocupe de astfel de cazuri va duce intotdeauna la astfel de nenorociri.In orice tara din Occident un asemenea caz ar fi tratat cu celeritate si fara comentarii, adica, pe intelesul tuturor: cainii luati si cantonati intr-un spatiu special, o perioada in care pot fi adoptati (daca un specialist nu recomanda eutanasierea pe loc).Dupa trecerea termenului de adoptie are loc eutanasierea.E simplu, normal – doar ca in Romania, ramasa saraca in urma cu 300 de ani e mai greu de priceput.Referitor la comentariul “Anonim” – bai jurnalisu lu peste… – ii inteleg frustrarea si faptul ca iubeste aceasta rasa, dar in speta de fata stapanul acelor caini le-a “organizat” o condamnare la injectie.Ce dreaku am ajuns in Arad, sa nu mai poti umbla pe strada?

    Răspunde
  • Articolul e ok , nu prezintă injurii, nu prezintă deformat realitatea. Cunosc f bine rasa presa canario, sant niste caini foarte echilibrati doar cu o socializare corespunzatoare…daca n ai 3000 de lei .daca n ai timp….asta se intampla. Ordonanta 55/2002 e facuta de niste analfabeti intrucat numele a două rase sunt trecute greșit.Din nou incompetenta ,desi stapanii sunt singurele persoane răspunzatoare,penal in acest caz.presa au o muscatura de 550 psi( pressure square inch) este evident ca dintii cainelui s au intalnit in coapsa bietei doamne !!!! Parere de rău maximă , si sper sa nu ramana cu sechele nici dansa nici copiii

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Presa canario Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie