OFICIAL NE MERGE BINE: Clădirea principală „face PRETRIAJUL după ce a trecut prin procedura de dezinfecție de nivel înalt, iar secțiile sunt funcționale”; Municipalul este „bec” și își așteaptă pacienții; Spitalul TBC este dedicat total CORONAVIRUSULUI, iar „Infecțioasele” de pe Cicio-Pop s-au închis

spitale arad
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

1. Clădirea din strada Stephan Ludwig Roth, în care acum funcționează Secția de Boli Infecțioase Adulți cu compartiment de ATI – unde sunt internați pacienți suspecți sau confirmați cu COVID -19:

– În momentul de față avem locuri pentru primirea pacienților suspecți sau confirmați cu COVID-19
– Menționăm faptul că aici sunt respectate toate circuitele medicale necesare, pentru ca pacienții suspecți să nu se intersecteze cu pacienții confirmați
– Despre numărul de pacienți confirmați, respectiv suspecți se pot obține detalii doar de la Grupul de Comunicare Strategică

2. Clădirea principală, strada Andrenyi Karoly:

– Unitatea Primire Urgențe își desfășoară activitatea atât la Postul Medical Avansat cât și în clădirea centrală. Pretriajul pacienților care se adresează acestui serviciu, se realizează în incinta Postului Medical Avansat. În funcție de simptomatologie, medicii specialiști decid unde ajunge fiecare pacient. Suspecții de Coronavirus sunt direcționați către spitalul de Boli Infecțioase de pe strada Stephan Ludwig Roth.
– Nicio secție care funcționează în clădirea centrală, nu este contaminată. Întreaga clădire a trecut, pe parcursul săptămânii recent încheiate, prin procedura de dezinfecție de nivel înalt, iar secțiile sunt funcționale. Acțiunile de dezinfecție au loc zilnic.

3. Clădirea din strada Piața Mihai Viteazu (fostul Spital Municipal)
– Sâmbătă seara (28 martie) au fost finalizate lucrările pentru funcționarea în condiții optime a Secției de ATI din strada Stephan Ludwig Roth, iar pe parcursul zilei de duminică, 29 martie, pacienții suspecți de COVID-19, din clădirea de pe strada Piața Mihai Viteazu (Secția ATI II) au fost mutați aici.
– După mutarea pacienților, Secția ATI II a fost dezinfectată;

4. Clădirea de pe Strada Ștefan Cicio Pop

– În această clădire nu mai avem pacienți internați.

5. În cazul în care clădirea din Strada Stephan Ludwig Roth nu va mai avea locuri disponibile pentru pacienții suspecți/confirmați cu COVID-19, următoarea locație în care vor fi internați va fi cea de pe strada Piața Mihai Viteazu.

6. Referitor la echipamentele medicale de protecție:

– În momentul de față avem echipamentele strict necesare și aproape zilnic stocurile sunt suplimentate fie de autoritățile naționale și locale, fie prin donații.
– Întâmpinăm unele probleme în ceea ce privește achiziția lor deoarece sunt unele echipamente pe care nu le găsim în stocurile furnizorilor.
– Personalul medical primește echipamentul de protecție necesar, în funcție de secție și de gradul de risc.

Categorie: Știri
Etichete: boli infecțioase, spital coronavirus, Spitalul Judetean Arad, spitalul municipal arad, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Virusul MORAL a învins epidemia MISTERIOASĂ. O utopie distopică
Articolul următor
[ACTUALIZARE] „Aradul VA AVEA TREI APARATE PCR funcționale care vor asigura capacitatea de testare necesară!” – promit AUTORITĂȚILE… ocazie cu care ÎNĂSPRESC REGULILE pentru „micii speculanți”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie